sâmbătă, noiembrie 10, 2007

Româncă găsită moartă la Milano, prezentând semne de agresiune

Pompierii din Milano chemaţi ieri noapte să stingă un incendiu au descoperit lângă baraca în flăcări cadavrul unei românce de 36 de ani, cu faţa în jos şi capul spart, relatează Corriere della Sera în pagina sa electronică.

Pe corpul femeii, medicul de pe ambulanţă a descoperit leziuni, printre care un traumatism cranian grav. Ulterior, medicul de gardă a declarat că este vorba despre leziuni ce par să fi fost cauzate de o agresiune.

Anchetatorii sunt prudenţi în ceea ce priveşte acest caz: ar putea fi vorba de un incident, o răzbunare sau o acţiune cu caracter xenofob. Tabăra unde a fost găsită femeia a fost înconjurată de poliţie şi pe tot parcursul nopţii au fost căutate dovezi.

Tabăra ilegală unde s-a petrecut incidentul este una dintre cele mai ascunse din Milano, fiind ascunsă de vegetaţie şi de şantierele din zonă.
from adevarul

Niciun comentariu: