luni, noiembrie 12, 2007
Ultimele clipe ale tortionarului Plesita?
Fostul spion-sef al lui Ceausescu a cazut la pat: nu mananca, nu vorbeste si e vegheat permanent.
Ajuns la 78 de ani, generalul (in rezerva) Nicolae Plesita, fostul sef al spionajului extern din Epoca de Aur, este pe patul de moarte. Ruxandra Plesita, nora fostului zbir din fruntea Centrului de Informatii Externe (CIE), a povestit pentru EVZ ca generalul nu mai vorbeste, nu mai mananca si nu se mai ridica din pat de o saptamana. „E un cadavru, ii dau supa cu lingurita, dar si asa refuza mancarea. Nu stiu cat o va mai duce, dar stiu ca de cinci nopti nu dorm si-l veghez la capatul patului”, spune femeia, care a venit special de la Bucuresti la Curtea de Arges ca sa-l ingrijeasca.
Potrivit acesteia, starea de sanatate a generalului s-a agravat brusc acum aproape o saptamana. De atunci nu a mai scos niciun cuvant si nu mai recunoaste pe nimeni. „Daca sotul meu, care e fiul lui, trece drept un strain pentru el... e grav de tot”, adauga femeia. Plesita suferea de mai multe afectiuni, printre care cele la prostata si picioare, la care a si fost operat.
Acuzatii tardive
Insa complicatiile medicale survin intr-un moment-cheie privind anchetarea activitatii acestuia la carma operatiunilor secrete ale Romaniei, din anii ‘80. Astfel, pe 7 noiembrie a.c., Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului (IICCR) a depus la Parchetul General o sesizare penala impotriva lui Nicolae Plesita si a altor cinci fosti diplomati romani de la Ambasada Romaniei din RFG, pe care ii acuza de terorism.
Plangerea vizeaza tentativele de asasinare a unora dintre realizatorii emisiunilor de la Europa Libera, intre anii ‘80-’84. Generalul (r) Plesita e considerat coordonatorul actiunilor de lichidare fizica a disidentilor si ar urma sa fie cercetat pentru omor deosebit de grav, tentativa de omor deosebit de grav, lipsire de libertate, vatamare corporala grava, abuz in serviciu, fals in inscrisuri oficiale, uz de fals sau asociere pentru savarsirea de infractiuni. Data fiind insa starea sa de sanatate, o eventuala condamnare ar avea toate sansele sa nu se soldeze cu aplicarea efectiva a pedepsei.
Urmarit penal in alt dosar
De cand a parasit lumea serviciilor secrete, Nicolae Plesita s-a retras in cabana sa de la Curtea de Arges, unde a trait mai mult izolat de lume, pe coasta unui deal de la marginea localitatii. Avea menajera si se vizita regulat cu un alt tortionar comunist, colonelul (r) Gheorghe Enoiu, fost sef al Directiei Anchete din Securitate, argesean si el.
La Bucuresti, Plesita a mai venit la audierile dintr-un alt dosar de terorism, in care sunt anchetate tentativele regimului ceausist de a reduce la tacere disidenta de peste hotare cu ajutorul unor teroristi. In acest caz, Plesita era urmarit penal inca din anul 1997, dar cercetarile au fost intrerupte intre 2000 si 2005 si reluate ulterior.
Plesita: „Sacalul, un simpatic”
De altfel, in vara lui 2005, Nicolae Plesita recunostea pentru EVZ ca a avut contacte dese cu faimosul Carlos-Sacalul, cel mai vanat terorist pana la Osama bin Laden, pe care insa l-a protejat in fata serviciilor de informatii occidentale. Miza consta, printre altele, in folosirea Sacalului cu scopul de a-l lichida pe Ion Mihai Pacepa, predecesorul lui Plesita la conducerea serviciului de informatii externe, dupa defectarea acestuia in SUA, in 1978.
Iata ce declara Plesita despre Carlos in iunie 2005: „Era un om simpatic, un latin de-al nostru, iar eu am fost omul de legatura al lui Ceausescu cu acest personaj, care era insa numai un instrument de care s-au folosit atat dictatorul, cat si Arafat. (...) Dictatorul a renuntat la Carlos si mi-a ordonat sa ma ocup personal de Pacepa”. Afirmatiile au fost facute de Plesita atat in fata presei, cat si in biroul procurorilor militari.
CARTE DE VIZITA
Carierist notoriu in organele de represiune
Nicolae Plesita s-a nascut pe 16 aprilie 1929 la Curtea de Arges, iar in Partidul Comunist a intrat inca de tanar. Ascensiunea in structurile serviciilor de informatii a inceput insa in 1948, odata cu recrutarea in Securitate, unde a fost avansat de mai multe ori. A ajuns astfel, intre 1962 si 1967, comandant pe Regiunea Cluj, subordonandu-si directiile din cinci judete. In 1967 a fost mutat la Bucuresti, ca sef al Directiei de Securitate si Garda, si avansat la gradul de general-maior.
Trei ani mai tarziu a absolvit Dreptul, iar in intervalul 1978-1980 a condus Scoala de ofiteri de securitate de la Baneasa. A urmat un nou pas in cariera cand, pe 1 septembrie 1980, a fost numit prim-adjunct al ministrului de interne si sef al CIE, unde a ramas pana la 1 decembrie 1984. Dupa un stagiu nou de comandant, la Centrul de la Gradistea, Nicolae Plesita a fost pensionat in 1990, ca general-locotenent.
from evz
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu