marți, decembrie 04, 2007
Senatul a adoptat o lege de protecţie a animalelor
Senatorii au adoptat azi un proiect de lege privind protecţia animalelor, mobilizându-se cu rememorarea filmelor "Planeta maimuţelor" şi "Războiul stelelor", dar şi cu precizarea că românii dau vacilor nume de oameni, iar ungurii au creat 18 rase de câini. Propunerea legislativă de completare şi modificare a Legii 205/2004 privind protecţia animalelor a fost votată de Senat în unanimitate, prin ridicare de mână.
Iniţiatorul acesteia, senatorul independent Marius Marinescu, a susţinut, de la tribuna Senatului, că peste jumătate din populaţia România este iubitoare de animale, astel că legea iniţiată de el este necesară pentru că sancţionează cruzimea faţă de animale, "prin amenzi dure sau chiar închisoare".
În replică la afirmaţiile senatorului, secretarul de stat Cristina Pocora a spus că iniţiatorii nu au solicitat un punct de vedere asupra legii din partea Guvernului. "La o primă vedere este un proiect bun, util, dar sunt câteva amendamente, pe anumite paragrafe, care nu sunt conforme cu acquis-ul comunitar. În text s-au strecurat anumite greşeli, care vor face legea fie inaplicabilă, fie în dezacord cu legislaţia UE", a arătat ea.
Reprezentanţii tuturor grupurilor parlamentare şi-au declarat, însă, susţinerea pentru proiectul legislativ, în aplauzele celor câtorva zeci de iubitori de animale, care asistatu din loje la dezbaterea legii.
Senatorul PRM Valentin Dinescu a intervenit în forţă pentru susţinerea cauzei necuvântătoarelor. "Suntem un popor care are un adevărat cult pentru animale. În inventarul de casă al ţăranului român există deopotrivă şi vita şi câinele şi cred că suntem singurul popor care a dat vacilor şi cailor nume de oameni, ceea ce reflectă o anumită atitudine faţă de animale", a afirmat el. Reprezentantul PRM a completat că face parte dintr-un partid al cărui lider îngrijeşte "nu mai puţin de 30 de câini orfani".
Senatorul UDMR Szabo Fekete nu s-a lăsat mai prejos, anunţând că "ungurii, de-a lungul istoriei, au creat cel puţin 18 rase de câini şi sunt iubitori de câini, de cai". "Ştiu şi cei de la PRM, au mai şi făcut aluzii la această chestiune", a adăugat el.
Democratul Ivan Cismaru a luat şi el cuvântul, pentru a-şi prezenta plastic propria viziune asupra animalelor.
"Aduc în faţa dumneavoastră un film, «Planeta Maimuţelor», seria a doua, în care oamenii erau în cuşcă şi maimuţele erau afară şi făceau operaţii pe creier. Uitându-ne la tv, eram revoltaţi de faptul că oamenii erau schingiuţi", a declamat Cismaru. El a continuat imperturbabil, rememorând în Senat "un alt film-semnal, «Războiul stelelor», în care se întâlneau în cosmos fiinţe inteligente de diverse forme, dar nu numai umanoide". Concluzia lui Cismaru: "Noi am avut noroc că am dominat Terra, noi, oamenii. Dar nu putem să trăim singuri. Existau ziceri din popor, potrivit cărora «O ogradă fără animal e o ogradă fără viaţă». Dacă animalul este alături de om la muncile fizice, animalul este sursa de hrană, animalul acoperă o parte din sentimentele umane. Trebuie să votăm legea, pentru că nu putem trăi pe Terra doar noi între noi, fără existenţa acestui al doilea element al regnului animal de pe Terra".
Obligaţii şi sancţiuni pentru deţinătorii de animale
Potrivit legii, deţinătorii de animale sunt obligaţi să aibă un comportament lipsit de brutalitate faţă de acestea, să asigure condiţiile elementare necesare scopului pentru care sunt crescute, să nu le abandoneze sau izgonească.
Deţinătorilor de animale le este interzis să aplice rele tratamente şi cruzimi faţă de acestea.
"Răul tratament" este definit drept comportamentul brutal, abuzul în utilizarea animalelor, supunerea animalelor la eforturi inutile.
Proiectul mai arată că prin "cruzime faţă de animale" se înţelege omorârea animalelor, cu intenţie; practicarea tirului pe animale domestice sau captive; organizarea de lupte între animale sau cu animale; folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla activitatea; folosirea de animale pentru expoziţii, spectacole, publicitate, realizare de filme, dacă acestea provoacă suferinţe fizice şi psihice, afecţiuni sau răniri.
De asemenea, cruzimea presupune abandonarea sau alungarea unui aminal a cărui existenţă depinde de îngrijirea omului; administrarea de substanţe destinate stimulării capacităţilor fizice ale animalelor în timpul competiţiilor sportive, sub forma dopajului; maltratarea şi schingiurirea animalelor.
Cruzimea faţă de animale include şi intervenţiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, ciocului, colţilor sau dinţilor; despărţirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viaţă; capturarea animalelor prin alte mijloace decât cele prevăzute legal; folosirea armelor cu tranchilizant în alte situaţii decât pentru imobilizarea animalelor.
Legea mai arată că este interzisă eutanasierea câinilor, pisicilor şi a altor animale, cu excepţia celor cu boli incurabile constatate de medicul veterinar.
De asemenea, animalele sălbatice pot fi deţinute pe o perioadă determinată de timp, în vederea îngrijirii şi recuperării fizice.
Actul normativ prevede amenzi de maximum 15.000 lei şi închisoare de până la un an, pentru încălcarea dispoziţiilor legii.
Senatul este prima Cameră sesizată. Forul decizional în cazul acestei legi este Camera Deputaţilor.
Legea de înfiinţare a Poliţiei Animalelor, adoptată tacit de Senat
O altă iniţiativă legislativă, care prevede înfiinţarea Poliţiei Animalelor şi menţionează sancţiunile pentru cei care săvârşesc cruzimi faţă de animale a fost adoptată tacit, luni, de Senat, după ce senatorii nu putut să se exprime prin vot în privinţa acestui act normativ până în data de 3 decembrie, termenul de adoptare a actului normativ. Şi această lege va fi trimisă Camerei Deputaţilor.
Propunerea legislativă îi are ca iniţiatori, printre alţii, pe preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, liderul senatorilor PRM, Gheorghe Funar, preşedintele Comisiei juridice, Peter Eckstein Kovacs (UDMR), şi Vasile Puşcaş (PSD).
Potrivit proiectului de lege, Poliţia Animalelor va avea atribuţii de verificare şi control privind bunăstarea şi protecţia animalelor şi prevenirea cruzimilor faţă de acestea.
În funcţie de gravitatea lor, faptele de cruzime faţă de animale se pedepsesc, potrivit acestui proiect de lege, cu amenzi contravenţionale cuprinse între 300 şi 10.000 RON, iar pedepsele merg, în funcţie de gravitatea faptei, până la închisoare de la 5 la 10 ani.
from adevarul
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu