vineri, aprilie 04, 2008

PRESA STRĂINĂ, DESPRE SUMMITUL NATO: PRIMA VICTORIE A RUSIEI, DUPĂ PRĂBUŞIREA URSS

Presa străină, despre summitul NATO: Prima victorie a Rusiei, după prăbuşirea URSS A existat un singur învingător la summit-ul NATO de la Bucureşti şi acela este Vladimir Putin. Aceasta este părerea unanimă a presei internaţionale, în legătură cu evenimentul istoric găzduit de ţara noastră. Jurnaliştii menţionează însă că şi Statele Unite au consemnat succese în două domenii cruciale - scutul anti-rachetă din Europa şi misiunea din Afganistan. Cotidianul britanic The Times menţionează că preşedintele rus Vladimir Putin a fost singurul câştigător la summitul Alianţei, când încă nici nu venise la Bucureşti.

„La Bucureşti s-a dat o bătălie, care a fost câştigată de Putin. Alianţa a decis să nu includă Georgia şi Ucraina în Planul de Acţiune pentru Aderare, aşa cum susţinuse Bush. Putin a pierdut însă un punct important, şi anume faptul că NATO a aprobat planul de amplasare a scutului american antirachetă în Cehia şi Polonia”, scriu jurnaliştii britanici.

„Pentru prima dată de la prăbuşirea Uniunii Sovietice, Rusia a avut câştig de cauză într-o dispută cu Occidentul”, susţine şi agenţia Associated Press.
Continuarea pe antena3

Niciun comentariu: