Unii patroni nu-şi doresc angajaţi, ci sclavi. Mai rău e că nu li se pare nimic în neregulă cu asta.
Deşi trăim în era trainingurilor, a teambuiding-urilor şi a strategiilor de motivare a personalului, în România încă mai există, printre patroni, relicve ale relaţiilor de muncă din anii 1990, când angajatorii îşi permiteau să le spună angajaţilor nemulţumiţi că mai sunt zece în faţa firmei gata să le ia locul. Cel mai bun exemplu în acest sens a apărut săptămâna aceasta pe un site de recrutare – un anunţ postat de o firmă de confecţii metalice care şi-a trecut la obiectul de activitate, printre multe altele, “fabricarea altor produse manufacturiere, construcţii de clădiri” şi “cursuri de prim-ajutor cu personal de specialitate”. O combinaţie surprinzătoare, dar nu despre asta este vorba. Firma caută “salariat / salariată” şi are şi un “candidat ideal”. Astfel, “salariatul” trebuie să fie “nefumător / nefumătoare, iar dacă nu se poate abţine, să cunoască regulile care se impun”, “să fie comunicativ, dar să vorbească numai ceea ce trebuie” şi “să-i placă lucrurile frumoase şi făcute cu bun gust”.
Din păcate însă, sclavii nu pot fi posedaţi decât trupeşte. Patronul firmei de mai sus vrea ca angajaţii să-i citească şi gândurile. Aşa că printre “cerinţe” se numără şi următoarea: “Să citească din priviri şi să dovedească astfel calităţi alese”. Surprinzător e că vor câteva zeci de persoane, telepate probabil, să-i citească privirile patronului respectiv, aşa că şi-au trimis CV-urile pentru postul de “salariat/salariată”.
from jurnalul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu