vineri, septembrie 12, 2008

www.cuibus.ro


De azi inainte acest blog o sa-l puteti citi si vizualiza pe site-ul personal

Toate cele bune,
Lucian Cuibus.

duminică, august 24, 2008

Fidel Castro: Cuba "nu are explicaţii de dat" în legătură cu instalarea bombardierelor ruse

Fidel Castro a declarat ieri, că statul cubanez nu are nici "o explicaţie de furnizat" şi nici nu are de cerut "scuze" Washingtonului privind "eventuala" instalare a bombardierelor strategice ruse pe teritoriul insulei comuniste, relatează AFP, citată de Mediafax.

"Raul Castro a făcut foarte bine păstrând o tăcere demnă asupra informaţiilor publicate luni în Izvestia privind eventuala instalare a bazelor pentru bombardierele strategice ruse în ţara noastră", scrie fostul lider cubanez Fidel Castro, în prima reacţie oficială a Cubei în această afacere.

"Ştirea se bazează pe o ipoteză elaborată de Rusia", potrivit declaraţiilor fostului preşedinte cubanez publicate pe site-ul oficial cubadebate.cu.

"Nu trebuie furnizate informaţii, şi nici nu trebuie formulate scuze", a subliniat Fidel Castro.

Potrivit presei ruse, Moscova ar putea contracara efectul scutului antirachetă american din Europa prin amplasarea bombardierelor sale strategice în Cuba.

"Îţi trebuie nervi de oţel în aceste vremuri de genocid, iar Cuba îi are. Iar imperiul (SUA) ştie acest lucru", a precizat fostul liderul cubanez amintind de cei "55 de ani de luptă neîntreruptă".

sursa adevarul.ro

sâmbătă, august 23, 2008

TATA MOTORS AR PUTEA LANSA AUTOMOBILUL NANO PROPULSAT CU AER





Tata Motors ar putea lansa automobilul Nano propulsat cu aerConstructorul indian de automobile, Tata Motors, a lansat în ianuarie cea mai ieftină maşină din lume. Ei bine, s-ar putea ca Nano să nu mai coste 2.500 de dolari deoarece producătorul mini-autoturismului are de gând să le ofere clienţilor o altă versiune care este propulsată cu... aer, anunţă Motor Authority. Despre ce este vorba.

În plus faţă de motorul actual, de 33 cai putere, care foloseşte benzina, Tata ar putea monta un propulsor care utilizează aerul comprimat, construit de MDI Enterprises. Motorul emite doar o treime din cantitatea de dioxid de carbon a celor obişnuite cu aceeaşi mărime, potrivit Motor Authority.



Aerul rece este comprimat în rezervoare la de 300 de ori presiunea atmosferică, apoi este încălzit şi introdus în cilindrii motorului cu pistoane. Astfel, din punct de vedere tehnic, maşina nu va polua, datorită faptului că nu are loc niciun fel de combustie, conform Auto Motive.

Cu toate acestea, energia folosită la comprimarea aerului este o sursă de poluare deoarece centralele care realizează această operaţiune folosesc petrolul sau cărbunele.



Tata Motors nu a făcut niciun fel de declaraţii oficiale în privinţa construcţiei acestei versiuni a Nano, însă informaţia a ieşit la iveală în urma unui contract semnat de compania indiană cu MDI, pentru o licenţă de folosire a tehnologiei motorului cu aer comprimat.

Automobilul Tata Nano dotat cu motorul care foloseşte aerul comprimat va avea o autonomie de 200 de kilometri şi va consuma electricitate în valoare de numai 3 dolari.

Autoturismul Nano lansat la începutul acestui an este construit din materiale plastice lipite cu adezivi, are patru locuri, un motor în doi timpi, de 660 centimetri cubi care dezvoltă 33 cai putere.




Vehiculul este destinat milioanelor de indieni care nu-şi permit decât o motoretă sau un scuter, sau cetăţenilor la fel de nevoiaşi din alte ţări ale lumii a treia. Indienii comercializează autoturismul în ţările din America Centrală şi Africa de Sud. Europa nu se numără printre continentele către care vor fi exportate autoturismele însă este posibil ca acest lucru să se schimbe dacă va fi lansată varianta cu aer comprimat.

Antena3.ro

Ti-ai lua o canapea in forma de penis?


Imagineaza-ti ca un designer a creat o canapea in forma de penis. Cum ar fi sa mergi in vizita la medicul tau sau la spital, iar in sala de asteptare sa existe o asemenea canapea in forma de penis? Daca ai fi singura persoana care este asezata pe ea, ce crezi ca ar gandi cei care trec pe langa tine?

Stii, daca ai starea de relaxare atunci cand te asezi, chiar daca are testicule, este in forma de penis sau cine stie ce alta forma, nu cred ca este ceva exagerat, decat o...extravaganta.

sursa apropo.ro

duminică, august 10, 2008

ATENŢIE LA SCĂLDAT! MULTE BACTERII AU DEZVOLTAT REZISTENŢĂ LA SOLUŢIILE PENTRU DEZINFECTAREA APEI





Atenţie la scăldat! Multe bacterii au dezvoltat rezistenţă la soluţiile pentru dezinfectarea apei Atenţie unde vă scaldaţi în speranţa că vă veţi putea răcori pe timpul verii! Medicii dermatologi avertizează că foarte multe virusuri şi bacterii au dezvoltat rezistenţă la soluţiile pentru dezinfectarea apelor din ştranduri şi piscine. Din această cauză, a crescut şi numărul de pacienţi cu boli de piele şi infecţii. Potrivit dermatologilor, sezonul cald este şi mediul propice dezvoltării bacteriilor care stau la baza a numeroase boli de piele.

Antena 3

DA, ACESTA ESTE NOUL GOLF VI. PRIMELE DETALII TEHNICE OFICIALE





Da, acesta este noul Golf VI. Primele detalii tehnice oficialeDupă scurgerile de informaţii de acum două zile, Volkswagen a decis să prezinte oficial primele detalii despre noul Golf VI. Comercializarea autoturismului va începe din octombrie, primele care vor beneficia de model fiind Europa, Africa, Asia, iar apoi Australia şi America de Nord, potrivit Worldcarfans.com. Pe piaţa din Germania varianta de bază a VW Golf VI va costa aproximativ 16,500 de euro, fiind mai scumpă decât Golful V.

Noul Golf este mai sportiv şi cu un aspect aparte în comparaţie cu generaţiile trecute, potrivit constructorului german, citat de Worldcarfans.com. "Este mai accentuat, mai tridimensional în comparaţie cu predecesorul său, cu linii precise şi bine conturate", a declarat Walter de Silva şeful departamentului de design de la VW.



"Secţiunea acoperişului se «odihneşte» acum pe dominantele flancuri laterale", a continuat de Silva. Printre noile sisteme de care dispune Golful VI se numără "automatic distance control" (n.r. - controlul automat al distanţei) "adaptive chassis control" (DCC) şi "park steering assistant".



În privinţa siguranţei Golf VI va avea un sistem ESP (Electronic Stability Program) îmbunătăţit cu un răspuns mai fin, şapte airbag-uri (inclusiv unul pentru protecţia genunchilor), o mai bună absorbţie a şocului în cazul unui impact, un sistem care detectează dacă centurile de siguranţă din spate sunt folosite de pasageri, plus lumini de întâlnire care funcţionează şi ziua.

Golf VI va fi oferit, în momentul lansării pe piaţă, cu două noi propulsoare diesel TDI de 2.0 litri, care dezvoltă 81 kW (110 cai putere) şi 103 kW (140 cai putere). Pentru prima oară, modelul Golf va avea în dotare motoare care folosesc injecţia common rail.



Motoarele pe benzină, vor fi disponibile în patru variante care dezvoltă 80 CP, 102 CP, 122 CP şi 160 CP. Consumul de combustibil a fost îmbunătăţit şi el, cu până la 28 de procente. Astfel, în cazul motoarelor diesel de 110 CP acesta este de numai 4.5 litri la 100 de kilometri parcurşi, cu emisii de CO2 de 119g/km, valori care reprezintă o reducere de 0.6 litri.

Propulsorul diesel care dezvoltă 140 CP consumă doar 4.9 litri /100km. Motoarele pe benzină au şi ele un consum mai bun, cel de 80 CP având un consum mediu de 6,4 litri la 100 de km, cu 0.5 litri mai puţin decât Golful V. Până şi propulsorul care dezvoltă 160 de cai putere are un consum de 6.3 litri/100km.



Transmisia noului Golf este DSG (Direct-Shift Gearbox) cu dublu ambreiaj, (în afara modelelor de bază), şi se poate opta pentru o cutie de viteze cu şase respectiv şapte rapoarte, în funcţie de cuplul motorului.

Fotografii: Motor Authority


Antena3.ro

"PORSCHE NO.1", PREZENTAT LA PEBBLE BEACH CONCOURS D'ELEGANCE





Porsche No.1, prezentat la Pebble Beach Concours d'EleganceDacă printr-o întâmplare fericită vă aflaţi în Statele Unite la data de 14 august nu trebuie să rataţi Pebble Beach Concours d'Elegance din California, unde, la aniversarea a 60 de ani, Porsche va prezenta prima maşină produsă, legendara "Porsche No.1". Cunoscută şi sub denumirea "Type 356-001", maşina a fost proiectată şi construită de fondatorul companiei, Ferdinand "Ferry" Porsche, în Gmund, Austria, anul 1948.



Automobilul a fost considerat o adevărată revelaţie la acea vreme, cu un design unic, care exprimă filosofia Porsche şi în prezent, fiind regăsit în modelele contemporane.



Ocazia este una cu o mare încărcătură emoţională pentru compania Porsche, deoarece aniversează 60 de ani de la producţia primei maşini. Mai mult, potrivit Worldcarfans.com, în 1998, moment în care Porsche aniversa 50 de ani, nu a fost posibilă expunerea modelului "Type 356-001" în America de Nord deoarece maşina a fost lovită în timp ce era transportată spre o altă locaţie, pentru a fi expusă.

Pebble Beach Concours d'Elegance din California, unde va fi prezentat "Porsche No.1" a avut loc prima oară în 1950 şi este considerat unul dintre primele evenimente care a avut ca scop "sărbătorirea automobilului", şi la care sunt invitate, "pentru a defila" în faţa entuziaştilor, doar automobile rare.



Fotografii: Wikipedia, Worldcarfans.com, Pebblebeachconcours.net

Antena3.ro

NAE CARANFIL, MAI APROAPE DE OSCAR. RESTUL E TĂCERE!





Nae Caranfil, mai aproape de Oscar. Restul e tăcere! (VIDEO)Anul acesta, România îşi ia din nou avânt proletar către o nominalizare la premiile Oscar. Anul acesta, regizorul Nae Caranfil este alesul juriului Centrului Naţional al Cinematografiei, iar pelicula Restul e tăcere ar putea deveni una dintre cele cinci nominalizări la cel mai râvnit premiu din lumea filmului. După ce a câştigat trofeul Festivalului Internaţional al Producătorilor de Film Independenţi (IPIFF 2008, Mamaia), Restul e tăcere a fost desemnat de juriul CNC, format din şase critici - Magda Mihăilescu, Cristina Corciovescu, Dana Duma, Eugenia Vodă, Mihai Chirilov, Eugen Atanasiu - şi un regizor - Dinu Tănase -, să facă parte din propunerile a 96 de ţări pentru Oscarul din februarie 2009, ediţia 81.



Pentru prima dată, pe lista CNC figurează două filme ale aceluiaşi regizor, şi tot pentru prima dată a fost propus un documentar. Astfel, lista cuprindea zece titluri, în care, alături de filmul lui Caranfil, mai figurau două pelicule semnate Radu Gabrea – „Călătoria lui Gruber” şi "Cocoşul decapitat”, „Boogie” de Radu Muntean, „Supravieţuitorul” de Sergiu Nicolaescu, „Un acoperiş deasupra capului” de Adrian Popovici, „Logodnicii din America” de Nicolae Mărgineanu, „Legiunea străină” de Mircea Daneliuc, „Îngerul necesar” de Gheorghe Preda şi „Podul de flori”, documentarul lui Thomas Ciulei.

Criticul de film Magda Mihăilescu a apreciat că, în ultimii ani, „Oscarul preferă filmele de amploare narativă, care acoperă un anumit timp şi antrenează multe personaje. Dar la Oscarul pentru film străin este mai dificil, cred că şi factorul istorico-politic şi suflul actualităţii contează.”



Povestea din film este, în mare parte, adevărată. Fiu al unei vedete a Teatrului Naţional, timid, neintegrat, scund, Grigore Ursache (Brezeanu) îşi găseşte scopul vieţii: regizarea unui amplu proiect cinematografic: primul lung-metraj românesc, „Independenţa României”. În 1911-1912, când se petrece povestea noastră, un asemenea proiect părea de nerealizat, însă tânărul Grig este convins că va reuşi: nu doar să-şi împlinească visul, ci şi să îşi facă părintele mândru: „Vreau să arăt toate bătăliile exact aşa cum au fost, cu steagurile şi caii şi redutele care cad şi toţi eroii ăia care mor pentru ţara lor!...” Din distribuţie fac parte Marius Florea Vizante, Ovidiu Niculescu, Mirela Zeţa, Mihai Gruia Sandu, Valentin Popescu, Nicu Mihoc, Silviu Biriş, Patru Gavril, Vlad Zamfirescu, Samuel Tastet, Florin Zamfirescu, Alexandru Hasnaş, cu participarea extraordinară a actriţei Ioana Bulcă. Restul e tăcere este cea mai scumpă producţie cinematografică filmată în ţara noastră după Revoluţie, pelicula „înghiţind” suma de 2,4 milioane €, cel mai mare buget din ultimii 25 de ani, la noi în ţară.

Potrivit autorului Nae Caranfil, Restul e tăcere „este o poveste de dragoste şi ură între artist şi producător, între artă şi bani”. Apărut doar în fază de idee în 1985, filmul s-a materializat mult mai târziu, având premiera românească în martie 2008. Scenariul peliculei a câştigat deja Marele Premiu pentru Cel mai Bun Scenariu la Festivalul Internaţional de Film de la Paris în 1995 şi premiul doi la competiţia „Hartly & Merrill International Scriptwriting Competition”, Los Angeles 1999.



Pentru alegerea candidatului la Oscar, au fost luate în considerare filme care au avut sau care au premiera între 1 octombrie 2007 şi 30 septembrie 2008. Potrivit regulamentului Academiei Americane de Film, producţiile eligibile la categoria Cel mai bun film într-o limbă străină la cea de-a 81-a ediţie trebuie să fie lung-metraje produse în afara Statelor Unite, cu un dialog preponderent într-o altă limbă decât engleza, care să fi fost lansate în ţara de origine nu mai devreme de 1 octombrie 2007 şi nu mai târziu de 30 septembrie 2008. De asemenea, filmele eligibile trebuie să fi rulat cel puţin şapte zile consecutiv într-un cinematograf. „Restul e tăcere” a avut premiera în România pe 7 martie 2008.



CE ÎNSEAMNĂ PROMOVARE PENTRU OSCAR

Anul trecut, propunerea României pentru Oscar a fost filmul 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile de Cristian Mungiu, film laureat la Cannes cu Palme d'Or. 4, 3, 2 nu a intrat însă pe lista scurtă a nominalizărilor Academiei Americane de Film. În acest cerc exclusivist, promovarea este crucială: vizionări pentru membrii Academiei, PR intensiv, reclamă în publicaţii de profil şamd. Un distribuitor de prestigiu pe piaţa americană ar aduce imense beneficii unui film, românesc sau nu, în luarea unei decizii pro-Oscar. Regizorul Cristi Puiu, semnatarul Moartea Domnului Lăzărescu (propunerea pentru Oscar 2005) declara însă că promovarea prin mijloace financiare proprii este greu de atins: toţi banii încasaţi de filmul său în România au fost cheltuiţi pe campania necesară pentru membrii Academiei.

Costurile promovării au fost împărţite 50-50% între firma producătoare, Mandragora Productions, şi distribuitorul filmului. „Chiar şi aşa, am reuşit să cumpărăm doar o pagină şi jumătate în Variety”, povesteşte Cristi Puiu, estimând că o campanie serioasă pentru 4,3,2 ar egala costurile fimului...

Pentru propunerea de Oscar 2006, pe de altă parte, regizorul şi producătorul Daniel Mitulescu a evidenţiat trei surse de finanţare a campaniei: Institutul Cultural Român din New York, CNC şi firma producătoare a peliculei Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii. Minusul: la momentul organizării campaniei, filmul nu beneficia de un distribuitor american.

NAE CARANFIL, un alergător de cursă lungă



Născut la 7 septembrie 1960, este scenarist, actor şi, cel mai important, regizor. Crede că, în momentul de faţă, „în România nu mai iese nimeni la film”. I-ar fi plăcut să facă film acum 100 de ani, când „era loc pentru toată lumea, spiritul era de aventură”. Filmele pe care le face trebuie să îi placălui, în primul rând, pentru că „e spectatorul ideal”: „N-am considerat niciodată publicul sub nivelul meu, deci n-am încercat să-l prostesc (...) Publicul recunoaşte sinceritatea. (...) Aşa că nu m-am străduit niciodată să-l mângâi în sensul blănii.”

Cu ce s-a ocupat până acum:

Restul e tăcere (2007) regizor, scenarist
Filantropica (2001) regizor, scenarist
Dolce Far Niente (1999) regizor, scenarist
Asfalt Tango (1996) regizor, scenarist, compozitor
E pericoloso sporgersi (1993) regizor, scenarist, muzica
În fiecare zi mi-e dor de tine (1987) actor

TEATRU:

Lewis şi Alice, regizor







Ella Moroiu, Antena3.ro

miercuri, iulie 30, 2008

PREMIERĂ LA CLUJ. O FEMEIE CARE SUFEREA DE O TUMORĂ LA RINICHI, OPERATĂ PRIN CRIOGENIE





Premieră la Cluj. O femeie care suferea de o tumoră la rinichi, operată prin criogenieOperaţie în premieră la Institutul de Urologie şi Transplant Renal din Cluj. O pacientă care suferea de o tumoră la rinichi a fost operată cu ajutorul unei tehnici speciale. Medicii eliminat tumora prin criogenie. Chirurgii au introdus în tumoră nişte ace speciale care i-a ajutat să îngheţe formaţiunea canceroasă la minus 195 de grade. Abia după acest procedeu s-a realizat extirparea tumorii.

Pe masa de operaţie s-a aflat o femeie care şi-a pus speranţa în medicii conduşi de profesorul Mihai Lucan. Femeia avea cancer la rinichi, un rinichi care i-a fost transplantat acum trei ani. Operaţia s-a încheiat în jurul orei 21:00 şi a fost un adevărat succes. Vestea bună este că femeia se simte foarte bine, şi-a revenit. Femeia a declarat că este fericită şi că le mulţumeşte medicilor clujeni, urmând să fie externată în mai puţin de 24 de ore.

Criogenia, ca tehnică medicală, câştigă tot mai mult teren. Acum doi ani, tot la Cluj, şi tot la profesorul Lucan, mai mulţi pacienţi au fost operaţi criogenic de cancer de prostată. Principalul avantaj al acestei metode este că nu se produce deloc sângerare, iar recuperarea se face extrem de repede.

Antena 3

Adidas ar putea deschide o fabrică în Europa de Est

Numarul doi mondial in productia de echipament sportiv a anuntat ca intentioneaza sa-si relocheze treptat fabricile pe care le detine in China, datorita nivelului foarte ridicat al salariilor de aici.

"Am deshis deja o fabrica in India. Vor urma tari precum Laos, Cambogia si Vietnam", a declarat directorul Adidas.

"Productia va fi de asemenea relocata in foste tari ale URSS si in Europa de Est", a tinut sa sublinieze Herbert Hainer.

"Salariile, care sunt fixate de catre guvernul chinez, sunt foarte ridicate", a declarat Herbert Hainer, directorul Adidas, intr-un interviu acordat saptamanalului Wirtschaftswoche.

La ora actuala, jumatate din productia de adidasi a producatorului german este detinuta de China, insa aceasta va fi redusa progresiv.

Sursa: Le Figaro

Fosti angajati ai Google pun bazele Cuil.com, un nou motor de cautare

Un nou motor de cautare denumit Cuil se pregateste de lansare si se vrea a fi un concurent puternic pentru Google in domeniul cautarilor pe net, anunta Reuters.
 Fosti angajati ai Google pun bazele Cuil.com, un nou motor de cautare
Proiectul a fost dezvoltat de cativa fosti angajati ai Google si se spune ca ar fi mai "cuprinzator" si ca ar oferi utilizatorului "rezultate mai relevante".

Cuil Inc (pronuntat in limba engleza "cool") va oferi un nou serviciu de cautare la adresa www.cuil.com, despre care fondatorii proiectului spun ca poate idexa mai repede si mai ieftin o mai mare "bucata" din web decat Google.

"Descoperirile noastre in tehnologiile de cautare ne-au permis sa indexam mult mai mult din Internet si sa plasam aproape tot web-ul la discretia utilizatorului", a declarat Tom Costello, co-fondator al Cuil, citat de Reuters.

"Este timpul pentru un rival, dar sa fii in competitie cu Google nu e un lucru usor, asa cum va poate spune si Microsoft", a declarat Danny Sullivan, redactorul-sef al Search Engine Land.

Cuil a indexat pana acum aproape 120 de miliarde de pagini web, de trei ori mai mult decat se spune ca ar avea Google indexat, iar oficialii Cuil Inc au declarat ca au cheltuit doar 5 milioane de dolari pentru a realiza acest lucru.

Cuil a fost fondat de un grup de pioneri in domeniul cautarilor pe net. Tom Costello a construit un prototip de Web Funtain pentru IBM, iar sotia sa, Anna Patterson, a fost arhitectul indexului de pagini web TeraGoogle.

Initial, Cuil a fost optimizat pentru limba engleza-americana, dar compania planuieste sa ofere utilizatorilor posibilitatea de a selecta cele mai importante limbi europene pentru cautarile lor, informeaza Reuters.

marți, iulie 29, 2008

Şocant: copiii cumpără lejer alcool şi ţigări

Vlăduţ (12 ani) a acceptat să colaboreze cu ...
De la buticurile de bloc până la marile supermarketuri, minorilor li se vând, fără remuşcări, ţigări şi alcool

Urmărit de reporterii „Adevărul", Vlăduţ, un băieţel de 12 ani, a cumpărat din mai multe magazine ţigări şi alcool, sub privirile nepăsătoare ale vânzătorilor.

Conform unui studiu realizat anul trecut de Centrul pentru Politici şi Servicii de Sănătate (CPSS), 94,4% din populaţia României cunoaşte interdicţia de vânzare a produselor din tutun către minori. Însă legea este încălcată cam în aceleaşi proporţii.

Efectele sunt grave, în contextul în care copiii sunt mult mai expuşi riscurilor, fiind vorba despre organisme aflate în dezvoltare. În cazul ambelor produse, instalarea dependenţei este mult mai rapidă, iar dezintoxicarea, mult mai dificilă.

Specialiştii spun că pentru copii este suficientă jumătate din cantitatea de alcool consumată de un adult pentru a se ajunge la aceleaşi efecte negative. Interdicţia vânzării de tutun şi alcool către minori nu ar fi inutilă, fiind demonstrat că ea poate reduce numărul copiilor care se apucă de fumat şi de băut.

„De ce să nu-i dau?"

Într-un chioşc dintr-o staţie de autobuz din Voluntari, vânzătoarea îi dă lui Vlăduţ pachetul de ţigări fără să clipească. Întrebată de ce i l-a vândut, femeia răspunde cu o întrebare: "De ce să nu-i dau?" "Fiindcă e ilegal", îi explicăm noi. Se miră: "Daaa?", iar după o secundă se repliază în spatele unui gând salvator: "Nu cred că le-a luat pentru el".

Plecăm, iar femeia are curiozitatea de a se uita după noi, observând că Vlăduţ se urcă în aceeaşi maşină cu noi. În mare grabă, strânge totul, închide taraba şi dispare.

Vodcă pentru Vlăduţ!

În benzinării, nu e nimic mai simplu pentru un puşti de 12 ani să cumpere câte pachete de ţigări vrea. Încercăm la supermarketuri. La Carrefour Colentina şi la Penny Market, cozile sunt modeste, dar suficiente să speri că se va găsi măcar un cetăţean cu spirit civic care să le apostrofeze pe casieriţele care încasează banii lui Vlăduţ pentru sticla de vodcă.

Continuarea in adevarul.ro

Recorduri sexuale

Se spune ca din punct de vedere sexual, normalul este definit de fiecare cuplu in parte. Insa, ca in orice domeniu, exista recorduri.
Recorduri sexuale

Cea mai ridicola metoda de contraceptie, cea mai mare orgie sexuala, cel mai rapid orgasm sau cel mai mic penis din lume, sunt numai cateva dintre "ciudateniile" mentionate de studiile se sexologie.

Cea mai periculoasa tehnica sexuala

Exista pericole pe care oamenii nu le cunosc si in consecinta nu le pot preveni. In materie de sex, una dintre cele mai riscante tehnici este ca barbatul sa sufle puternic aer in vaginul partenerei lui. Accidental sau intentionat, acest gest poate fi fatal. Cauza decesului este embolismul pulmonar (obstructia unei artere pulmonare). Acesta poate determina moarte subita sau la circa 30 de minute de la aparitia simptomelor.

Cel mai ciudat afrodisiac

Categoria afrodisiacelor cuprinde si stimulenti de alta natura... Poate ca cele mai bizare afrodisiace sunt acelea care presupun o doza de canibalism.

Un imparat chinez din antichitate obisnuia sa bea sangele caprioarelor pe care le detinea, pentru a-si spori virilitatea. De aici pana la a manca organe umane, nu a fost decat un pas. Placenta, sangele menstrual, sperma si chiar organele genitale umane ajunsesera sa fie consumate ca afrodisiace.

Eunucii chinezi sperau sa isi recapete potenta cu ajutorul viermilor pe care ii mancau din capetele criminalilor decapitati.

Cea mai ridicola metoda de contraceptie

Soranus a fost un medic grec din perioada 98-138 i.Hr., care a studiat in Alexandria si a practicat medicina in Roma, in timpul domniei imparatului Hadrian.

Este autorul a aproximativ 40 de carti si, dupa ce ne-a dezvaluit cum ar trebui femeile sa evite o sarcina nedorita, nu putem decat sa banuim ce alte sfaturi "inspirate" contin cartile sale...

Intr-un pasaj din "Gynaecology" Soranus recomanda femeilor ca in momentul actului sexual, cand partenerul ejaculeaza, sa isi tina respiratia in timp ca isi retrag usor corpul, pentru ca penisul sa nu penetreze complet vaginul, eliberand sperma catre uter.

Apoi, trebuie sa se ridice si sa se aseze cu genunchii flexati, incercand ca din aceasta pozitie sa stranute de mai multe ori.

Primul prezervativ

In 1564 a fost publicata postum cartea "De Morbo Gallico", apartinand lui Gabriello Fallopio (1523-1563). In paginile acesteia anatomistul italian descria un invelis din panza pe care l-a inventat pentru ca cei activi sexual sa se poata proteja impotriva bolilor venerice. Creat pentru a se mula pe penis, "prezervativul" putea fi utilizat si intern, prin inserarea sa in uretra.

Cel mai rapid orgasm

Aproximativ 6.4% dintre barbati pot atinge orgasmul in mai putin de 10 secunde, lucru valabil in general pentru cei care nu au depasit varsta adolescentei. In cazul femeilor, s-a constatat ca exista variatii temporale semnificative: daca unele dintre ele au nevoie de 8 minute pentru a ajunge la orgasm, altele il pot experimenta dupa 1 minut sau chiar 30 de secunde.

Recorduri pe scurt

- Starul porno John Dough putea satisface 55 de femei pe zi.

- O femeie cunoscuta drept Huston a socat intreaga lume civilizata in 1999 cand in timpul unei orgii a facut sex in mai putin de 10 ore cu 620 de barbati. Actiunea a fost filmata, fiecare contact sexual durand aproximativ 58 de secunde.

- Doctorul Vernon Coleman a inregistrat cel mai lung act sexual care a durat 15 ore. Recordul a fost stabilit de o vedeta de film, Mae West si iubitul ei.

- Cea mai mare orgie a avut loc in anul 200 i.e.n. in Roma, unde in jur de 7000 de oameni s-au abandonat deodata placerilor sexului.

- Intr-un trib din insulele Oceanului Pacific, singurul care are voie sa defloreze tinerele fecioare este regele, adica intre 6 si 10 fete zilnic, in jur de 37.000 de-a lungul vietii.

- Englezul Sean Stewart este considerat cel mai tanar tata. La 20 ianuarie 1998, pe cand avea numai 12 ani, a devenit parintele unui baietel.

- Cel mai mic penis cunoscut masura circa 1 cm in erectie, fiind adus printr-o interventie chirurgicala de reconstructie la circa ...3 cm.

- Cel mai mare penis, atestat medical in secolul trecut de catre Dr. Robert L. Dickinson masura circa 13.5 inch lungime (circa 35 cm)

Susa: Ziare.com

Dacii se luptă la Zalău pentru tezaur

ZALĂU. Peste 23 de daci liberi se vor lupta cu soldaţii Imperiului Roman sosiţi la Zalău, în perioada 1-3 august, pentru a participa la Festivalul internaţional Zilele Romane.
Dacii se luptă la Zalău pentru tezaur

Luptătorii daci vor avea ocazia să-
şi probeze măiestria în luptele pe care le vor purta cu romanii, cu germanicii, dar şi cu gladiatorii Imperiului. Publicul participant la festival îi va putea urmări în scenete de luptă pedestră şi călare şi în demonstraţii de mânuire a armanetului din dotare. Luptătorii daci aparţin formaţiei Terra Dacica Aeterna. Asociaţia este prima de acest gen din România şi are ca scop declarat reconstituirea fidelă a aspectelor de viaţă civilă şi militară specifică dacilor şi romanilor din perioada cuprinsă între secolele I şi II d.Chr. Manifestarea de la Zalău, aflat la cea de-a patra ediţie, se desfăşoară la acest sfârşit de săptămână la Zalău şi Porolissum.


Terra Dacica Aeterna se află petru prima dată la Festivalul Zilele Romane de la Zalău-Porolissum, unde va participa la manifestări alături de Legiunea XV Apollinaris (Ungaria), Familia Gladiatoria Panonnica (Germania), Colegiu Gladiatorium (Ungaria), Zânele Zalăului (Romania), New Style (Romania), Naghual şi Flame Out (România).

sursa clon.ro

Pielea umana produce substante asemanatoare marijuanei

Pielea umana produce substante asemanatoare marijuanei

Substantele asemanatoare marijuanei sunt produse chiar de pielea noastra si sunt necesare intretinerii starii de sanatate a acesteia.

Pielea face parte din categoria componentelor corpului uman care poate produce endocanabinoide, insa cel mai mare producator de endogeni este chiar creierul.
In ceea ce priveste compozitia pielii, acesti compusi ajuta glandele sebacee sa ne protejeze de factorii daunatori din mediu, cum ar fi efectele razelor solare sau ale vantului.

Acest studiu pune pentru prima data in evidenta relatia dintre piele si creier, si implicit, pe cea dintre efectele stresului asupra pielii, care se manifesta deseori prin aparitia cosurilor.
Testele comparative, efectuate pana in prezent, au aratat ca aceste canabinoide au un rol asemanator cu cel al plantei de marijuana.
Printre functiile de protectie, prezenta ei in organism stimuleaza producerea de substante grase si poate controla productia de par la nivelul foliculilor.
Aceasta descoperire va revolutiona lumea cosmeticii, in momentul in care endocanabinoidele vor fi folosite in tratarea pielii uscate si sensibile sau a stimularii cresterii parului.

Sursa: Fox News

luni, iulie 28, 2008

GRAV ACCIDENT RUTIER, DUPĂ CE O ALBINĂ A INTRAT PE GEAMUL MAŞINII





Grav accident rutier, după ce o albină a intrat pe geamul maşiniiO fetiţă de şapte ani a murit pentru că mama ei s-a speriat de o albină care intrase în maşină, pe geam. Femeia a intrat cu maşina pe contrasens şi s-a izbit violent de o camionetă. Fetiţa a fost zdrobită de bagajele care au căzut peste ea, în urma impactului. Fetiţa se întorcea împreună cu mama şi mătuşa ei din Italia. Aveau maşina plină cu bagaje şi cadouri pentru rude.

La câţiva kilometri de la intrarea în ţară, femeia a văzut o albină în maşină şi a încercat să se ferească de ea. Maşina a intrat într-o camionetă, pe contrasens. Fetiţa a murit, zdrobită de pachetele care au căzut peste ea. Femeia a suferit şi ea răni grave, iar medicii se luptă să o ţină în viaţă.



Observator