luni, iulie 23, 2007

Băuturile de tip cola, pericol pentru sănătate!


Mai multe studii arată că acidul fosforic din răcoritoarele de acest tip slăbesc oasele şi predispun la boli renale. Cantitatea mare de zahăr, edulcoranţi şi cafeină îngroaşă lista necazurilor

Băuturile de tip cola sunt nu numai un pericol pentru metabolism şi pentru oase, ci şi un pericol pentru rinichi! Semnalul de alarmă a fost tras de o echipă de specialişti americani de la „National Institute of Environmental Health Science" (NIEHS) şi publicat recent de revista „Epidemiology".

Studiul vine să întregească lista problemelor pe care aceste răcoritoare le pot provoca, deoarece în urmă cu câţiva ani alt studiu arăta cum aceste produse afectează metabolismul calciului din organism. Anatema aruncată asupra băuturilor de acest tip este întărită şi de directorul Institutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti, dr. Gheorghe Mencinicopschi.

Dr. Nicolae Leahu

Dacă până în prezent cele mai multe temeri legate de băuturile de tip cola erau legate de conţinutul mare de zahăr care ducea la obezitate şi diabet, în prezent alte două pericole îi pândesc pe „fanii" acestor răcoritoare: bolile renale şi osteoporoza.

Dr.Dale P.Sandler

O echipă de cercetători americani de la NIEHS a descoperit recent că acidul fosforic - substanţă existentă în compoziţia băuturilor de tip cola - conţinut în echivalentul a două pahare de cola, administrate zilnic, măreşte de două ori riscul apariţiei insuficienţei renale, faţă de cei care nu consumă cola. Riscul apare indiferent dacă este vorba despre produse de tip light sau nu.

„Studiul nostru, explică dr. Dale P. Sandler, coordonatorul echipei care a efectuat cercetările, sugerează că în cola există o substanţă care determină dublarea riscului apariţiei unor afecţiuni renale. Noi credem că nu este vorba nici de cafeină, nici de zahăr".

Principalul suspect este, potrivit specialiştilor, acidul fosforic care dă gustul acidulat şi, totodată, este şi un bun conservant. Or, este cunoscut faptul că expunerea la concentraţii crescute de acid fosforic afectează funcţionarea normală a rinichilor şi creşte riscul formării de calculi renali (pietre la rinichi). Tocmai de aceea, medicii le recomandă pacienţilor care suferă de boli de rinichi să evite carnea roşie, vânatul şi preparatele bogate în acid fosforic.

Cola „topeşte" oasele

Un alt studiu, efectuat în urmă cu câţiva ani de specialiştii americani de la Universitatea Tufts, din Massachussets, arăta că băuturile carbogazoase care conţin cola scad densitatea minerală a oaselor.

Rezultatele cercetărilor - publicate de buletinul „American Society for Bone and Mineral Research" (ASBMR) - arătau că, pentru a menţine duritatea şi rezistenţa oaselor organismului, este mai bine să evităm consumul frecvent al băuturilor de acest tip, indiferent de vârstă.

De altfel, mai multe studii efectuate de-a lungul ultimilor ani au demonstrat că în cazul copiilor care beau zilnic băuturi carbogazoase există un risc crescut de fracturi ale oaselor, iar analizele au demonstrat că structurile osoase ale acestor copii aveau o densitate mai mică decât cele ale copiilor care nu consumau astfel de băuturi.

Pornind de la aceste constatări, specialiştii de la Universitatea din Tufts au descoperit că băuturile carbogazoase, şi în special cele care conţin cola, scad densitatea osoasă chiar şi în cazul adulţilor.

Astfel, specialiştii au studiat densitatea osoasă din zona oaselor şoldului şi a coloanei vertebrale în cazul unui lot de 1.672 de femei şi 1.148 de bărbaţi. Specialiştii americani au descoperit astfel că femeile care beau cola în fiecare zi au o densitate minerală osoasă mai mică cu aproximativ 2,3 -5 la sută faţă de femeile care nu consumau băuturi de acest tip.
„Şi variantele light sunt nocive, mai ales în combinaţie cu alcool"

Directorul Institutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti (ICA), dr. Gheorghe Mencinicopschi, confirmă faptul că astfel de răcoritoare sunt nocive pentru organism, mai ales pentru organismul copiilor. „Fosforul este un antagonist al calciului în organism şi, mai mult, dezechilibrează balanţa calciu-fosfor.

Pe de altă parte, pentru a contracara surplusul de aciditate din organism - rezultat ca urmare a consumului de acid fosforic, organismul trebuie să scoată calciul din oase", explică specialistul român. Se ştie că fosfaţii şi sărurile lor, deci şi acizii sunt factori de grăbire a scăderii densităţii oaselor.

„Printre alte substanţe nocive existente în răcoritoarele de tip cola se numără cafeina, în cantitate apreciabilă, aproximativ 300 mg la o doză de cola", atrage atenţia dr. Mencinicopschi. Cafeina este contraindicată pentru copii. „Mulţi uită că doza de cafeină din cola se adaugă la cea ingerată odată cu alte preparate, inclusiv cafea", remarcă directorul ICA. Aceasta provoacă dependenţă în timp.

Pe de altă parte, aceste băuturi au şi o cantitate mare de zahăr. Un litru de cola introduce în organism automat şi 100 g de zahăr alb. Excesul de zahăr duce în timp la scăderea secreţiei de insulină şi la apariţia diabetului de tip II.

„O altă problemă o reprezintă variantele «light» - atrage atenţia dr. Mencinicopschi - care conţin edulcoranţi (îndulcitori) intenşi, cum sunt aspartam, acesulfam, ciclamat, zaharină. Toţi aceşti compuşi sunt extrem de nocivi, mai ales dacă sunt combinaţi cu alcool, cum este moda cocktailurilor care conţin alcool şi cola. Metabolizarea alcoolului se înrăutăţeşte extrem de mult şi te îmbeţi de patru ori mai repede decât în mod normal, iar alcoolul devine mult mai neurotoxic".
from adevarul

Niciun comentariu: