sâmbătă, octombrie 06, 2007

Banceu si Falub au demisionat

Esecul înregistrat contra celor de la Poli Timisoara, care tintuieste în continuare Universitatea pe ultima pozitie a clasamentului, l-a determinat şi pe Adi Falub sa plece.

Tehnicianul, care a jucat pentru “U” în perioada 1988-1996 si 1997-1998, se afla la cârma echipei clujene din vara lui 2006, reusind s-o promoveze în acest an în prima liga, dupa un exil de opt ani în esaloanele inferioare. Odata cu Falub, directorul general al “sepcilor rosii”, Alin Banceu, a renuntat si el la functie la finele jocului pierdut cu Poli Timisoara. Ambii au fost fluierati de suporterii veniti pe “Ion Moina”, fanii cerându-le insistent sa demisioneze pe tot parcursul jocului.

“U” CLUJ Directorul general al “sepcilor rosii”, Alin Banceu a renuntat la functia ocupata în club la finele jocului pierdut cu Poli Timisoara.

“L-am anuntat de decizia mea pe presedintele CA Lucian Danciu. Eu am spus mereu ca o sa plec în momentul în care nu vom mai avea sprijinul Consiliului sau al suporterilor", a declarat Banceu, pentru site-ul oficial. Acesta a fost fluierat pe toata durata jocului de suporterii veniti pe “Ion Moina”.

'SEPCILE ROSII 'AU PROTESTAT IMPOTRIVA ECHIPEI


“U” CLUJ Fanii echipei de pe “Ion Moina” nu si-au menajat favoritii la meciul cu Poli Timişoara, fiind nemultumiti de rezultatete echipei din acest debut de sezon, unul dintre cele mai slabe din istoria echipei.

Astfel, cei 500 de fanii care au fost în galerie au parasit stadionul la începutul meciului, afisând un banner pe care era scris «Lasam loc victoriilor«. Ei au revenit dupa primul sfert de ora în tribune, când au început sa-i incurajeze pe elevii lui Adrian Falub, impulsionati si de golul marcat în minutul 21 de Nemanja Jovanovic.

După golul egalizator, strigarea preferată a fanilor a fost "Demisia", dar şi: "Plecaţi în Gruia", "Bănceu, pleacă de pe Moina" şi "Noi cântăm pentru culori nu pentru jucători".
from prosport

vineri, octombrie 05, 2007

Top 5 cele mai scumpe bijuterii din lume

Bijuterii scumpe. Bijuterii scumpe rau! Iti poti cumpara un bloc cu mai multe etaje cu pretul pe care il platesti pentru o "pietricica". Dar dragostea nu are pret, nu? Iata primele cinci cele mai scumpe bijuterii din lume pe care le poti cumpara de la cele mai selecte case.
Chopard


Inel cu diamant albastru

16, 26 milioane de dolari
Diamantele albastre sunt printre cele mai rare pietre pretioase de pe Pamant. Din acest motiv, diamantul oval, taiat de casa Chopard si asezat pe o montura de inel, din aur alb de 18 k costa 16,26 de milioane de dolari. O veritabila alternativa pentru cei care vor sa ofere un inel de logodna cu totul deosebit.

Garrard


Rubin „Heart of the Kingdom”

14 milioane de dolari

Neil Lane


Colier de diamante


4 milioane de dolari

Firma Neil Lane din Los Angeles a facut cariera prin imprumuturi de bijuterii pe care starurile le poarta in noaptea Oscarurilor. Este adevarat ca unele vedete mai si uita sa dea inapoi bijuteriile imprumutate, dar asta este alta poveste. Colierul format din 140 de carate de diamante este una din cele mai scumpe bijuterii vandute vrodata de Lane. Montata in platina, contine mai multe forme de diamante montate, printre care lacrima si para.

DeBeers

Colier „Marie Antoinette”


3,7 milioane de dolari


Nu intamplator acest colier poarta numele reginei Frantei, cunoscuta pentru excesele sale. Avem un diamante alb in forma de para (de 8,05 carate), doua diamante galbene ovale (de 7,06 carate si 5,24 carate) si un diamant roz de 1,84 carate.

H. Stern

Colier Venus


3,17 milioane de dolari


Colierul din aur nobil de 18k contine 110 carate de diamante, taiate in diverse forme.

Sursa: Forbes

JUCATORII ISI FAC AUTOCRITICA

U CLUJ Emil Szolomajer spune ca se simte vinovat fata de conducatori pentru ca a dat prea putin pentru echipa

Fotbalistii Universitatii spun ca întreaga vina pentru parcursul slab le apartine si declara ca zvonurile care îl dau pe Adrian Falub demis nu le afecteaza concentrarea înaintea partidei cu Poli.

Multe incertitudini troneaza asupra vestiarului "sepcilor rosii", înaintea partidei cu Poli Timisoara. Emil Szolomajer recunoaste ca înfrângerea din ultimele secunde, cu Otelul (1-2), a afectat psihicul jucatorilor. "Am fost cu totii foarte suparati pentru ca n-am reusit sa trecem peste acel moment din final. Stiam ca vor juca cu mingi lungi, dar nu ne-am putut opune presiunii din final", a declarat cu regret Szolomajer. Portarul clujenilor stie ca partida cu Poli Timisoara poate fi un meci crucial pentru Universitatea, de care ar putea depinde linistea din sânul echipei si spera sa înlature zvonurile care îl pun pe Adrian Falub pe picior de plecare. "Si în Liga secunda a existat un moment la fel de dificil, dupa jocul de la Caracal. Aceste insinuari din presa trebuie sa ne motiveze. La cât am primit din partea conducerii tehnice si a celei executive, noi am dat mult prea putin. Sper sa ne revansam de acum încolo. Este si mândria noastra în joc", a conchis Szolomajer.

joi, octombrie 04, 2007

Păcăleală cu ulei de măsline


CE BEM, CE MÂNCĂM - Coloranţii folosiţi dau impresia de natural, dar sunt sintetici
Au adăugat câţiva stropi de ulei de măsline (rafinat şi virgin) ca să dea impresia că Rama Olivo este o margarină bună. Numai că are în compoziţie aceleaşi uleiuri şi grăsimi vegetale interesterificate, care provoacă o serie de probleme la nivelul întregului organism.

Rama Olivo este o "grăsime vegetală tartinabilă cu 48% conţinut de grăsime". În compoziţia acestei margarine intră: "apă, uleiuri vegetale şi grăsimi vegetale interesterificate, amestec de ulei de măsline rafinat şi virgin (7%), emulgatori (mono şi digliceride ale acizilor graşi (E 471), lecitină(E 322), sare (0,3%), aromă, acidifiant (acid citric E 330), coloranţi (anatto E 160b, curcumină E 100), vitamine (A şi D3). Conţinut de grăsime 48%".

Dacă consumaţi 100 de grame din acest produs, organismul dvs. va acumula 432 kcal/1.775 Kj, 48 g lipide, din care acizi graşi saturaţi 16 g. În dreptul proteinelor, glucidelor şi fibrelor, producătorul a trecut cifra zero, semn că, de fapt, în organismul nostru ajung numai grăsimi. Pe lângă acestea, margarina a fost "îmbogăţită" cu "vitamina A 800 μg, vitamina D3 7,5 μg, vitamina E 7 mg".


ANALIZĂ. Rama Olivo este un amestec de grăsimi artificiale ­ uleiurile şi grăsimile vegetale interesterificate ­, ulei vegetal de măsline rafinat şi virgin în cantitate aproape nesemnificativă în raport cu grăsimile interesterificate şi o serie de aditivi alimentari din categoria emulgatorilor, acidifianţilor, coloranţilor. Prin procesul chimic de interesterificare, acizii graşi din lipidele naturale sunt desprinşi de structurile în care se găseau în mod natural şi redistribuiţi arbitrar în structuri care nu mai pot fi recunoscute de metabolismul uman, ne explică profesorul Gheorghe Mencinicopschi procedeul de obţinere a margarinei. Specialistul nostru ne atrage atenţia că uleiul de măsline rafinat nu are virtuţile uleiului de măsline extravirgin presat la rece şi nici ale uleiului virgin, care nu conţine toţi antioxidanţii şi alte substanţe biologic active ce se regăsesc numai în uleiul extravirgin.


Nu s-a specificat dacă aroma este sau nu naturală. Coloranţii utilizaţi, în special E 160 b (annato), de culoare portocalie, nu este încă complet caracterizat din punct de vedere toxicologic şi poate avea efecte adverse pentru persoanele sensibile sau din categorii de risc. Curcumina, colorant galben, natural sau de sinteză, poate provoca alergii persoanelor sensibile. Din punct de vedere al profilului nutriţional, produsul este profund dezechilibrat, fiind practic format numai din grăsimi care îi imprimă şi o densitate energetică foarte mare ­ 432 kcal/100 g. Din punct de vedere al profilului lipidic,acesta este unul nenatural, lipsit de acizi graşi esenţiali (omega 3, omega 6).


RECOMANDĂRI. Margarina Rama Olivo nu este recomandată supraponderalilor, obezilor, gravidelor şi femeilor care alăptează, suferinzilor de sindrom metabolic (diabet de tip II, hipertensiune, maladii cardiovasculare, maladii neurodegenerative şi neurologice, maladii proliferative ­ cancere), celor cu status proinflamator sistemic, suferinzilor de maladii hepatice şi renale, cei cu maladii dermatologice, pulmonare, alergicilor la anumite componente ale produsului, copiilor.
from jurnalul

Mancaruri de anticariat



Instrumente muzicale atarnate deasupra mesei, cu fiare de calcat, sobe de teracota cu flori de plastic si pasari impaiate. Trofee de vanatoare cu fructiere de anticariat si ceramica romaneasca reinterpretata "artistic". La care se poate adauga, "dupa gust", o gradina zoologica.

Lista se poate completa cu doi-trei cai de lemn, o oglinda venetiana proaspat "bronzata", ingerasi si stelute aurii pe tavan albastru. Plus un car cu boi colorati, niste covoare atarnate pe garduri de lemn in mijlocul carciumii si multe carti! Cam asta ar fi reteta perfecta a unui restaurant "de fite".

EXCES DE OSPITALITATE. Multi s-au gandit sa o adopte, poate chiar sa o imbunatateasca. Si despre unele hoteluri, improvizate de proprietari cu multe idei, se poate spune cam acelasi lucru... E adevarat, ca nu despre toate. Dar unii s-au gandit ca ospitalitatea in exces poate fi benefica pentru atragerea consumatorilor din toate categoriile. Deci: Bine ati venit in kitschul nostru! Asa ar trebui sa fie intampinati clientii la intrarea in multe restaurante din Romania… Pentru ca romanii considera necesara prezenta cat mai multor ornamente, in lipsa unui continut multumitor. Si cum s-a impamantenit deja ideea ca forma "salveaza" lipsa de fond, romanul arata si el ce poate. Sau ce are la indemana…

ARMURA SI PORCUL. Am intalnit ceea ce eu as putea numi "esenta kitschului" in orasul Constanta. Un hotel cu multe stele, foarte multe pretentii si extrem de multe ornamente. Si un restaurant pe masura. Excesul e acolo la el acasa. O combinatie dezarmanta de stiluri, obiceiuri si obiecte intr-un haos general. La intrare te intampina cateva armuri amenintatoare, care te introduc intr-un ev mediu rasuflat. Cu mirosuri de carne de porc. In dreapta: receptia. Cu mobilier care combina stilul european al anilor ’20 cu cel contemporan, cautand in acelasi timp un aer medieval. Spatiile goale au fost umplute cu ceea ce a reusit designerul sa cumpere de prin anticariate. Iar imitatia de caramida nu lipseste.

FETITE DE LOCAL. Lasand in urma imitatiile, lanturile si armurile care decoreaza tot hotelul, restaurantul e de si mai mare senzatie. Am intrat intr-o vasta "sala a tronului", cu mese inalte si solide, trofee vanatoresti amestecate cu instrumente muzicale, servete romanesti, ceramica de Horezu lucrata la Marginea si fiare de calcat cu incalzire la soba. Scaunele sunt pe masura, adica adevarate jilturi, pentru oameni care "se respecta". Dar n-am inteles de la bun inceput ce cauta in decor perdelele din panza de sac si sforile groase de la intrarea in toaleta... Au venit si hostesele (?) Pardon! Chelnerite (?) Oricum, niste fete perfecte pentru o prezentare de moda, cu vestimentatie de ev mediu pana la brau. Iar de la brau in jos... pantofi! Or fi in meniu fetele? M-am gandit imediat ca aceasta poate fi o strategie a patronului de a-si atrage clientela. Oricum, proprietarul se lauda ca tot designul ii apartine... Dar asta inseamna ca localul se adreseaza exclusiv barbatilor care nu vin sa manance, bisexualilor si lesbienelor fascinate de Romania. De fapt, consumatorii ar spune ca se imbina perfect utilul cu placutul... sau senzatiile olfactive si gustative cu cele vizuale, apoi tactile... Intr-un kitsch perfect al tuturor simturilor.

MENIU DE VARA CU MURATURI. Era vara. Una dintre zilele acelea toride, cu nopti tropicale, in care temperatura nu coboara sub 20 de grade Celsius, cand iti doresti doar ceva racoritor. Si a venit meniul... Standard, pentru orice anotimp: slana, palinca, muraturi, caltabosi, carnati si friptura de porc, vin rosu, piftie si tot ce se mai mananca la Craciun. Evident, localul e cu specific romanesc, pentru ca tot e la moda chestia asta. In decor de ev mediu european occidental, cu intruziuni vanatoresti. Proprietarul nu si-a pus nici o clipa intrebarea daca merg bine impreuna toate stilurile pe care le-a amestecat haotic acolo. Si cum nu poate lipsi muzica, au aparut si "trubadurii" locului: o cantareata de muzica populara alaturi o soprana si de un interpret de romante acompaniate la vioara. Dar si la alte instrumente muzicale, pentru ca repertoriul lor e foarte vast. Iar linistea ar fi inadmisibila intr-un astfel de local!

INSPIRATIA, BAT-O VINA! Fiind convinsi ca excesul de toate felurile este bun pentru hotelurile si restaurantele lor, multi proprietari din Romania au adoptat acest "stil". Si s-au inspirat unii de la altii. Pe primul loc la kitsch sunt cele cu asa-zis specific romanesc, unde faimoasele obiecte de artizanat, care au invadat piata pe vremea comunismului, sunt aruncate haotic pretutindeni. Iar din meniu nu lipsesc papanasii. Eventual, cu crema de ciocolata, categoric autohtona! Dar cum si localurile cu aer interbelic sunt in voga, iar cele "medievale" au in toata lumea un farmec aparte, multi s-au gandit ca n-ar strica sa adauge cateva detalii din fiecare, gandindu-se ca asa pot satisface toate gusturile... Pe langa aceste combinatii, mai sunt si excesele care se incadreaza intr-un singur specific. Exceptand Bucurestiul, care, de departe, e fruntas, cel mai simpatic local cu specific romanesc din tara mi se pare unul din Moldova. Unde clientii sunt culturalizati direct din farfurii. Cum? Foarte simplu! Cu texte din Sadoveanu inscriptionate pe vesela. Astfel incat nimeni nu iese din carciuma fara sa fi citit ceva... Iar ca "brend", de departe se impune Dracula. Pai, daca tot e recunoscut pe plan international, de ce nu l-ar expune si romanii? Tot in exces… In special la Sighisoara, la Bran si la Pasul Tihuta, pe drumul care leaga Bistrita de Vatra Dornei, unde se si ridica din sicriu pentru vizitatori... Ideea asta de muzeu interactiv nu e rea in esenta. Dar ar trebui gandita mai bine inainte de a fi pusa in practica... Iar ideea ca pot fi satisfacute toate gusturile printr-o combinatie de cat mai multe elemente din registre diferite este falsa. Dar noi nu prea stim sa ne adresam unui singur fel de clienti. Si nu acceptam nici sfaturi de la capitalistii care au experienta in design, marketing si relatii publice…

CONFUZII CULTURALE EXPUSE LA STRADA
Fara sa aiba cunostinte minime de design sau de etnografie, multi cred ca pot incropi un decor cu specific romanesc. Si nu numai. In restaurantele cu specific japonez, chinezesc ori vietnamez, care sunt tot la moda, de cele mai multe ori decorul nu are nici o legatura cu ceea ce sugereaza denumirea. Cat despre meniuri, foarte rar se intampla sa fie respectate. Oferta este cu totul alta decat cea la care ne-am astepta. <

MITOLOGIE. Valahia suna poate ca Valhalla, dar este altceva…

PE PERETE. Se poate atarna orice si oricum, daca e nevoie de décor
from jurnalul

miercuri, octombrie 03, 2007

UN RAHAT COLORAT


CE BEM, CE MÅNCÅM
Pe lângă probleme obişnuite pe care le poate provoca un produs obţinut în principal din zahăr, rahatul Sultan mai are una. Este colorat cu nişte ingrediente-minune, pe care producătorul a uitat să le menţioneze. Sau e secret de producţie?


Până la un punct, eticheta rahatului "Sultan" este una normală. Numai că producătorul uită să menţioneze ce fel de arome a pus şi, mai grav, omite şi numele coloranţilor folosiţi. Citim de pe etichetă: "Ingrediente: zahăr, amidon, apă, glucoză, fructoză, albuş de ou, arahide, fulgi de cocos, acidifiant (acid citric E 330), aromă identic naturală (artificială – n.r.), colorant alimentar". Tot de pe etichetă aflăm că dacă vom consuma 100 de grame de produs vom asimila 3, 65 g proteine, 9,2 g lipide, 80,5 g glucide şi 391,5kcal


ANALIZÅ. Rahatul Sultan este un produs zaharos tradiţional, de origine orientală, cu un profil nutriţional dezechilibrat, cu un exces de glucide, majoritatea cu index glicemic foarte ridicat, periculos pentru pancreasul endocrin. Produsul conţine colorant alimentar nespecificat conform legislaţiei în vigoare, fie sub cod alfa numeric (E), fie cu denumirea chimică. Colorantul alimentar folosit ar putea schimba cu totul recomandările pentru acest produs. Mai mult, în cutie sunt trei tipuri de rahat, aşa încât este clar că s-au folosit trei coloranţi. De asemenea, produsul conţine surse de proteine cu potenţial alergen (albuş de ou şi arahide). Densitatea calorică a rahatului este foarte ridicată, atrage atenţia profesorul Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.


CONCLUZII. Produsul nu este indicat supraponderalilor, obezilor, suferinzilor de sindrom metabolic (hipertensiune, diabet de tip 2, maladii cardiovasculare), femeilor însărcinate şi celor care alăptează, alergicilor, copiilor. Produsul este interzis diabeticilor. Persoanele cu alergie la albuşul de ou, arahide îl vor evita.
from jurnalul

marți, octombrie 02, 2007

Fiindcă e la modă CFR-ul, două vorbe despre Universitatea


Clasamentul Ligii I e, după etapa a noua, bomboana mentolată care goneşte gustul sălciu al rutinei. Faptul a fost deja observat cu un amestec de amuzament, surprindere şi nedumerire. Provincia a acaparat podiumul, Capitala (cu trei meciuri restante, ce-i drept) stă pe locuri călîi. Însă există un detaliu despre care poate că nu se vorbeşte suficient. Indiferent cum ţii clasamentul, în picioare sau răsturnat, prima şi ultima clasată sînt din Cluj. În poziţie normală, CFR conduce, pe cînd Universitatea agonizează sfios şi temător pe 18. Ce explică structura şi amplasamentul acestui binom napocaliptic? Mai multe lucruri, dintre care primul pare diferenţa de alonjă. CFR e răsfăţata oraşului. Infuzie de capital, stadion reamenajat, lot cu pretenţii, antrenor cu palmares şi - la fel de important - o neobosită prezenţă a preşedintelui Mureşan şi a patronului Paszkany la emisiunile TV. Prin contrast, Universitatea excelează în discreţie şi în asumarea tăcută a fatalităţii.

Nu mă grăbesc să blamez gureşenia şefilor lui CFR. Asta e regula jocului, trebuie să te baţi cu mijloace diversificate, fiindcă nici adversarul nu se rezumă la 90 de minute per etapă. Mă mîhneşte, în schimb, narcoza în care se scufundă încet Universitatea. Echipa a ajuns pe ultimul loc fără să joace neapărat prost. Luaţi meciul de alaltăieri cu Oţelul şi veţi vedea că ardelenii nu şi-au bătut joc de meserie. Adevărat, n-au eliminat candorile. Dar, la fel cum a făcut cu Unirea Urziceni, ba chiar şi cu Dinamo, Clujul n-a trişat, a jucat fotbal autentic şi a smuls aplauze. Radu Sabo e la final de carieră, dar a rămas în relaţii tandre cu mingea. Milan Jovanovici face impresia unui fundaş bun pentru orice echipă de vîrf din România. Goga se mişcă frumos şi zvîcneşte ca un atacant de vocaţie. Pînă şi cuplul Olah-Coman arată recondiţionat şi dispus să revină la prestaţiile de acum patru-cinci ani. Şi atunci?

Cred că Universitatea suferă din cauza unui deficit masiv de încredere. Adrian Falub pare un om resemnat şi incapabil de gesturi sau decizii abrupte. Conducerea Universităţii se iveşte la televizor sporadic şi fără un mesaj bine conturat. Cînd oficialii CFR-ului acuzau ghinionul şi arbitrajul, omologii de la Universitatea îşi plîngeau de milă fără martori, deşi ar fi putut invoca neplăceri similare. E frumos şi impresionant să suferi în tăcere, numai că lucrul ăsta se uită în trei secunde. Universitatea Cluj a rămas o echipă manierată şi romantică, parcă nevrînd să creadă că în 2007 e nevoie de arme noi în rastel. Vremea lui Pexa, Uifăleanu, Cîmpeanu (Remus şi mai tîrziu Septimiu) şi Anca a trecut. Rigorile şi mai ales deprinderile actuale din Liga I impun acomodarea în regim de urgenţă. Acum Universitatea seamănă cu o făptură anacronică, pe care contactul cu lumea din jur o miră pînă la depresie. Îi doresc să accepte că poveştile de la gura sobei ţesute în jurul Şepcilor Roşii de altădată nu aduc puncte în clasament.
from blogsport

luni, octombrie 01, 2007

Renault, tot mai aproape de un Logan "verde" produs la Pitesti


Prototipul Renault Logan eco2, prezentat pentru prima oara in aceasta primavara, va fi lansat luna viitoare, cu prilejul evenimentului "Challenge Bibendum", care va avea loc in China.

Conceptul Logan eco2, care prezinta avantajul unui grad redus de emisii poluante, este asamblat in Romania, la Uzina Dacia din Pitesti, care a fost certificata ISO 14001 (autentificare necesara indeplinirii criteriilor eco2).

Dotat cu un motor dCi compatibil biodiesel, care va emite, potrivit producatorului, 97 g CO2 pe kilometru, Logan eco2 beneficiaza de optimizari si solutii tehnice care se vor regasi pe viitoarele autoturisme din gama Renault.

In prezent, 40% din vehiculele produse de constructorul francez, tot mai preocupat si el de problema protejarii mediului inconjurator, sunt clasificate eco2. Pentru obtinerea acestui statut, o masina trebuie sa intruneasca simultan trei criterii.

Mai intai, sa fie asamblata intr-o uzina certificata ISO 14001 (loc ce a cunoscut imbunatatiri continue in ceea ce priveste diminuarea consumului de apa si energie, a emisiilor, a poluarii vizuale si fonice).

Apoi, sa emita in atmosfera mai putin de 140 g CO2/km. Nu in ultimul rand, 95% dintre componente trebuie sa fie reutilizabile la sfarsitul ciclului de viata, iar cel putin 5% din plasticul utilizat sa fie obtinut in urma reciclarii.
from evz

Scumpiri de până la 40 % în industria alimentară, în cel mult două săptămâni


Producătorii sunt obligaţi să crească preţul alimentelor de bază, pâine, zahăr, ulei sau lactate, această majorare fiind justificată de costurile materiei prime, dar şi de scumpirea gazelor naturale, a declarat azi, pentru NewsIn, preşedintele sindicatului din industria alimentară, Dragoş Frumosu.

"Dacă ne gândim la scumpirea gazelor, dar şi la materia primă, care nu este suficientă din cauza secetei, putem spune că preţurile vor exploda în cel mult două săptămâni", a spus preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară (FSIA), Dragoş Frumosu.

Acesta a precizat că primele scumpiri vor fi anunţate la zahăr şi la lactate, cel mai probabil în cursul acestei săptămâni.

"În zilele următoare ne aşteptăm ca zahărul să se scumpească cu 10 %, iar produsele lactate cu până la 20 %. Însă, în cel mult două săptămâni, uleiul se va scumpi cu 15 %, această majoarare fiind valabilă şi pentru pâine", a menţionat Frumosu.

Potrivit acestuia, cea mai mare scumpire, respectiv de 40 %, va fi înregistrată la conservele de legume şi fructe. Reprezentanţii patronatului din industria conservelor de legume şi fructe Romconserv au anunţat, la începutul lunii august, scumpiri cu până 50 %, ca urmare a majorării preţurilor la materia primă.

"Pentru a nu se distruge industria alimentară, statul ar trebui să intervină şi, în special, Ministerul Agriculturii ar trebui să discute cu patronatele şi să elaboreze o politică coerentă", a spus Dragoş Frumosu.

Ministrul agriculturii Decebal Traian Remeş anunţa, în cursul lunii august, că Executivul pregăteşte un set de măsuri fiscale pentru a contracara efectele scumpirii alimentelor din cauza secetei.
from adevarul

Romania importa mult mai mult vin decat exporta


photo from haydon


O statistica realizata de Asociatia Producatorilor si Exportatorilor de Vin arata ca, in primul semestru al anului 2007, cantitatea de vinuri de importata in Romania a fost aproape de trei ori mai mare decat cea exportata. Conform acestui document, in Romania au fost importati peste 10 milioane de litri de vin numai din Spania, pe cand cifra totala a exporturilor romanesti s-a ridicat la 8.620.000 de litri de vin. Pretul mediu la care Romania a importat vinuri a fost de 0,65 Euro/litru, iar pretul mediu de export a fost de 1,04 Euro/litru.

Romania a importat 21 milioane litri de vin in primul semestru din 2007

Iata in continuare cateva date: in primele trei luna ale anului 2007 au fost aduse pe piata din Romania peste 21 de milioane de litri de vin – in cea mai mare parte din Spania, Italia, Franta, Moldova - in valoare de aproximativ 14.200.000 euro, rezultand un pret mediu de import de aproape 0,65 euro/litru. Din Romania au fost exportate 8.200.000 de litri de vin, la un pret mediu de 1,04 euro/litru, totalizand peste 8.600.000 de euro.


Dupa cum se arata in document, Spania ocupa primul loc in randul importurilor de vin pe piata romaneasca, fiind urmata de Italia, de unde au venit 8.172.000 litri de vin, in valoare de 5.109.000 de euro. Exporturile din Spania si Italia reprezinta aproape 85% din cantitatea totala a exporturilor de vin de pe piata romaneasca.

Luam din Spania si Moldova, dam in Germania, Rusia, Estonia

Potrivit statisticii APEV, pe urmatoarele locuri ale clasamentului tarilor de origine ale vinurilor importate pe piata romaneasca se afla Moldova (1.419.000 de litri de vin, in valoare de 1.417.000 de euro), Franta (cu 532.000 de litri de vin, totalizand 2.159.000 de euro), Germania (353.000 de litri de vin), Ungaria (75.000 de litri de vin) si Chile cu 63.000 de litri de vin, in valoare de 173.000 de euro.

In ceea ce priveste exporturile, principala piata de desfacere de peste hotare a vinurilor romanesti este Germania, producatorii romani exportand pe aceasta piata o cantitate de aproape 4.000.000 de litri de vin, in valoare de 2.947.000 de euro. Urmatoarele piete pentru vinurile romanesti sunt Federatia Rusa (1.064.000 de litri de vin), Estonia (469.000 de litri de vin), Belarus (460.000 litri de vin), Bulgaria (405.000 litri de vin), acestea fiind urmate de Canada, Marea Britanie, Italia, Canada etc. De asemenea, vinul romanesc ajunge si pe piate mai exotice, precum Sierra Leone, Hong-Kong, Singapore, Thailanda, Oman sau Insulele Marshall. Pretul mediu de desfacere al vinurilor romanesti pe pietele externe a fost de 1,04 euro pe litru, exceptie facand pietele din Franta si Cipru, unde vinul romanesc a fost vandut cu un pretul de 12,7 euro/litru, respectiv 11.2 euro/litru (insa cantitatile au fost extrem de mici, de ordinul zecilor de litri). Cele mai scumpe vinuri care au intrat in Romania au fost din Elvetia (70 euro/litru), Austria (21,2 euro/litru), Olanda (7 euro/litru) si Franta (4,05 euro/litru).
from vinul.ro

duminică, septembrie 30, 2007

FALUB: "AL NU STIU CATELEA MECI PIERDUT PE FINAL"


Antrenorul Universitatii Cluj, Adrian Falub, a declarat dupa infrangerea suferita de echipa sa in minutul 92, 1-2 cu Otelul Galati, ca desi jocul echipei merge bine, norocul nu este de partea trupei sale.

"Suntem pe un drum bun dar, din pacate, este al nu stiu catelea meci pierdut pe final asa ca nu ne putem considera o echipa norocoasa. Este suparator sa pierzi in ultimul minut mai ales ca un egal ar fi fost mai echitabil", a spus Falub.
from prosport

Iris: 30 de ani şi multe generaţii de fani!


Dacă ne-am imagina că există un tren numit “IRIS”, în primul rând ar fi unul fără naş! Mereu tânăr. Mereu în mişcare. Un tren în care au urcat de-a lungul anilor mai multe generaţii de fani.

Peste câteva zile, trenul va face o scurtă “haltă”, pentru a-şi sărbători cei 30 de ani de muzică bună. Doar o haltă, pentru că nu are timp să stea prea mult într-o staţie. Trebuie să meargă mai departe, aşa cum spune şi Cristi Minculescu, solistul vocal al formaţiei Iris: “După aniversarea asta, urmează programul obişnuit. Cred că avem deja duminică, pe 7, la Târgu-Jiu sau în altă parte. Asta e o punctare a activităţii noastre. Certifică faptul că formaţia e în plină activitate. Deja e a patra aniversare”.

URCAT DIN MERS. Cristi Minculescu a ajuns printr-o întâmplare fericită în acest tren. Fericită atât pentru el, cât şi pentru formaţie şi pentru fani. “Eu am avut mare noroc. Imediat după Revelionul 1979-1980, când s-au scindat ei, la Iris au rămas doi dintre membrii fondatori şi iniţial aveau nevoie doar de un basist. Au pus ochii pe Anton Haşiaş, de la Harap Alb, unde eram şi eu. Prin Dorian Ciubuc. Dorian era cu ei de la începuturi, din ’76. Anton le-a zis: «Aduc pe cineva ca să dea o probă, că poate vă place». Ei au zis că au nevoie doar de el. Dar el a insistat şi e o fază hazlie, că eu am intrat cu Anton în camera în care repetau, iar ei au întrebat: «Băi, ai zis că vii cu un băiat. Unde e?». Eu fiind înăuntru. Am dat proba şi de la 6 ianuarie 1980 am rămas acolo. Deci am avut un noroc fantastic. În plus, ei deja aveau notorietate în Bucureşti. Cântau de patru ani. Vedeam tineri cu tricouri cu Iris în oraş. Norocul a fost că nu-i văzusem niciodată şi n-am avut emoţii când am dat proba. Probabil, dacă i-aş fi văzut, mi-ar fi tremurat picioarele. Dar nevăzându-i, am mers foarte relaxat”, mărturiseşte Minculescu astăzi, când imaginea lui se confundă cu cea a formaţiei Iris. El spune că mai are şi astăzi emoţii pe scenă uneori: “Înainte de concert. Deja după prima piesă nu mai e o problemă”.

DOAR PENTRU FANI. Suntem aici/ Doar pentru voi/ De rock’n’roll nu ne putem lăsa.../ Veniţi cu toţi la un concert de rock’n’roll/ Veniţi acum şi nimeni nu-i va da ocol/ Totul vă va fascina,/ Iar seara nu va mai pleca/ Şi vom rămâne tineri ani în şir...”. Pentru Iris nu există concerte mai importante şi altele mai puţin importante. “Diferă doar repertoriul”, explică Minculescu. “La astea mari e o încărcătură deosebită, dar şi o presiune pozitivă. Numai că e publicul foarte departe, pe stadioane şi în săli de sport. La club e altă treabă. Şi atunci umbli la repertoriu.” Formaţia ţine cont întotdeauna de fani, iar asta se poate observa cu ochul liber. “La noi e un caz mai special, că, dacă nu era publicul de-a lungul timpului şi media să ne ofere încurajări şi suport moral, practic, n-am fi existat. Probabil a contat mult sau contează şi imaginea din afara scenei. Mulţi sunt foarte tineri, iar asta pentru noi e un lucru mare. Dacă trupa are medie de vârstă 46 de ani sau 47, e onorant, îţi dai seama…” Şi atunci când compun, membrii formaţiei se gândesc la cei care îi ascultă. “Ne gândim la ei. E greu să te pui în locul lor, dar ne gândim cam cum ar recepta respectivul album. La rock e o regulă nescrisă: trebuie să îndeplineşti visele altora. Dar e frumos”, mărturiseşte Cristi.

FĂRĂ FRÂNE. După atâţia ani de muncă şi creaţie, trenul Iris nu se mai poate opri. Funcţionează perfect şi merge mai departe pentru noi generaţii de rockeri care-l descoperă. “De la un timp au dispărut orgoliile. Simt nevoia să folosesc un clişeu pe care-l auziţi tot timpul, cu «discuţii şi contradicţii constructive», care la noi nu intră la categoria «bla-bla». Fiecare are o anumită preferinţă muzicală şi e greu să aduci totul la acelaşi numitor comun. Eu sunt cu legendele vechi, ei mai sunt cu Linkin’ Park, Soundgarden, cu astea noi, Savage Garden, şi uneori e mai dificil, dar am învăţat când să lăsăm de la noi fiecare”, spune Cristi.

“Noi compunem numai la instinct primar şi sper că am ajuns să simţim când ar fi gata o piesă în stare brută, ca şi la croitorie, când iei balotul, măsori şi pe urmă începi să tai. Simţim la un moment dat că ar fi gata, că nu mai trebuie să umbli la piese decât cu chestii de-astea, formă, dacă mai trebuie modificat ceva. E foarte greu să faci din doi în doi sau din trei în trei ani album, pentru că, practic, dacă o faci din doi în doi ani, ai liber doar anul în care îl promovezi. Pe urmă trebuie să te reapuci de altceva. După mine, ideal ar fi pauză doi ani şi în al treilea an să te apuci. Pot să merg o săptămână la club şi să nu iasă nimic sau poţi să faci două-trei într-o zi, cum a fost şi cu «Baby». Poate din afară se vede uşor, dar nu e. Dar, având în vedere că formula asta e din februarie 1986, îţi dai seama, nici nu se mai pune problema.”

ANIVERSARE. Deşi împlineşte 30 de ani, Iris rămâne o formaţie tânără, la cea de-a patra aniversare. “Prima e ca şi cum ai lua titlul la fotbal în premieră. Are şi o încărcătură fantastică”, îşi aminteşte Cristi Minculescu. “A fost a doua, a fost a treia, urmează a patra. S-ar mai preta a cincea. Eu aş face-o la 40, nu la 35. Sperăm să mai fie şi o generaţie sau două de fani. Şi sperăm să vină la 5 octombrie pe Aeroportul Băneasa. Acum vedem şi noi cum stăm. Cum stă numele ăsta după 30 de ani. Câţi vor veni, pentru atâţia vom cânta. Dar, dacă e să ne facă publicul o surpriză, atunci va veni în număr foarte mare.”
from jurnalul

Domnul Robert Hicks sau Whisky-man


Prima oară l-a băut când avea 17 ani. L-a băut cu puţină apă. Apoi, viaţa l-a adus în postura de a deveni cel mai bun degustător şi consultant în domeniu. Adică, în domeniul băuturii încercate în adolescenţă. Respectiv whisky.

Robert Hicks este un scoţian veritabil. A debutat în branşa licorii sus pomenite în 1964. După ce a dobândit cunoştinţe despre toate aspectele industriei – de la distilare, maturare, arome şi până la îmbuteliere, s-a alăturat brandului Hiram Walker şi Fiii (Scoţia) Ltd. – proprietarii Ballantine’s – în 1970 ca Assistant Blender, ajungând, după ani, să fie Master Blender. Are un CV impresionant, într-o ramură la fel de impresionantă. Dar… cum e să fii un “Whisky-man”? Un fel de rege al unei licori bărbătoase şi pretenţioase? Răspunde chiar domnul Hicks, care zilele acestea s-a aflat într-o scurtă vizită în România.

Totul. Ce înseamnă de fapt această băutură pentru el? “Înseamnă totul… Am ieşit la pensie, m-am retras din activitate cu doi ani în urmă, când mi s-a propus să fiu consultant. Soţia mea îmi zice că acum muncesc mult mai mult călătorind prin lume şi vorbind despre whisky. Am început în 1964, şi de atunci nu am mai găsit o altă meserie care să-mi placă la fel de mult! E ceea ce mi-am dorit mereu să fac.” Totuşi, cum a ajuns să fie degustător? “M-am aflat la locul potrivit, la momentul potrivit. Am avut noroc. În total sunt doar şapte sau opt maeştri degustători în Scoţia şi în toată lumea. Nu e o meserie pe care o poţi învăţa la şcoală sau la facultate. Pur şi simplu trebuie să vrei să o faci. Când am început, în ’64, eram contabil la o firmă producătoare de whisky. Am lucrat la distilerie, la depozit, am făcut din toate câte ceva. Directorul, care era Master Blender, un degustător cu ştate, m-a întrebat dacă n-aş vrea să învăţ tainele acestei meserii. Şi am zis «Da!»“

Ar prefera ca oamenii să cumpere sticle de whisky, să le savureze conţinutul, în loc să le pună în vitrină şi să aştepte să le crească valoarea. “Ştiu că există mulţi colecţionari şi există şi câteva tipuri de whisky produse în cantităţi limitate, care nu sunt băute. Eu unul prefer să deschid sticla şi să mă bucur de conţinut decât să o ţin în raft.” Este aceasta exclusiv băutura bărbaţilor? “Nu. În mod tradiţional, în Scoţia mea natală, în pub-uri şi baruri, femeile nu aveau voie să consume. Se considera că numai un anumit tip de femeie intră într-un bar şi nu era tocmai genul pe care să-l poţi prezenta mamei tale! În ultimii 20-30 de ani, femeile au început să frecventeze pub-urile. Whisky-ul trebuie savurat, nu contează dacă se bucură de calităţile sale un bărbat sau o femeie. Şi, ca o curiozitate, sunt mai multe femei decât bărbaţi care îi agreează tăria!”

Esential. În ceea ce priveşte gustul, domnul Hicks consideră că “într-un singur pahar cu whisky pot fi identificate câteva sute de arome diferite, şi eu mi-am dedicat viaţa pentru a le identifica. Dacă e distilat azi, nu poate fi băut mâine. Trebuie lăsat să îmbătrânească. Şi poate dura doi ani sau 20 de ani.” Este atât de elegant pe cât vrei să fie. “E o băutură pentru orice ocazie. Se pun zeama de lămâie verde, gheaţă, se umple paharul cu o băutură răcoritoare acidulată, şi whisky-ul devine longdrink. Se poate transforma şi în cocteil. Dar e suficient de elegant dacă e într-un pahar cu gheaţă. Nu există un singur fel de a-l bea. Îl bei aşa cum îţi place mai mult. Nu contează că îl bei cu apă, sec sau în alte moduri, atâta vreme cât îl savurezi. Esenţial este să-l bei aşa cum îţi face plăcere. Tradiţional, există toastul scoţian. Se ciocnesc paharele şi se dau peste gât. Evident, se bea sec. Dar în zilele noastre, e servit mai ales sub forma unilong drink.”

Desigur, are o marcă preferată. “Scoţian fiind, preferat este cel pe care îl primesc cadou. Scoţienii nu sunt zgârciţi cum se spune. Suntem doar cumpătaţi! Beau şi whisky canadian, american, japonez, coreean chiar. Îmi place să fac comparaţie. Gustul i se schimbă dacă nu e distilat în Scoţia. Contează apa, aerul. Există distilerii şi în Spania, Argentina, Noua Zeelandă sau pe oriunde au ajuns scoţieni care au luat cu ei arta de a face whisky. Sunt încercări binevenite.”

Nasul. Îi mai rezistă nasul la atâtea “arome”? “Nasul meu e atât de mare şi de roşu pentru că îl folosesc foarte des! E un fel de muşchi antrenat. Toată lumea poate să miroasă, însă puţini încearcă să memoreze ceea ce miros. Memoria olfactivă e mai importantă decât simţul olfactiv. Mirosul poate fi antrenat. Dacă vorbeşti cu cei care lucrează în industria parfumurilor, aceştia spun că îşi antrenează nasul pentru a recunoaşte diverse mirosuri. Ei de fapt îşi antrenează creierul, nu nasul. Când simt în nări ceva plăcut, fac tot posibilul să-mi dau seama ce este şi să-l memorez. La un moment dat, am colaborat cu un profesor universitar. El spunea că am în memoria olfactivă cam 10.000 de arome, faţă de 200 câte are un om normal. Problema nu e neapărat capacitatea de a mirosi, ci capacitatea de a memora ce miroşi.

Ce îi mai ocupă timpul? “Obişnuiam să cânt la orgă într-o vreme, dar whisky-ul îmi mănâncă cea mai mare parte din timp! Această băutură e viaţa mea. Când mă duc să beau cu prietenii, îi zic soţiei că mă duc la serviciu. Mă duc să testez concurenţa…”

“Urăsc plictiseala!”

“Când eram mai tânăr, mi-am spus că, dacă mă voi plictisi de slujba asta, îmi voi căuta alta. Urăsc plictiseala. Nu-mi plac oamenii care vin lunea la serviciu, se uită la ceas şi îşi spun «Ce n-aş da să fie vineri…». Întotdeauna mi-am propus să practic o meserie care-mi place. Soţia se plânge că ea este mai puţin importantă pentru mine decât «munca mea». Culmea e că suntem căsătoriţi de 40 de ani!”, spune Hicks. Robert Hicks s-a născut la 3 martie 1945, e căsătorit şi are doi fii, o fiică şi două nepoate. “Când munceam ca Master Blender, nu aveam un program fix. Eram responsabil pentru calitate, pentru aroma tuturor sortimentelor pe care le produceam. Nu aveam program până la 5 sau 6 după-amiaza. Am fost chemat la serviciu şi la 10 seara, şi la 2 dimineaţa.” În prezent este consultant la Bean Global, Teachers şi McFloy. În noiembrie 2005 a primit Premiul Lifetime Achievement, al doilea dat vreodată în industrie. Şi-a început propria afacere de consultanţă – Scotch Whisky Consultancy, în noiembrie 2005, şi a fost solicitat pentru consultanţă de Master Blender, Laphroaig Single Islay Malt Brand Ambassador şi Teachers Highland Cream Brand Ambassador Teachers Highland Cream Brand Ambassador for Beam Global UK Ltd. Ca Master Blender la Allied Distillers a fost responsabil cu calitatea şi aroma pentru Ballantine’s blends, Teachers Highland Cream şi Laphroaig Single Islay Malt, ca şi pentru multe alte branduri, până la ieşirea sa la pensie. După pensionare a fost recompensat cu premiul pentru întreaga activitate la Londra în martie 2006. Premiile, trofeele şi medaliile sunt prea numeroase pentru a fi enumerate. Dar înainte de Premiul Ballantine’s 30 YO a fost recompensat cu Trofeul pentru Best Blended Scotch Whisky, pentru al treilea an consecutiv.
from jurnalul