luni, septembrie 24, 2007

Funar a depus plângere penală împotriva lui Marko Bela


Senatorul PRM de Cluj Gheorghe Funar a depus azi o plângere penală împotriva liderului UDMR, senatorul Marko Bela, pe care îl acuză de ameninţare la adresa siguranţei naţionale şi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale.

"Liderul UDMR a declarat sâmbătă, în sediul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, unde a avut loc conferinţa aleşilor locali ai UDMR, că reprezentanţii UDMR care vor fi aleşi în Parlamentul European au mandat să acţioneze împotriva statului naţional unitar român şi pentru dezmembrarea teritorială a ţării, în vederea obţinerii autonomiei teritoriale a aşa-zisului Ţinut Secuiesc şi apoi a întregii Transilvanii", a declarat Funar.

Senatorul PRM îi aminteşte lui Marko Bela că la investirea ca ministru de stat a jurat pe Constituţia României, iar acum a încălcat cu bună ştiinţă jurământul depus.

"În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. Cu toate acestea, cetăţeanul român Marko Bela, din 22 decembrie 1989 şi până în prezent, de nenumărate ori a încălcat şi sfidat cu bună ştiinţă atât Constituţia României, cât şi legile statului român. Atât prin declaraţii, cât şi prin fapte el s-a dovedit a fi un antiromân şi un antieuropean, un extremist şi un şovin, a acţionat, conform programului şi statutului UDMR, pentru separatism pe criterii etnice, inclusiv pentru separatism teritorial, precum şi pentru dezmembrarea teritorială a României", spune Funar în plângerea penală.

Pe de altă parte, Funar îi acuză pe participanţii la conferinţa aleşilor locali ai UDMR că au acoperit, în timpul întrunirii, tabloul lui Avram Iancu din sala mare a primăriei clujene cu bannere cu sloganuri în limba maghiară.

Preşedintele Uniunii Democrate Maghiare din România, Marko Bela, a declarat sâmbătă la Cluj că România nu mai este un stat naţional şi a subliniat că tocmai pentru a susţine acest fapt maghiarii trebuie să aibă reprezentanţi în Parlamentul European.

"În România, pe lângă naţiunea română, în mod firesc trăiesc şi au dobândit anumite drepturi şi alte comunităţi minoritare dar importante, cum este cea maghiară. Nu trebuie să lăsăm ca la Bruxelles să avem o reprezentanţă în exclusivitate românească. Deci şi maghiarii trebuie să fie acolo la Bruxelles pentru a dovedi şi astfel că România nu mai este un stat naţional", a spus Marko Bela.
from adevarul

Niciun comentariu: