Patru români de etnie rromă au dat în judecată autorităţile de la Geneva şi au reuşit să îşi recupereze banii confiscaţi de poliţia elveţiană în perioada 2004-2005. Banii respectivi fuseseră obţinuţi din cerşit şi, potrivit presei din Geneva, poliţia trebuie să le dea acum înapoi banii românilor.
Ceea ce te impresionează în primul rând la fiecare dintre marile organizaţii de cultură din America este lunga listă de patroni şi de sponsori pe care fiecare o afişează la intrarea în instituţie. Obişnuiţi ca muzeele, bibliotecile, teatrele şi centrele culturale să fie, în mare parte, susţinute financiar de către stat, întrebarea pe care ţi-o pui aici, ca european, este cum se susţin marile organizaţii în America, de vreme ce totul depinde aşa de mult de investiţia privată. Serile organizate pentru strângerea de fonduri, birourile şi agenţii de fundraising, galele la care artiştii participă împreună cu „patronii artelor“, reprezentaţiile oferite cu titlu gratuit de către Metropolitan Opera companiilor şi corporaţiilor care o susţin financiar – iată câteva dintre instrumentele fidelităţii şi fidelizării mecenatului. În spatele acestora stă însă, în primul rând, o solidă mentalitate a societăţilor occidentale evoluate, aceea care spune că un om cu bani are datoria civică şi morală de a redistribui societăţii o parte din câştigul său şi de a o face prin intermediul frumosului sau al binelui.
Americanii din lumea artelor vor spune totuşi că le este foarte greu financiar, că industria entertainmentului se află într-o competiţie inegală cu cea a spectacolului de artă, că galeriile care vând lucrări unor colecţionari pasionaţi şi înstăriţi sunt unica sursă a muzeelor pentru a-şi înnoi fondul de opere contemporane, că editurile traduc foarte puţini scriitori străini şi publică extrem de puţină poezie, fiindcă aceasta nu se vinde... şi aşa mai departe.Când însă ştii cum Europa este azi înţepenită într-un model al birocraţiilor instituţionale în arte, când ai văzut cum facilităţile acordate timp de patruzeci de ani marilor organizaţii de cultură din Europa le-au transformat pe acestea de multe ori în adevărate bastioane ale imobilismului creativ, când ştii că un stat impersonal este cel care, până la urmă, prin administraţii pe cât de labirintice, pe atât de inadaptate noului, conduc soarta banilor publici în ministerele europene de Cultură, te întrebi dacă nu cumva mecenatul american, aceşti patroni ai literelor şi ai artelor, cu directa lor investiţie, nu sunt mai benefici unui climat de creaţie şi de mişcare artistică mai viu. În orice caz, unui climat în care drumul între creatori şi cei care îi susţin este mai simplu, chiar dacă mult mai crud şi mai competitiv.
Răspunsul este, probabil, undeva la mijloc. De aceea, în România de azi ar trebui, poate, să folosim ocazia de a ne regândi sistemul de suport în favoarea artelor educându-i pe oamenii care au banii şi simplificând, în acelaşi timp, meandrele culturii ministeriale. Să reuşească astfel măcar artele ceea ce politica are dificultăţi să practice: compromisul câştigător între a fi european şi a trăi într-o lume condusă „a l’américaine“.
Corina Şuteu este directorul Institutului Cultural Român din New York
sursa capital.ro
Un tanar din Olanda a gasit o modalitate ultra-comoda de a se imbogati: el nu face altceva decat sa stea in pat, in timp ce contul ii creste pe zi ce trece.
Yde Van Deutekom (22 de ani), din orasul Zoetermeer, vinde spatiu publicitar pe propriul website, care il prezinta prin intermediul webcam-ului cum sta in pat. Pana in prezent, el a stat in pat 21 de zile la rand si a castigat peste 3.500 de euro.
‘Dormitul este pentru mine un hobby. Este singurul lucru pe care stiu sa-l fac. Toti ma intreaba ce vreau sa fac in viata, iar eu le raspund mereu ca nu vreau decat sa dorm. Stau toata ziua in pat, cu exceptia momentelor in care fac dus, merg la baie sau imi pregatesc ceva de mancare. Voi sta in pat pana voi deveni bogat’, a declarat tanarul.
Pana acum, noteaza site-ul Ananova, peste 450.000 de persoane au vizitat website-ul sau.
