duminică, septembrie 16, 2007

COLIN MCRAE A MURIT INTR-UN ACCIDENT DE ELICOPTER


Fostul campion britanic al lumii la raliuri Colin McRae (39 ani) a decedat sâmbătă într-un accident de elicopter, în apropierea domiciliului său din Scoţia, împreună cu alte trei persoane. Aparatul, înregistrat pe numele lui McRae, s-a prăbuşit la 16h10 (15h10 GMT), la Jerviswood, într-o regiune împădurită din apropiere de Lanark (sud-estul Scoţiei). Poliţia a deschis o anchetă pentru a determina cauzele accidentului. Colin McRae era căsătorit cu Alison, cu care avea doi copii, pe Hollie de 9 ani şi pe Johnny, un baietel de doar cinci ani.

Colin McRae, fost participant scoţian la raliuri, a câştigat campionatul mondial în 1995. După retragerea din activitatea sportivă a obţinut un brevet de pilot şi se deplasa în mod regulat cu elicopterul. El a fost recunoscut uşor printre rămăşiţele aparatului, nu însă şi însoţitorii săi a căror identificare urmează să fie efectuată duminică dimineaţa.

Unul dintre cei mai iubiţi piloti ai Campionatului Mondial de Raliuri, Colin McRae a câştigat titlul suprem în 1995, trecându-şi în palmares de-a lungul carierei 25 de victorii şi 42 de podiumuri.

Colin McRae a concurat ultima data în Campionatul Mondial de Raliuri pentru Citroen, în 2006, cand l-a înlocuit pentru ultimele runde pe francezul Sebastien Loeb, accidentat la vremea respectivă.
David Richards: “Colin McRae a fost o legendă”

Colin McRae va rămîne în amintirea tuturor ca o adevărată legendă a sportului, a declarat David Richards, boss-ul Prodrive (care conduce Subaru World Rally Team, echipa la care McRae a cunoscut cele mai mari succese).

“Am vorbit cu el în această săptămînă. E copleşitor, greu de acceptat. Ari Vatanen m-a sunat în timp ce eram în drum spre Spa-Francorchamps ca să-mi spună. E greu de crezut”, a spus Richards pentru autosport.com.
“Sînt puţini oameni în viaţă pe care i-aş numi legende, dar pentru mine Colin a fost unul dintre aceştia. Era atît de competitiv, atît de extrem în tot ceea ce făcea. Şi se distra de minune”, a continuat Richards.

Britanicul consideră ironic faptul că McRae a pierit într-un accident de elicopter după ce a scăpat fără răni grave din multe accidente serioase din raliuri. “Am multe amintiri cu el. Mai ales la începuturile carierei sale, cînd eram în aceeaşi echipă. Încă mai am două maşini de-ale lui în Banbury. Nu exista minut în care să nu dea 100% şi, bineînţeles, a avut multe accidente. E ironic că, deşi a avut atîtea accidente în raliuri din care a scăpat nevătămat, a murit într-un elicopter”, a mai spus Richards.
Odihneasca-se in pace..
from prosport
autof1

Niciun comentariu: