Prima oară l-a băut când avea 17 ani. L-a băut cu puţină apă. Apoi, viaţa l-a adus în postura de a deveni cel mai bun degustător şi consultant în domeniu. Adică, în domeniul băuturii încercate în adolescenţă. Respectiv whisky.
Robert Hicks este un scoţian veritabil. A debutat în branşa licorii sus pomenite în 1964. După ce a dobândit cunoştinţe despre toate aspectele industriei – de la distilare, maturare, arome şi până la îmbuteliere, s-a alăturat brandului Hiram Walker şi Fiii (Scoţia) Ltd. – proprietarii Ballantine’s – în 1970 ca Assistant Blender, ajungând, după ani, să fie Master Blender. Are un CV impresionant, într-o ramură la fel de impresionantă. Dar… cum e să fii un “Whisky-man”? Un fel de rege al unei licori bărbătoase şi pretenţioase? Răspunde chiar domnul Hicks, care zilele acestea s-a aflat într-o scurtă vizită în România.
Totul. Ce înseamnă de fapt această băutură pentru el? “Înseamnă totul… Am ieşit la pensie, m-am retras din activitate cu doi ani în urmă, când mi s-a propus să fiu consultant. Soţia mea îmi zice că acum muncesc mult mai mult călătorind prin lume şi vorbind despre whisky. Am început în 1964, şi de atunci nu am mai găsit o altă meserie care să-mi placă la fel de mult! E ceea ce mi-am dorit mereu să fac.” Totuşi, cum a ajuns să fie degustător? “M-am aflat la locul potrivit, la momentul potrivit. Am avut noroc. În total sunt doar şapte sau opt maeştri degustători în Scoţia şi în toată lumea. Nu e o meserie pe care o poţi învăţa la şcoală sau la facultate. Pur şi simplu trebuie să vrei să o faci. Când am început, în ’64, eram contabil la o firmă producătoare de whisky. Am lucrat la distilerie, la depozit, am făcut din toate câte ceva. Directorul, care era Master Blender, un degustător cu ştate, m-a întrebat dacă n-aş vrea să învăţ tainele acestei meserii. Şi am zis «Da!»“
Ar prefera ca oamenii să cumpere sticle de whisky, să le savureze conţinutul, în loc să le pună în vitrină şi să aştepte să le crească valoarea. “Ştiu că există mulţi colecţionari şi există şi câteva tipuri de whisky produse în cantităţi limitate, care nu sunt băute. Eu unul prefer să deschid sticla şi să mă bucur de conţinut decât să o ţin în raft.” Este aceasta exclusiv băutura bărbaţilor? “Nu. În mod tradiţional, în Scoţia mea natală, în pub-uri şi baruri, femeile nu aveau voie să consume. Se considera că numai un anumit tip de femeie intră într-un bar şi nu era tocmai genul pe care să-l poţi prezenta mamei tale! În ultimii 20-30 de ani, femeile au început să frecventeze pub-urile. Whisky-ul trebuie savurat, nu contează dacă se bucură de calităţile sale un bărbat sau o femeie. Şi, ca o curiozitate, sunt mai multe femei decât bărbaţi care îi agreează tăria!”
Esential. În ceea ce priveşte gustul, domnul Hicks consideră că “într-un singur pahar cu whisky pot fi identificate câteva sute de arome diferite, şi eu mi-am dedicat viaţa pentru a le identifica. Dacă e distilat azi, nu poate fi băut mâine. Trebuie lăsat să îmbătrânească. Şi poate dura doi ani sau 20 de ani.” Este atât de elegant pe cât vrei să fie. “E o băutură pentru orice ocazie. Se pun zeama de lămâie verde, gheaţă, se umple paharul cu o băutură răcoritoare acidulată, şi whisky-ul devine longdrink. Se poate transforma şi în cocteil. Dar e suficient de elegant dacă e într-un pahar cu gheaţă. Nu există un singur fel de a-l bea. Îl bei aşa cum îţi place mai mult. Nu contează că îl bei cu apă, sec sau în alte moduri, atâta vreme cât îl savurezi. Esenţial este să-l bei aşa cum îţi face plăcere. Tradiţional, există toastul scoţian. Se ciocnesc paharele şi se dau peste gât. Evident, se bea sec. Dar în zilele noastre, e servit mai ales sub forma unilong drink.”
Desigur, are o marcă preferată. “Scoţian fiind, preferat este cel pe care îl primesc cadou. Scoţienii nu sunt zgârciţi cum se spune. Suntem doar cumpătaţi! Beau şi whisky canadian, american, japonez, coreean chiar. Îmi place să fac comparaţie. Gustul i se schimbă dacă nu e distilat în Scoţia. Contează apa, aerul. Există distilerii şi în Spania, Argentina, Noua Zeelandă sau pe oriunde au ajuns scoţieni care au luat cu ei arta de a face whisky. Sunt încercări binevenite.”
Nasul. Îi mai rezistă nasul la atâtea “arome”? “Nasul meu e atât de mare şi de roşu pentru că îl folosesc foarte des! E un fel de muşchi antrenat. Toată lumea poate să miroasă, însă puţini încearcă să memoreze ceea ce miros. Memoria olfactivă e mai importantă decât simţul olfactiv. Mirosul poate fi antrenat. Dacă vorbeşti cu cei care lucrează în industria parfumurilor, aceştia spun că îşi antrenează nasul pentru a recunoaşte diverse mirosuri. Ei de fapt îşi antrenează creierul, nu nasul. Când simt în nări ceva plăcut, fac tot posibilul să-mi dau seama ce este şi să-l memorez. La un moment dat, am colaborat cu un profesor universitar. El spunea că am în memoria olfactivă cam 10.000 de arome, faţă de 200 câte are un om normal. Problema nu e neapărat capacitatea de a mirosi, ci capacitatea de a memora ce miroşi.
Ce îi mai ocupă timpul? “Obişnuiam să cânt la orgă într-o vreme, dar whisky-ul îmi mănâncă cea mai mare parte din timp! Această băutură e viaţa mea. Când mă duc să beau cu prietenii, îi zic soţiei că mă duc la serviciu. Mă duc să testez concurenţa…”
“Urăsc plictiseala!”
“Când eram mai tânăr, mi-am spus că, dacă mă voi plictisi de slujba asta, îmi voi căuta alta. Urăsc plictiseala. Nu-mi plac oamenii care vin lunea la serviciu, se uită la ceas şi îşi spun «Ce n-aş da să fie vineri…». Întotdeauna mi-am propus să practic o meserie care-mi place. Soţia se plânge că ea este mai puţin importantă pentru mine decât «munca mea». Culmea e că suntem căsătoriţi de 40 de ani!”, spune Hicks. Robert Hicks s-a născut la 3 martie 1945, e căsătorit şi are doi fii, o fiică şi două nepoate. “Când munceam ca Master Blender, nu aveam un program fix. Eram responsabil pentru calitate, pentru aroma tuturor sortimentelor pe care le produceam. Nu aveam program până la 5 sau 6 după-amiaza. Am fost chemat la serviciu şi la 10 seara, şi la 2 dimineaţa.” În prezent este consultant la Bean Global, Teachers şi McFloy. În noiembrie 2005 a primit Premiul Lifetime Achievement, al doilea dat vreodată în industrie. Şi-a început propria afacere de consultanţă – Scotch Whisky Consultancy, în noiembrie 2005, şi a fost solicitat pentru consultanţă de Master Blender, Laphroaig Single Islay Malt Brand Ambassador şi Teachers Highland Cream Brand Ambassador Teachers Highland Cream Brand Ambassador for Beam Global UK Ltd. Ca Master Blender la Allied Distillers a fost responsabil cu calitatea şi aroma pentru Ballantine’s blends, Teachers Highland Cream şi Laphroaig Single Islay Malt, ca şi pentru multe alte branduri, până la ieşirea sa la pensie. După pensionare a fost recompensat cu premiul pentru întreaga activitate la Londra în martie 2006. Premiile, trofeele şi medaliile sunt prea numeroase pentru a fi enumerate. Dar înainte de Premiul Ballantine’s 30 YO a fost recompensat cu Trofeul pentru Best Blended Scotch Whisky, pentru al treilea an consecutiv.
from jurnalul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu