duminică, septembrie 16, 2007

Borobudur, cel mai mare templu budist din lume


Conform calculelor efectuate de experţi, forţa de muncă necesară pentru construirea templului a fost imensă.

Templul Borobudur, situat la 42 de km nord-vest de provincia javaneză Yogyakarta, Indonezia, este cel mai mare templu budist din lume. Este construit în formă de piramidă, cu baza pătrată de 118 m lungime. Are patru terase mărginite pe o parte şi pe alta de basoreliefuri, iar deasupra acestora se află trei terase sub forma unor cercuri concentrice, în mijlocul fiecăruia fiind câte o sculptură care-l reprezintă pe Buddha. Baza este decorată cu o serie de basoreliefuri care înfăţişează diferite ipostaze ale vieţii obişnuite. Deasupra pot fi admirate basoreliefuri ce redau scene din viaţa întemeietorului religiei budiste.

Borobudur a fost considerat un "kumagara" (structură acoperită) şi acceptat a fi sălaşul lui Buddha Sakyamuni pe când se afla în pântecele mamei sale. Ctitorii templului au vrut ca învăţăturile lui Buddha să fie reprezentate vizual. În acelaşi timp, s-a dorit sugerarea prezenţei puterii lui Sakyamuni prin intermediul structurii clădirii. Intenţia ctitorilor templului Borobudur a fost exprimarea esenţei cosmice şi atotputernice a lui Buddha. Numele de Borobudur provine din cuvintele din limba sanscrită "Vihara Buddha Uhr", care înseamnă mănăstirea budistă pe deal (înălţime).

Această piramidă colosală a fost construită de către conducătorii dinastiei Sailendra, între anii 750 şi 850. După calculele experţilor în arhitectură, forţa de muncă pentru construirea templului a fost imensă pentru a putea ridica şi transporta cele două milioane de blocuri de piatră cu un volum de 60.000 de metri cubi, greutatea totală fiind de aproximativ 3.500.000 de tone.
O istorie controversată de peste 1.000 de ani

Istoria templului este controversată, datele exacte fiind foarte puţine, dar, potrivit tradiţiilor, primul arhitect al acestuia ar fi fost Gunadharma. Recent s-a stabilit că Borobudur nu este un palat regal, aşa cum s-a crezut multă vreme, ci un loc de veneraţie pentru budişti. Încheiată la 26 mai în anul 824, construcţia a fost ridicată de Regele Samaratunga şi fiica sa Pramodawarddhani. Borobudur reprezintă de fapt un altar în care se spunea că sălăşluieşte Buddha.

Dovezile se bazează mai ales pe inscripţiile în piatră, găsite pe o lespede cunoscută sub numele de Kayumwungan sau Karangtengah. Când a fost pentru prima dată tradusă, în anul 1950, de către profesorul olandez Casparis, mai mulţi experţi şi-au exprimat îndoiala cu privire la înţelesul acestei inscripţii şi nu au considerat-o o dovadă concludentă. Până în ziua de azi, marea majoritate a concluziilor s-au bazat pe interpretarea basoreliefurilor de pe pereţii templului.

Restaurat, începând din secolul XX

După declinul budist, Borobudur a fost abandonat, la puţin timp după construire, şi secole la rând a fost uitat sub straturi de cenuşă vulcanică, provenite de la vulcanul Merapi. Legendele mai spun că regiunea unde se află templul a fost abandonată de către localnici de frica furiei vulcanului. De abia în 1814, pe când Sir Thomas Stamford Raffles guverna Java, templul a fost curăţat.

La începutul secolului XX, coloniile olandeze au început res­taurarea acestuia, dar apa a început să se infiltreze în sol punând în pericol de surpare monumentul. În 1896, guvernul coloniei olandeze a luat o impresionantă cantitate de piatră aparţinând monumentului: 30 de plăci cu basoreliefuri, cinci statui ale lui Buddha, doi lei din piatră, câteva pietre kala, scări şi porţi ale templului, făcându-le cadou regelui Siamului (Thailanda) care vizita Indonezia. O altă restaurare a început în 1973, în tipul preşedintelui Suharto şi a durat 11 ani, valoarea estimată a restaurărilor fiind de aproximativ 25 milioane de dolari, costurile fiind suportate în mare parte de către UNESCO.

Monumentalitatea edificiului dispare în spatele adevăratei „voinţe" didactice de a arăta, a prezenta generaţiilor următoare marile teme budiste. Monumentul se citeşte ca o carte, însuşire despre care experţii spun că nu se mai întâlneşte nicăieri.
from adevarul

Niciun comentariu: