luni, noiembrie 05, 2007

Un poliţist din Vaslui a fost bătut de bodyguardul echipei CFR Cluj



Un poliţist din cadrul Poliţiei Comunitare Vaslui a suferit o dublă fractură de femur, după ce a fost lovit de un bodyguard care păzea hotelul în care era cazată echipa de fotbal CFR Cluj, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Vaslui.

"În noaptea de 03/04.11.2007, un poliţist comunitar din cadrul Poliţiei Comunitare Vaslui, a fost victima infracţiunii de vătămare corporală gravă. În jurul orei 4:30, în urma unui apel 112, o patrulă de siguranţă publică (formată din poliţisti din cadrul poliţiei municipiului Vaslui şi Poliţiei Comunitare Vaslui) s-a deplasat în zona hotelului unde care era cazată delegaţia echipei de fotbal CFR Cluj, pentru aplanarea unui scandal, pornit de la faptul că mai multe persoane tulburau liniştea şi ordinea publică în acea zonă. Pentru a alunga aceste persoane au intervenit şi cei care asigurau paza şi securitatea delegaţiei echipei de fotbal", se arată în comunicatul remis de Biroul de presă al Inspectatoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.

"În altercaţie, poliţistul comunitar a fost confundat de un bodyguard (T. Vasile) cu una din persoanele turbulente şi i-a aplicat acestuia mai multe lovituri, provocându-i o dublă fractură de femur. În prezent, T. Vasile, de 36 ani, din municipiul Cluj-Napoca, este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală gravă", se mai arată în respectivul comuncat.

În cursul nopţii de sâmbătă, un grup de suporteri ai echipei FC Vaslui a venit la hotelul la care a fost cazată CFR Cluj şi a făcut zgomot, scandând împotriva formaţiei lui Ioan Andone. Oficialii formaţiei clujene au cerut sprijinul jandarmilor care, potrivit spuselor lui Iuliu Mureşan, au venit doar la cea de-a treia sesizare, pentru a-i dispersa pe respectivii suporteri.

Potrivit unor surse neoficiale, T. Vasile este unul din bodyguarzii preşedintelui echipei CFR Cluj, Iuliu Mureşan, şi l-ar fi confundat pe respectivul poliţist comunitar cu unul dintre suporterii echipei locale.

Iuliu Mureşan a negat că respectiva agresiune ar fi avut loc. "Este chiar culmea ce se întâmplă în ţara asta. Mi se pare culmea să spună aşa ceva. O să reclam poliţia la Ministerul de Interne. Noi plătim hotelul şi jandarmii şi aceştia sunt obligaţi să ne asigure toate condiţiile. Vă spun eu, anul acesta se va ajunge la crime între suporteri", a declarat Iuliu Mureşan pentru NewsIn.

Oficialul clujean s-a declarat revoltat şi de faptul că un grup de suporteri ai echipei locale au venit în cursul nopţii de sâmbătă la hotelul unde era cazată echipa CFR Cluj şi au făcut gălăgie. "Oamenii ăia normal că au fost puşi de cineva, doar nu i-am adus noi de la Cluj. Obiceiurile de acest gen sunt demne de secolul trecut şi specifice unor oameni de la ţară", a spus Mureşan.
from adevarul

Niciun comentariu: