Nico, retrage-te! Piesa câştigătoare, o imitaţie tristă, cu iz de plagiat

Eurovisionul românesc părea să se fi terminat. Câştigătorii se stabiliseră, şampania cursese în valuri... Dar, după beţia succesului vine palma realităţii crude: piesa „Pe-o margine de lume” nu este nimic altceva decât o imitaţie tristă a deja compusei „La magia del corazón”, devenită celebră în interpretarea lui David Bustamante (foto). O imitaţie care ne face de râs în faţa întregii lumi! Nico şi Vlad Miriţă nu au nicio vină. Dar ar fi demn ca, ascultând melodia care seamănă izbitor cu marea creaţie autohtonă ieşită din puţul gândirii lui Andrei Tudor să cedeze locul celor clasaţi pe locul secund. O ruşine mai mare pentru România muzicală nu ar putea exista decât să ne prezentăm la concursul cântecului european cu o imitaţie tristă a unui cântec compus de spanioli!

S-au spus multe despre ţara noastră, despre cât de grav este afectată imaginea ei pe plan internaţional de cei care s-au dus în Occident pentru un câştig rapid şi ilegal. Dacă noi ştim că muzica mioritică are probleme grave, nu trebuie să facem din acest lucru o confirmare a denigratorilor bietei noastre patrii! A sosit timpul să spunem: Stop! E vremea să eliminăm, măcar din muzică, imitatorii de prost gust! Momentul Eurovision constituie prilejul potrivit. Dacă acum închidem ochii, putem să ne luăm adio de la viitorul imediat al muzicii uşoare româneşti. Cu fărâma de demnitate care ne-a mai rămas după ce, atâţia ani, „politicieni” şi „lideri de opinie” au încercat să ne răpească mândria naţională, trebuie să punem punct măcar jafului muzical. Să ne păstrăm orgoliul de a recunoaşte că nişte suedezi au dat clasă fiţoşilor noştri pe care, convenţional şi în lipsă de altceva, i-am numit staruri mioritice. E dureros? Poate. Dar, dacă nu ne gândim acum la viitor, vom trăi mereu într-un trecut împovărător. În care postul naţional de televiziune îşi bate joc de imaginea României, iar mafia muzicală decide că suntem un popor de hoţi şi plagiatori!

Televotingul de sâmbătă a dovedit că suntem oile inocente sacrificate pe altarul intereselor celor care se autoproclamă „experţi”. Oricine a urmărit rezultatele parţiale şi-a pus o problemă de bun-simţ: cum de, în nici zece minute, s-a făcut diferenţa dintre favoriţii români şi cei suedezi? Cum de această diferenţă a rămas neschimbată până la final? Ce-ar fi, dacă tot am votat pe bani, sa cerem dovezi că numărătoarea voturilor a fost corectă? Vai, nu am învăţat să ne apărăm dreptul de a decide! Dar nici nu putem rămâne, la infinit, proştii unor „deştepţi” care bagă mâna, adânc, în buzunarul nostru!

Ce căutau nişte expiraţi şi nişte diletanţi să decidă cine va reprezenta România? Nu-mi iese din cap discursul jurnalistei care preciza, înainte de a citi, că este în asentimentul publicului... Stop joc! Păi nu era vorba că juriul decide înainte de votul nostru, al masei de oameni?! În Danemarca o fi ceva putred, dar în România pute de la o poştă. Şi e cazul să scoatem gunoiul de sub covor...

Să fim bine înţeleşi: Nico şi Vlad Miriţă nu au acum nicio vină! Una dintre cele mai bune voci din industria muzicii uşoare româneşti şi un promiţător tenor de operă au fost păcăliţi, pur şi simplu, să cânte o piesă „reinventată”. Ei riscă să primească o palmă dură, care să le afecteze întreaga carieră. Merită aşa ceva? Evident că nu! Dar... Nu putem scuza la infinit, oricât de mult am aprecia nişte oameni. Cei doi trebuie, acum, sa ia atitudine! Să fie demni şi să fie primii care să spună: „Vă rugăm să ne scuzaţi! Am fost păcăliţi şi, pentru că nu ne place să fim nişte mincinoşi, ne retragem. Să meargă la Belgrad piesa de pe locul doi”. Dacă sunt cu adevărat artişti, aşa ar trebui să facă. Nu să se ducă în Europa cu o melodie „linsă”, punând România în cea mai dificilă situaţie posibilă: aceea de a fi ştiut şi de a nu fi făcut nimic.

Fiecare are dreptul la opinie. Probabil, mulţi ne vor înjura pentru aceste rânduri. Şi, poate, deşi sunt conştienţi că avem dreptate în a-i susţine pe cei care au făcut petiţia anti - „Pe-o margine de lume”, vor închide ochii la vrăjeala „specialiştilor”, care vor găsi iute o explicaţie pentru asemănarea izbitoare. Poate, prin tertipuri componistice, nu sunt opt măsuri identice. Dar să ascultăm piesele „surori” şi să judecăm drept. Şi să ne gândim, o clipă, la România. Chiar dacă, în ultimii ani, acest lucru ne-a fost interzis...

Ascultaţi „marea câştigătoare”, „Pe-o margine de lume”



Ascultaţi piesa „geamănă”, „La magia del corazón”



Mulţumim, Biondo! Lecţia dată de voi nu trebuie uitată! Să reascultăm „Shine”, adevărata reprezentantă a României la Eurovision!



P.S. Chiar şi în redacţie, au fost destule discuţii dacă articolul nu este cam dur. Am ales totuşi această formulă din respect pentru cititorii noştri, care ne-au atras atenţia asupra „coincidenţelor”. Vă suntem recunoscători că aţi luat atitudine! De aceea, am preferat să spunem adevărul gol-goluţ. Şi să luptăm până la capăt pentru Biondo şi „Shine” la Eurovision... Nu vrem ca România să se facă de râs! Noi aşa vedem patriotismul: ţara şi imaginea ei, mai presus de orice! Iar dacă, reprezentaţi de suedezi, avem şanse chiar la trofeu, e absurd să votăm cu imitaţiile noastre... Tricolorul contează, nu naţionalitatea celor care îl poartă spre culmi! Aşadar, „Shine, shine on my way”...
from antena3.ro