joi, mai 15, 2008

Ciocolata cu lapte îngraşă afacerile producătorilor de dulciuri


Românii se dau în vânt după tabletele de ciocolată, produse care se află pe primul loc în preferinţele de consum atunci când e vorba de dulciuri. Aceasta este concluzia unui studiu recent al companiei de cercetare Nielsen.

Piaţa tabletelor de ciocolată a ajuns în 2007 la 392 milioane de lei, adică circa 120 de milioane de euro, înregistrând o creştere cu 10% faţă de anul anterior. Datele vizează exclusiv clasicele tablete de formă dreptunghiulară, care pot fi de ciocolată simplă sau ciocolată cu diverse ingrediente: fructe, alune, cu umplutură (cremă, caramel) etc.

Dacă în 2006 volumul desfacerilor pe această piaţă fusese de peste 16.000 de tone, în 2007, cantitatea vândută a depăşit 17.500 de tone. Cea mai importantă creştere s-a înregistrat în perioada iunie-octombrie 2007, când vânzările s-au majorat cu 12 procente comparativ cu intervalul similar din 2006.

„Segmentul tabletelor de ciocolată reprezintă 60% din piaţa românească a ciocolatei“, estimează Doina Cavache, corporate affairs manager la Kraft Foods România. Reprezentanţii companiei susţin că în ţara noastră consumul de ciocolată pe cap de locuitor se situează puţin sub valoarea de două kilograme pe an, în timp ce în unele state occidentale, consumul anual este de opt - zece kilograme pe cap de locuitor.

Cinci mari producători deţin 9/10 din piaţă

Conform studiului realizat de compania Nielsen, din punctul de vedere al volumului de vânzări, principalii jucători sunt Kraft, Cadbury, Supreme Group, Heidi Chocolat şi Ferrero, aceştia deţinând împreună o cotă de piaţă de 90,3%. Situaţia se păstrează neschimbată în ceea ce priveşte valoarea vânzărilor, cei mari cinci producători având o cotă de piaţă de 91,8%.

Anul trecut, românii au preferat tabletele Poiana, Africana, Milka, Primola şi Laura. Cele cinci branduri au avut o cotă de piaţă, raportată la volumul vânzărilor, de 64,4%. În funcţie de valoarea vânzărilor, acestea au deţinut 65% din piaţă, Milka trecând de data aceasta pe a doua poziţie, urmată de Primola şi Africana.

Continuarea pe capital.ro

Niciun comentariu: