joi, iunie 21, 2007
PD, acuzat că a fost părtaş la mineriade
Acţiunea Populară, formaţiune condusă de Emil Constantinescu şi cofondatoare a Polului de centru-dreapta, alături de PNL şi PNŢCD, a reacţionat dur la atacurile lansate de către Emil Boc împotriva noii structuri politice.
„Este o impertinenţă pe care nu o tolerăm din partea nimănui, şi cu atât mai puţin din partea unui figurant mărunt care se pretinde preşedinte de partid", se arată într-un comunicat de presă semnat de vicepreşedintele AP, Max Bădin. El îi pune în vedere liderului PD că Polul de dreapta îşi asumă „cu îndrăzneală şi mândrie tradiţia CDR".
Max Bădin le reaminteşte democraţilor că au fost părtaşi la mineriade, întrucât la vremea aceea erau parte a FSN. „Îl somăm pe băiatul de mingi al lui Traian Băsescu să măsoare câte din obstacolele pe care le-a întâmpinat CDR în guvernarea 1996-2000 în calea reformei instituţionale, a restituirii proprietăţilor, a deconspirării securităţii s-au datorat trădării PD şi câte dintre crizele politice ale acelor ani s-au datorat intrigilor şi scandalurilor provocate de acest partid, şi personal de Traian Băsescu", subliniază popularii lui Constantinescu.
from adevarul
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu