Aşa e cunoscut în România oraşul Dăbuleni. Cea mai tare poveste de aici e a instalaţiilor de irigare. În comparaţie cu alte zone ale ţării, unde s-a ales praful de asemenea mecanisme, oltenii specializaţi în lubeniţe au păstrat cu sfinţenie "moştenirea" comunismului, construită în 1972 de englezi.
Să vedeţi cum dădură oltenii exemplu întregii ţări de oameni "cu scaun la cap", în ciuda bancurilor răutăcioase. Fraţilor, aflaţi că la Dăbuleni, în patria pepenilor, nu s-a mişcat nici măcar un fir de "păr" din instalaţia de irigare, de 17 ani încoace. E un sistem făcut în 1972 de englezi, cel mai modern din ţară. Şi când te gândeşti că în alte părţi s-a ales praful de pompe, ţevi şi canale de aducţie, iar acum, pe secetă, "plânge" ţărâna după apă. Ba mai mult, fiecare gospodar din comuna asta doljeană, aflată la doi paşi de Dunăre, şi-a pus pe picioare propriul mecanism de stropire a lubeniţelor, roşiilor şi ardeilor, prin metoda picurării, făcând astfel economie de 75% la apă şi curent electric.
Hai la pepeni, neamule! Anul ăsta s-au copt cu vreo trei săptămâni mai devreme faţă de sorocul lor. Am văzut într-o piaţă din Bucureşti grămada de lubeniţe şi cartonul pe care scria preţul şi "pepeni de Dăbuleni". Întreb dacă nu cumva de la căldurile astea sufocante s-au grăbit bostanii să se maturizeze. Nici pomeneală, îmi zice olteanca. "Avem irigaţii. Noi nu le-am distrus, ca alţii". Şi de aici am plecat să văd ce nu se mai vede la ora asta prin Bărăgan sau în alte părţi.
Oraşul ţăranilor
Localnicii şi-au scos în acest an lubeniţele la vânzare cu trei săptămâni mai devreme
Localnicii şi-au scos în acest an lubeniţele la ...
Când am ajuns acolo, parcă toată localitatea se vopsise în verde. Dăbuleniul e un oraş de vreo 14.000 de locuitori, cu tot cu tinerii care n-au plecat la muncă în străinătate, după cum îmi zic localnicii. Au rămas toţi pe loc, că iese dever bun de pe lubeniţe, ardei şi roşii. Astea sunt produsele de bază ale locului. Industrie, ioc. Toată lumea trăieşte aici numai din agricultură. Şi se vede asta. Cum veneam pe şosea, vedeam câmpul frumos compartimentat, după proprietatea fiecăruia. Şi pământul acoperit de recoltă. Plus apa care ţâşnea din ţevi, acolo unde se folosea sistemul centralizat, prin aspersiune.
„Mitingul" lubeniţelor
Există un loc special al pepenarilor, pentru comerţ. Pe vreo doi kilometri se întind zilele astea căruţele, remorcile sau camioanele, de-a lungul asfaltului, de-o parte şi de alta. Numai "munţi" de lubeniţe. Ţăranii aşteaptă cumpărătorii. Se vinde numai angro. Localnicii zic că de câţiva ani nu se mai duc la oraş cu marfa, "că e prea multă mafie", cum mi-au zis unii mai slobozi la gură. Aşa că n-au decât să vină intermediarii la Dăbuleni. Cumperi de acolo pepenii cu cel mult 5.000 de lei vechi kilogramul, apoi vinzi la Bucureşti, de exemplu, cu 20.000 de lei.
Instalaţia lu’ nea Bursucu
Irigaţia prin picurare le aduce localnicilor economie la buzunar
Irigaţia prin picurare le aduce localnicilor economie la buzunar
Aud de nea Bursucu, unul dintre cei mai mari gospodari din Dăbuleni. Îl caut şi-l găsesc repede în mulţime şi atunci îi spun că vreau să-i văd instalaţia de picurare, irigaţia pe care şi-a făcut-o pe pământul său. Zis şi făcut. Scund şi plinuţ, roşu la faţă şi vioi, omul se grăbeşte spre ograda sa. Noroc că nu e departe, că deja ne-a toropit arşiţa. Toată curtea lui e acoperită de solarii, pe 24 de ari. Are roşii pe cea mai mare parte din suprafaţă, din care a scos o recoltă de 25 de tone. Ardeii abia "copilăresc" la Marian Vasile în bătătură, în primul an de producţie. Mai are în câmp şi 40 de ari cu pepeni, din care a scos 40 de tone. Şi cum a fost cu irigaţia? "Păi, am făcut şi eu ce făcură mulţi de pe aici, de câţiva ani încoace", zice omul. Asta înseamnă că a luat credit de la bancă, a făcut astfel rost de 90 milioane de lei, a forat două puţuri, fiecare la 18 metri adâncime, a pus două pompe la treabă, a întins furtunuri de-a lungul brazdelor şi apa e astfel direcţionată spre rădăcina fiecărei plante. Nu e rău deloc, pentru că scade consumul de apă şi de curent electric cu 75%, faţă de sistemul centralizat de irigare, ceea ce înseamnă şi economie în bugetul ţăranului. Picurarea îl costă pe omul nostru cel mult patru milioane de lei pe an, la curentul electric pentru pompe. În schimb, plăteşti 700.000 de lei pentru cinci ore de udat de la sistemul clasic, cel făcut înainte de 1989.
Stropitoarea englezească
Şi aşa ajungem la cealaltă poveste, cea veche de 35 de ani, a irigaţiilor din zona Dăbuleniului. Noroc că l-am aflat printre pepenari pe Gheorghe Tălăban, care zice că lucrează şi în ziua de azi la staţia "L-1", aşa că ştie bine problema. Şi începe să ne povestească, înconjurat de consăteni de-ai săi, care dădeau din cap, aprobator, cum s-a pus în funcţiune, pe data de 10 mai 1972, "cel mai mare şi mai modern sistem de stropit pământul din România". La care e subliniat faptul că englezii, nu românii, au pus la punct toate instalaţiile. "Ei au adus toate echipamentele. Trei ani au lucrat la ele". "Stropitoarea englezească", sare o voce. Şi de ce nu s-a distrus totul, ca în alte părţi, după 1990? Întreb eu. Pauză. Oamenii tac. Nu se gândiseră la aşa ceva. "Aici e patria pepenilor", se trezeşte unul. "Fiecare familie scoate 30 de tone de lubeniţe pe an". "Aprovizionăm toată ţara". Apoi sar şi alţii. "Fără apă nu creşte nimic". "Ne mănâncă deşertul dacă nu e apă", se apropie un bătrân, Tudor Stefănoaia pe numele său, care ia de jos, dintre buruienile de pe marginea drumului, un pumn de nisip şi îl aruncă în bătaia vântului. "Nisipul Olteniei", exclamă cineva.
Banca Mondială îi automatiză pe olteni
Ardeii reprezintă a doua specialitate a casei în Oltenia
Ardeii reprezintă a doua specialitate a casei în Oltenia
De la primarul din Dăbuleni, Nicolae Drăgoi, aflu că din primăvara asta s-a început, cu bani de la Banca Mondială, reabilitarea întregului sistem de irigaţii din perimetrul Sadova-Corabia, apa din conducte deservind o suprafaţă totală de 78.000 de hectare, inclusiv pământul pepenarilor. Lichidul vital este condus prin 200 kilometri de canale. Lucrările vor însemna automatizarea întregului mecanism, astfel încât ţăranii să plătească exact cât consumă, ceea ce va duce şi la costuri mai mici pentru utilizatori.
"Irigaţiile sunt vitale pentru noi. Tocmai de aceea oamenii n-au distrus nimic", zice oficialul. Când am fost acolo, pe 26 iunie, chiar în ultima zi a valului de caniculă de luna trecută, ţarina ardea. Temperatura la nivelul solului era de 70 de grade, din câte am aflat de la aceeaşi sursă. Dar apa continua să ţâşnească din pământul nisipos…
from adevarul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu