sâmbătă, noiembrie 10, 2007

Tăriceanu: Italia e responsabilă de ce se întâmplă pe teritoriul ei

Ordinea şi securitatea de pe teritoriul altui stat ţin de responsabilitatea statului respectiv, iar Guvernul României nu poate decât să asiste autorităţile locale în combaterea infracţionalităţii, a declarat primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu, într-un interviu acordat Agenţiei ROMPRES, cu privire la situaţia românilor din Italia.

'Faptele care s-au întâmplat pe teritoriul Italiei nu ţin de răspunderea Guvernului român. Guvernul României nu are drept de jurisdicţie într-un teritoriu străin. Este în primul rând resortul autorităţilor din acele ţări să menţină ordinea, securitatea cetăţenilor proprii, indiferent că sunt naţionali sau emigranţi. Ceea ce putem să facem şi trebuie să facem, şi am demonstrat-o în cazul situaţiei din Italia, este să colaborăm cu autorităţile italiene pentru a ajuta - subliniez, pentru a ajuta - în diminuarea şi stoparea fenomenului infracţional şi a faptelor antisociale, care sunt comise de conaţionalii noştri', a declarat premierul Tăriceanu.

Şeful Executivului a explicat că vizita sa în Italia a avut şi scopul de a atenua percepţia publică negativă a italienilor cu privire la cetăţenii români.

'Vizita mea în Italia a avut totodată şi scopul să contracareze un punct de vedere care tindea să acapareze percepţia publică privitoare la români, adică 'români egal infractori'. M-am dus în Italia tocmai pentru a discuta cu autorităţile italiene şi pentru a mă putea adresa publicului italian nemijlocit, să le explic că majoritatea covârşitoare a românilor sunt oameni corecţi şi cinstiţi, oneşti, care muncesc din greu şi că fapta unui individ nu poate să ducă la punerea semnului la egalitate cu o întreagă populaţie. Cred că, într-o măsură importantă, am reuşit', a afirmat Tăriceanu.

El a subliniat că Guvernul a reuşit, prin oferirea de asistenţă juridică gratuită, să ferească cetăţenii români de eventuale abuzuri administrative din partea autorităţilor italiene

'Sunt câteva măsuri care erau necesare tocmai pentru a calma spiritele şi a nu lăsa ca relaţia între România şi Italia, care a fost excelentă şi pe care în continuare o putem califica drept foarte bună, să se deterioreze în dezavantajul ambelor părţi', a subliniat primul-ministru.

Şeful Executivului a adăugat că Sanctitatea Sa Papa Benedict al XVI-lea va putea contribui şi el la detensionarea acestei situaţii.

'Biserica Catolică are un rol foarte influent şi foarte important în Italia pe lângă publicul larg, care este format din catolici practicanţi, cât şi faţă de mediul politic, unde, de asemenea, este o voce foarte influentă. Demersul Papei, care a chemat la o atitudine de curtoazie morală faţă de imigranţi, a fost un semnal în beneficiul românilor, care s-au simţit protejaţi de această instituţie puternică - Biserica Catolică', a subliniat premierul Tăriceanu.
from adevarul

Româncă găsită moartă la Milano, prezentând semne de agresiune

Pompierii din Milano chemaţi ieri noapte să stingă un incendiu au descoperit lângă baraca în flăcări cadavrul unei românce de 36 de ani, cu faţa în jos şi capul spart, relatează Corriere della Sera în pagina sa electronică.

Pe corpul femeii, medicul de pe ambulanţă a descoperit leziuni, printre care un traumatism cranian grav. Ulterior, medicul de gardă a declarat că este vorba despre leziuni ce par să fi fost cauzate de o agresiune.

Anchetatorii sunt prudenţi în ceea ce priveşte acest caz: ar putea fi vorba de un incident, o răzbunare sau o acţiune cu caracter xenofob. Tabăra unde a fost găsită femeia a fost înconjurată de poliţie şi pe tot parcursul nopţii au fost căutate dovezi.

Tabăra ilegală unde s-a petrecut incidentul este una dintre cele mai ascunse din Milano, fiind ascunsă de vegetaţie şi de şantierele din zonă.
from adevarul

Decalogul mafiotului perfect


În vizuina celor patru boşi ai Cosei Nostra, arestaţi acum câteva zile de poliţiştii italieni, a fost descoperită, printre alte documente, o listă cu cele zece comandamente ale unui bun mafiot

Atunci când Salvatore şi Sandro Lo Piccolo, cei doi membri marcanţi ai Mafiei capturaţi recent de carabinieri, şi-au dat seama că vila în care se ascundeau era înconjurată, au încercat în mare grabă să distrugă şi să ascundă mai multe acte şi documente. Oamenii legii au reuşit să recupereze o parte importantă dintre acestea şi au avut surpriza să găsească şi un "Decalog al mafiotului perfect".

Faimoasele bileţele ("pizzini") care i-au ajutat pe poliţiştii italieni să descopere multe dintre secretele "naşului" Bernardo Provenzano, arestat în primăvara lui 2006, le-au oferit surprize şi în cazul reţinerii clanului Lo Piccolo. Deşi mafioţii au apucat să ardă multe dintre ele, carabinierii au recuperat o parte, alături de hărţi şi documente secrete.

În plus, în jurul "vizuinii" au fost ordonate săpături, pentru descoperirea altor documente sau a unui eventual depozit de arme. Printre "pizzini" găsiţi de carabinieri s-a aflat şi o foaie de hârtie împăturită de mai multe ori, pe care era scris, cu litere de tipar bătute la maşină, într-o italiană care şchiopăta pe alocuri, o listă cu cele zece comandamente pe care ar trebui să le urmeze cu ochii închişi orice aspirant la statutul de "bun mafiot".

Fără poliţişti în familie

"Documentul" are şi un titlu, care aminteşte, prin sobrietate, de Constituţia italiană: "Drepturi şi obligaţii". Urmează cele zece reguli pe care "soldatul" Cosei Nostra nu are voie să le încalce niciodată:

"1) Nu avem voie să ne prezentăm singuri unui membru al Familiei, trebuie să o facă un intermediar;

2) Nu avem voie să ne uităm la soţiile prietenilor noştri;

3) Nu avem voie să ne comportăm precum poliţiştii;

4) Nu avem voie să frecventăm taverne sau să mergem la circ;

5) Trebuie să fim disponibili pentru Cosa Nostra în orice moment, chiar şi atunci când ne naşte nevasta;

6) Trebuie să ne respectăm cu sfinţenie întâlnirile de afaceri;

7) Trebuie să ne respectăm soţiile;

8) Dacă suntem întrebaţi, trebuie să răspundem întotdeauna cu adevărul;

9) Nu avem voie să ne însuşim bani care sunt ai altor Familii;

10) Nu au voie să facă parte din organizaţie persoane care au un poliţist în familie, care provin dintr-o familie destrămată sau care au un comportament ce nu ţine cont de valorile morale".

În fine, într-o geantă mare din piele, poliţiştii italieni au mai făcut o descoperire importantă: harta unor "vizuini" şi locuinţe conspirative folosite de şefii organizaţiei.
from adevarul

Cortegiu de 600 de persoane pentru regele Abdullah


Pe străzile oraşului Berlin a "defilat" un convoi de 22 de limuzine blindate şi alte 90 de automobile de lux ce au transportat numeroasa suită regală saudită

Mai mulţi dintre cei 34 de copii ai săi, precum şi patru dintre cele nouă soţii l-au însoţit la Berlin pe suveranul saudit
Mai mulţi dintre cei 34 de copii ai săi, precum şi ...
Aflat într-un turneu european ce a inclus o vizită considerată istorică la Vatican, regele Abdullah al Arabiei Saudite a ajuns şi în Germania.

Primit cu deosebit fast de cancelarul Angela Merkel şi de preşedintele Horst Koehler, Abdullah i-a uimit pe berlinezi cu suita sa regală, din care au făcut parte nu mai puţin de 600 de persoane, printre care 10 prinţi.

Primirea pe care statul german i-a făcut-o regelui saudit s-a dovedit a fi o adevărată provocare protocolară, încă de la aeroportul Tegel-Berlin. Abdullah a sosit la bordul unui Boeing 747, obligându-i pe cei de la turnul de control să acorde o atenţie sporită celorlalte 10 avioane care îl escortau.

Numeroasele nave au avut la bord 600 de persoane ce făceau parte din escorta regală. Printre acestea s-au aflat 10 prinţi, patru din cele nouă soţii ale lui Abdullah şi mulţi dintre cei 34 de copii ai săi. Responsabilii cu protocolul primirii delegaţiei saudite au mai avut de rezolvat o problemă: asigurarea transportului demn de o suită regală.

Astfel, berlinezii au văzut pe străzile oraşului un "şarpe" format din 22 de limuzine blindate, 15 vehicule mari şi alte 90 de automobile de lux.

Apropiaţii lui Abdullah au fost cazaţi la cel mai luxos hotel din capitala germană, "Adlon", aflat în apropiere de istorica poartă Brandenburg. Unii dintre marii "câştigători" ai acestei vizite somptuoase au fost proprietarii magazinelor de lux din centrul capitalei germane, care i-au primit cu braţele deschise pe membrii delegaţiei regale amatori de shopping.

Banchet prezidenţial şi medalii

Preşedintele german, Horst Koehler, a oferit, în onoarea ilustrului oaspete, un banchet la reşedinţa sa oficială din Berlin, Schloss Bellevue.

În timpul acestuia, Koehler l-a decorat pe regele Abdullah cu cea mai înaltă medalie a Germaniei, iar monarhul saudit i-a oferit preşedintelui german distincţia "King Abdul Aziz Medallion of the First Order". Cât priveşte discuţiile oficiale dintre regele Abdullah şi Angela Merkel, acestea s-au axat pe procesul de pace din Orientul Mijlociu, criza din Pakistan şi dosarul nuclearului iranian.

Cancelarul german l-a asigurat pe ilustrul oaspete de întregul sprijin al Germaniei pentru propunerile şi iniţiativele monarhului saudit.

"Ştim că depuneţi eforturi deosebite pentru rezolvarea conflictelor pe căi paşnice. Germania va coopera în acest sens, pentru că nu este vorba doar de Orientul Mijlociu, ci de pacea din întreaga lume", a precizat Angela Merkel.

vineri, noiembrie 09, 2007

Combustibili din sandvişuri şi conserve


Produsele alimentare din magazinele Londrei vor fi transformate, după expirare, în biocombustibil

Cantităţi imense de sandvişuri, resturi din farfuriile clienţilor, precum şi o mulţime de alimente expirate, retrase din magazinele londoneze, vor fi livrate de-acum încolo unei uzine ce va produce biogaz. Compania Terra Firma spune că metropola britanică poate alimenta singură o uzină de gaz metan obţinut din biomasă.

Ceea ce până acum constituia hrana cerşetorilor, care pândeau seara containerele cu alimente expirate retrase de pe rafturile magazinelor, va deveni în curând biomasa din care se va extrage gazul metan pentru buteliile londonezilor. Compania care va pune la punct sistemul vine de peste Ocean, unde a dezvoltat deja o întreagă industrie a biogazului.

Gunoaiele Katrinei

În Statele Unite, goana după materiale biodegradabile, care ar putea fi adunate în containere şi lăsate la putrezit pentru a produce gaz metan, ia forme spectaculoase. Pe lângă resturile alimentare, chiar şi lemnele ce provin din locuinţele zdrobite de uraganul Katrina vor fi mărunţite şi adăugate în containerele de biomasă.

Infinis, una dintre companiile ce produc biogaz în SUA, este deja racordată la reţeaua producătorilor americani de energie electrică. Ea are 80 de staţii de producere a biogazului şi tot atâtea minicentrale, cu ajutorul cărora livrează agent termic pentru locuinţe, umple butelii şi pulsează energie electrică în sistemul naţional.

Calcule economice încurajatoare

După modelul american, în jurul Londrei vor apărea multe containere de biogaz, unde vor fi puse „la produs" toate resturile alimentare. Alan Lovell, directorul executiv de la Infinis, spune că, dacă se vor aduna la un loc alimentele expirate şi resturile biodegradabile din casele metropolitanilor, s-ar putea depăşi cantitatea de 200.000 de tone de biomasă.

„Numai supermarketurile vor trimite 100.000 de tone. Dacă adăugăm particularii, restaurantele şi localurile fast-food, cu siguranţă vom depăşi 200.000 de tone", spune Lovell. Specialiştii au calculat că energia electrică produsă prin arderea biogazului obţinut din alimentele expirate dintr-un singur supermarket, care până acum se aruncau, va fi de 5 megawaţi, adică necesarul uzual pentru 10.000 de familii.

„Intenţionăm să adunăm şi resturile vegetale din fermele agricole din jurul Londrei. Cu ajutorul acestui surplus, probabil vom acoperi necesarul de curent electric al Londrei", precizează Lovell. După lansarea a două astfel de centrale, Infinis produce deja aproximativ 11% din întreaga cantitate de energie regenerabilă a Marii Britanii.

Cam multe resturi alimentare

Discuţiile despre biogaz au dezvăluit cât de multe alimente se aruncă în Londra. Presa a luat la analizat fiecare raport oferit cu generozitate de supermarketuri şi a dezvăluit că londonezii aruncă 300 de grame de carne pentru fiecare kilogram consumat, de pildă.

La fel de rău au ieşit şi calculele privind consumul cartofilor: la fiecare kilogram de cartofi prăjiţi şi consumaţi, se aruncă aproape 400 de grame de cartofi risipiţi. Dacă se adaugă şi verdeţurile, fructele şi legumele proaspete, atunci risipa devine chiar îngrijorătoare.

Unul dintre oficialii primăriei metropolitane, privind socoteala cu alimentele expirate sau aruncate pur şi simplu la gunoi, a exclamat: „Mai bine facem un pic de economie. Ar trebui să începem să folosim tot ce ne rămâne în farfurii şi să consumăm a doua zi". Declaraţia lui despre aşa-numitele „leftovers" (resturi de la o masă cu mai multe persoane) a făcut înconjurul presei şi o mulţime de editoriale au aprofundat acest fenomen.
from adevarul

Alessandra Mussolini s-a retras din ITS din cauza jignirilor lui C.V. Tudor


Alessandra Mussolini îşi anunţă, potrivit ASGMedia, retragerea din grupul politic Identitate, Tradiţie, Suveranitate din Parlamentul European, în timp ce liderul ITS Bruno Gollnisch îşi arătase disponibilitatea de a renunţa la eurodeputata italiană dacă se va dovedi că a insultat poporul român.

Mussolini îşi anunţă retragerea din grupul politic european din cauza ofenselor grave pe care le-a adus Corneliu Vadim Vudor familiei sale.

"Ca urmare a comunicatului de presă lansat de Corneliu Vadim Tudor, vicepreşedinte al Senatului român şi preşedinte al Partidului România Mare, afiliat la ITS, care mi-a jignit cu violenţă familia şi poziţia pe care am exprimat-o în mod liber referitor la siguranţa cetăţenilor italieni, supuşi unor continue agresiuni ale unor cetăţeni români din Italia, am comunicat astăzi preşedintelui Parlamentului European că nu se mai întrunesc condiţiile pentru ca eu să rămân în grupul politic parmanentar", arată Alessandra Mussolini într-un comunciat de presă.

La rândul său, Bruno Gollnisch, preşedintele grupului ITS, a declarat că grupul se va separa de Alessandra Mussolini, dacă se va dovedi că a făcut afirmaţiile jignitoare la adresa poporului român, invocate de europarlamentarii PRM ca motive pentru retragerea din ITS.

Eurodeputaţii PRM au anunţat joi printr-un e-mail de circulaţie internă în Parlamentul European decizia de a părăsi ITS, iar Olguţa Vasilescu a precizat că cei cinci parlamentari europeni ai PRM îşi vor depune luni demisiile din grupul politic.

Gollnisch s-a declarat "uimit" că a fost pus "în faţa unui fapt împlinit". Partidul român nu l-a contactat nici înainte, nici după decizie.

"Nu ştim exact conţinutul declaraţiilor lui Alessandra Musslioni, dar nu există nicio ambiguitate: nu confundăm acţiunile câtorva infractori cu poporul român", a subliniat liderul ITS. "Dacă se va dovedi că Mussolini a insultat poporul român şi nu-şi retractează afirmaţiile, atunci ne vom separa de ea", a subliniat eurodeputatul Frontului Naţional.
from adevarul

Mâncarea româneasca interzisă in şcolile italiene


Bucătăria tradiţională românească a fost interzisă pe durata lunii noiembrie în şcolile din Roma, relatează cotidianul italian "Il Messaggero".

Printre altele, elevii au fost nevoiţi să renunţe la sarmale si tort de ciocolată cu nuci, preparate ale bucătăriei române, conform publicaţiei din peninsulă.

Această decizie a fost luată în cadrul proiectului experimental "Cunoaşte şi savurează" iniţiat în mai multe şcoli din capitala Italiei. Proiectul propune degustarea mai multor tipuri de bucătării tradiţionale ale grupurilor etnice care locuiesc în Italia.

Totuşi, reprezentanţii şcolilor au considerat necesară interzicerea mâncării românesti din meniul elevilor, ca urmare a protestelor mai multor părinţi.

Consilierul municipal, Maria Coscia a atacat această decizie: "A cultiva intoleranţa si rasismul într-o instituţie precum şcoala, un mediu creat pentru educaţie, este o dovadă de iresponsabilitate. Şcoala trebuie să fie un loc al cordialităţii şi al promovării coeziunii sociale. În acest moment este de datoria tuturor adultilor, atât a cetăţenilor de rând cât şi a oamenilor politici, să manifeste simţul măsurii şi o gândire raţională, protejând copiii de disputele politice".

Maria Coscia asigură că "de azi înainte, elevii vor avea posibilitatea să aleagă între bucătăria italiană şi cea etnică", dar de un meniu românesc se va vorbi probabil în decembrie.
from adevarul

Ultima lecţie a lui Dobrin, de dincolo de mormînt "Dacă ştiam, nu fumam!"


Cancer pulmonar. Asta a avut Dobrin. Dar n-a ştiut. Soţia i-a ascuns verdictul medicilor pînă în ultimele clipe. Şi el a crezut-o. "Dacă mama i-ar fi spus că cerul este verde, el ar fi fost convins de asta", povesteşte băiatul lui Dobrin.

"Îmi amintesc că-i furam tatei ţigări şi le fumam pe ascuns. Am început la 14 ani"
Nicolae Dobrin

50.000 de oameni mor anual în România din cauza fumatului

1/5 români moare din cauza fumatului

Confesiunea
Gica Dobrin îşi face de lucru prin casă. Strînge nişte cioburi. "Lui Gicu i-a plăcut mereu curăţenia!", spunea ea. Rocky, cîinele-lup, se agită. "Îl caută pe Gicu! Hai, Rocky, că am rămas singuri".

Totul începe şi se sfîrşeşte cu Gicu. Au fost 41 de ani împreună. "A fumat mult Gicu?" "A fumat. Un pachet pe zi, uneori două. Din noiembrie 2006, cînd a făcut operaţia la picior, a început să le rărească. Fuma 2-3 pe zi, pe furiş. Le mai ascundea prin casă. Cît m-am luptat să le lase! Dar îl luam aşa, uşor. Dacă i-aş fi impus, ar fi făcut invers. Avea şi el personalitate! Dar după operaţia la plămîn, din februarie, n-a mai pus ţigara în gură. Nici nu mai suporta fumul. Nu mai lăsa pe nimeni să fumeze în casă. Se plîngea cînd simţea pe cineva mirosind a tutun. "Cînd l-am adus de la spital, în februarie, avea două pachete de Marlboro. Unul era început. Mi le-a dat mie, a zis că nu le mai vrea", îşi aminteşte şi fiul său, Dănuţ.


Un secret greu
Gica a trăit o minciună mare cît o tandreţe de-o viaţă. A fost felul ei de a-l ocroti pînă la sfîrşit. Ştia de un an că Gicu are cancer.
O boală parşivă, care n-a dat nici un semn pînă în ianuarie 2007, cînd au început uşoare dureri de spate. Atunci cînd era deja spre stadiul 4 şi nu se mai putea face nimic. Tutunul. El era de vină. "N-am putut să-i spun ce are. L-aş fi omorît mai repede", spune Gica. "Mama era totul pentru tata. A crezut-o", întăreşte şi Dănuţ. Care l-a amăgit mereu ca să-i dea speranţă. După atîta tăcere, Gica povesteşte. Are nevoie să spună. A ţinut totul doar în ea, prea mult.

"La ultimul control, în urmă cu vreo trei săptămîni, ni s-a spus la Bucureşti să oprim citostaticele. Am ştiut că va muri!"
Gica Dobrin


Dus la spital ca un copil
Soţia povesteşte. "Boala se agrava. Metastazele ajunseseră la coloană. Gicu paralizase la ambele picioare. Dar era conştient. Nu mai avea nici o şansă. Poate doar cu nişte medicamente foarte scumpe, Tarceva. Le-am luat. Orice pentru o cît de mică speranţă. Ce să-i spun, că aşteptăm moartea? (Plînge în hohote). I-am dat pastile 6 zile şi starea lui s-a înrăutăţit. Vomita. Nu mai putea mînca. Marţi l-am dus la spital la Piteşti".

Devenise un copil. "Îşi făcea griji cum o să-l punem în maşină. L-am luat în braţe, că nu mai avea decît vreo 50 de kilograme", spune şi Dănuţ. Gica a continuat: "Gicu mă tot întreba: L-am minţit iar că facem analize şi ne întoarcem".


"Cred că noi, cei care l-am iubit, i-am stricat viaţa lui Dobrin. Toţi care voiau să-i fie alături îl chemau doar la băut şi fumat. Nimeni n-ar fi zis: hai să mîncăm ceva!"
Tatiana Preduţ, asistentă şefă la Spital Judeţean Piteşti


"Să chemăm preotul, e o sărbătoare"
La spital, medicii i-au pus perfuzii. "I-au băgat de toate, să încerce să-l ajute. Vomita însă mereu şi joi au deconectat tot. Nu mai avea nici un sens", îşi aminteşte Gica. "Tata, care nu ştia nimic, zicea că Gica a chemat apoi un preot, să-l împărtăşească: "I-am zis că vine o sărbătoare mare, că e bine să facem asta. Mereu găseam o legătură cu ceva ca să-l pot păcăli. L-am spălat, că se pătase pe pijama de la vomă. El a zis . Şi-a făcut singur unghiile. Apoi, spre seară, a venit singura lui mătuşă în vizită, au venit şi rude de-ale mele. Am discutat. El era bine, conştient. Presa a aflat că e ceva în neregulă. Au venit ziariştii la spital, voiau să intre la el. Pînă la urmă, l-am primit doar pe unul.

Gicu a vorbit cu el: Uite, sînt bine, mîine plecăm acasă, staţi liniştiţi!”. Dănuţ îşi aminteşte că “pe la unu noaptea, a făcut o criză. Am crezut că se duce, dar medicii l-au ajutat să revină. Aprinsesem şi lumînarea. Era sub pat, să nu o vadă”.
from gsp

miercuri, noiembrie 07, 2007

Bucatarii dau polonicul pe eprubeta


In focul luptelor cu rutina, bucatarii s-au trezit, de o vreme, cu o a doua specializare: in stiinta.

Chimia ii ajuta pe cei mai curajosi „chefs de cuisine“
in lupta cu mofturile clientilor
Carne de vita neorganica, un nou condiment exotic, un ochi de salamandra sau un picior de broasca. Toate contin hidrocoloizi, niste geluri solubile care sint pe punctul sa revolutioneze conceptul de bucatarie asa cum il definim azi. Iar Wylie Dufresne, unul dintre cei mai vizionari „chefs de cuisine“ din Manhattan, le foloseste cu incredere pentru platouri spectaculoase, precum maioneza prajita sau o portie de foie gras care poate fi legat fedeles.

Bucatarii nu mai folosesc stiinta doar pentru a intelege procesul gatitului, ci si pentru a crea noi modalitati de preparare a bucatelor, relateaza „New York Times“, care aminteste si de laserele si nitrogenul lichid, gaselnite care-si fac tot mai curajos locul printre cratite si polonice. Un alt exemplu la indemina este guma Xanthan, saliva fermentata de bacteria Xanthomonas campestris si apoi uscata. Bucatarii deschizatori de drumuri folosesc cu incredere ciudatul ingredient atunci cind doresc cu orice pret sa impiedice separarea apei si a uleiului dintr-o banala salata. Nici David Kinch, un sef de bucatarie din California, nu face rabat de la guma Xanthan, miraculoasa substanta impiedicind apa sa se scurga atunci cind face un piure de legume.

Tot pe hidrocoloizi mizeaza si Grant Achatz, colegul sau de breasla din Chicago, doar ca pe unii proveniti dintr-o alga, amestecati cu gelatina din colagenul din carne. A rezultat o cuvertura transparenta pe care o asaza peste un platou cu o friptura aburinda de vita si o stropeste cu Guiness. „Intreaga mincare se imbiba cu aroma de bere. Pe de alta parte, daca as fi folosit doar gelatina, totul s-ar fi topit si ar fi stricat efectul“, se mindreste Achatz. „Acum zece ani, nici un bucatar dintr-un restaurant care se respecta nu ar fi folosit nici in ruptul capului astfel de ingrediente“, apreciaza Harold McGee, autorul rubricii „Curious Cook“ din „New York Times“. Acum insa tot mai multe localuri de lux folosesc exoticele substante, puncteaza Wylie Dufresne, care noteaza ca acesti hidrocoloizi provin in totalitate din surse naturale si au adesea o istorie indelungata in bucatariile altor culturi.
from cotidianul

UCM contestă sloganul electoral al UDMR

Vicepreşedintele Uniunii Civice Maghiare (UCM), Andras Tokes, a contestat azi, într-o conferinţă de presă organizată la Târgu Mureş, sloganul electoral al Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) 'Uj honfoglalàs' (O nouă descălecare), arătând că, prin acesta, se recunoaşte că 'suntem bozgori'.

'Eu aşa ştiu, că bozgor înseamnă om fără ţară. Dacă avem nevoie de o nouă descălecare înseamnă că acceptăm că suntem bozgori. Eu nu înţeleg ce înseamnă această «Nouă descălecare» sau ce fel de descălecare este aceasta', a spus Andras Tokes.

Liderul UCM a susţinut că este de acord cu fratele său, episcopul Laszlo Tokes, care a afirmat mereu 'să nu lăsăm să se piardă ţara'.

'Tot ne plângem că oamenii merg masiv în Apus să lucreze şi nu ştiu câte milioane părăsesc ţara. Eu asta găsesc o nouă descălecare, mergi în Spania, în Italia, dacă nu vom fi trimişi acasă. Nu înţeleg acest motto. Probabil că nu pentru mine e motto-ul acesta, dar nu cred că sunt cel mai prost om din judeţ, ca să nu înţeleg', a precizat Andras Tokes.
from adevarul

marți, noiembrie 06, 2007

Trabantul împlineşte astăzi o jumătate de secol


La 4 noiembrie 1957, URSS anunţa cu mare pompă lansarea pe orbită a satelitului Sputnik, primul aparat de zbor plecat în cucerirea spaţiului. Peste doar câteva zile, Republica Democrată Germană prezenta o altă "realizarea a socialismului": maşina Trabant.

Deşi mai puţin spectaculos decât Sputnik, acest automobil a reuşit să-şi câştige un loc în posteritate. Astăzi, neobositul Trabant împlineşte 50 de ani.

Cu ocazia aniversării unei jumătăţi de secol de existenţă, se vor mobiliza peste 150 de cluburi de colecţionari - dintre care 120 numai în Germania - care vor ferchezui şi vor expune exemplarele ce au supravieţuit trecerii timpului. În special după căderea zidului Berlinului, micul automobil a căpătat statutul de "icoană" a patrimoniului adus de Germania de Est cu ocazia marii reunificări.

Iar Trabantul a rămas şi astăzi simbolul îndrăgit al unor vremuri apuse, astfel că unele agenţii de turism organizează cu nesperat succes "turul Berlinului la volanul Trabantului". În septembrie, cu ocazia Salonului Auto de la Frankfurt, o firmă din Bavaria a prezentat chiar un prototip al "New Trabi", versiune modernizată a vechiului model. Aceasta a fost însă eclipsată de maşina "New Beetle", prezentată de Volkswagen.

Conceput în al doilea cincinal

Trabantul, despre al cărui nume se spune că înseamnă "satelit", a fost proiectat în al doilea plan cincinal al fostei RDG. Întrucât oţelul era o marfă rară, caroseria a fost realizată din Duroplast, un fel de melanj între răşina fenolică şi o anume fibră, prea puţin biodegradabil.

După 1989, a fost necesar ca industria chimică să pună la punct o "bacterie mâncătoare de Trabant", pentru a asigura reciclarea numeroaselor epave abandonate.

Deşi consumul de benzină era extrem de redus (3,5 litri la 100 km), pentru esticii germani Trabantul reprezenta un vis ce simboliza, din punct de vedere financiar, un anume statut social şi libertatea de mişcare. Ca să conducă un astfel de automobil, "redegiştii" erau nevoiţi să economisească o sumă echivalentă cu salariul unui muncitor pe cinci ani.
from adevarul

Beneficiile somnului in costumul Evei

Chiar daca atunci cand suntem obositi putem adormi in aproape orice fel de conditii , in general , putem sa ne imbunatatim conditiile de somn si in acelasi timp si calitatea somnului.

Una dintre aceste conditii poate fi alegerea de a dormi fara haine.

In cazul in care dormi cu un partener fara haine , aceasta creste nivelul de intimitate dintre voi si te face sa te simti mai apropiat de partener. Exista totodata si dovada unui nivel al fertilitatii crescut in cazul barbatilor ca si rezultat al somnului fara haine.

Tot somnul fara haine permite organismului sa se relaxeze mult mai repede si sa patrunda intr-o stare de somn mult mai adanc.

Sursa: www.realitywired.com

Consatenii lui Mailat: "N-o sa mai putem fura in Italia!"


"Corriere della Sera" a publicat ieri un reportaj realizat in mahalaua lui Romulus Mailat, de la Avrig, unde rromii care traiesc intr-o saracie lucie declara ca se tem acum sa mai puna piciorul in Italia.

Mama lui Mailat, romanul acuzat de omor la Roma, s-a intors din Italia si acorda interviuri vorbind despre copiii ei ca despre niste „iepuri”. „Primul sau fiu s-a inecat in timp ce traversa raul calare, alti doi gemeni retardati mintal sunt internati in vreun sanatoriu, o fiica i-a fost ucisa cu lovituri de cutit de logodnicul gelos, micuta Ionela e bolnava de bronsita pulmonara, iar Nicolae va ramane in Italia pentru totdeauna, pentru ca a ucis o femeie”, scrie cotidianul italian.

Straniu, femeia declara „ca nu il cunostea bine” pe fiul sau. Rudele lui Mailat povestesc insa ca acesta incepuse sa bea excesiv din cauza unei femei care decisese sa se intoarca in Romania. „In aceasta lume, vina o poarta intotdeauna o femeie”, noteaza „Corriere della Sera”.

Viata rromilor - saracie si noroi

Reportajul descrie saracia din cartierul rromilor, unde oamenii traiesc in baraci mai subrede decat grajdurile cailor, iar copiii se joaca in noroi. La Avrig, rromii castiga atat cat sa supravietuiasca, furand fier si revanzandu-l apoi pentru cativa bani kilogramul. Multi recunosc ca fac acelasi lucru si atunci cand pleaca in strainatate. Faptul ca mama lui Mailat si concubinul acesteia darama poarta casei lui Nicolae pentru a o ocupa in lipsa acestuia „nu suscita nicio emotie deosebita”. „Oricum, el n-o sa se mai intoarca”, spune barbatul.

Oamenii sunt insa impresionati de valul de xenofobie generat in Italia de crima comisa de Mailat. „Acum n-io sa mai pot fura in Italia”, striga un barbat din multimea care inconjoara baraca lui Nicolae. „E atata ura impotriva tarii noastre, si este singurul lucru care ii uneste, acum, pe romani si rromi”. „Daca l-au injurat pe Mutu, care este un Dumnezeu, pe mine, care sunt un nimeni, ma omoara imediat”, spune un barbat.
from evz

Ministrul agriculturii vrea să înfiinţeze un oficiu naţional pentru produse tradiţionale


Ministrul agriculturii Dacian Cioloş, a declarat azi, pentru NewsIn, că cel mai probabil la începutul anului viitor se va înfiinţa un oficiu naţional pentru produse tradiţionale, care să ofere consultanţă producătorilor, în special pentru promovarea acestor produse pe piaţa internă şi comunitară.

"Acest proiect este aproape finalizat şi probabil într-o lună şi jumătate, după aprobare, sper să se înfiinţeze acest oficiu. Obiectivul principal este să oferim consultanţă producătorilor tradiţionali, astfel încât să nu mai aşteptăm să vină ei la noi pentru informare, ci să ieşim în întâmpinarea lor", a spus Dacian Cioloş.

Acesta a precizat că, cel mai probabil, acest oficiu naţional pentru produse tradiţionale va fi înfiinţat la Sibiu, pentru că se doreşte alegerea unei locaţii într-o zonă renumită prin produse tradiţionale.
from adevarul

luni, noiembrie 05, 2007

La 103 ani, citeşte fără ochelari


La 14 ani, a fost martora Marii Uniri şi a participat, patru ani mai târziu, la festivitatea de încoronare a regelui Ferdinand

Cea mai bătrână femeie din judeţul Alba, Salvina Lazăr, a împlinit ieri 103 ani. Femeia citeşte fără ochelari şi are o sănătate de fier. Spune că a trăit atât deoarece nu a mâncat carne şi a avut o viaţă echilibrată, susţinută de credinţă. Bunicuţa vorbeşte patru limbi şi adoră să citească şi să cânte.

Zeci de oameni, cunoştinţe, rude şi prieteni s-au înghesuit, ieri, să o sărbătorească pe cea mai vârstnică persoană din judeţul Alba, pe numele ei Salvina Lazăr. Femeia care a fost la Marea Unire din 1918, la încoronarea regelui Ferdinand şi a reginei Maria, în 1922, i-a primit pe toţi cu bucurie.

După ce le-a citit din Biblie şi le-a cântat, bunicuţa a dezvăluit câte ceva din secretul longevităţii sale, hrana şi credinţa în Dumnezeu.

„Nu am mâncat carne, îmi plac mai mult verdeţurile. Chiar dacă avem carne pentru oaspeţi, noi nu mâncăm în casă. Poate că din această cauză am ajuns la vârsta asta. În plus, am fost cumpătată toată viaţa şi nu am făcut excese.

Nu am fumat niciodată, nu am băut cafea şi nici alcool", ni s-a destăinuit Salvina. Nora, nepoţii şi cei care o cunosc spun că este perfect lucidă şi îi place şi acum să dea sarcini celor din casă. Cei apropiaţi susţin că şi stilul de viaţă, şi regimul de hrană au contribuit la împlinirea unei asemenea vârste de către Salvina Lazăr.
Născută în timpul Imperiului austro-ungar, femeia a urmat şcoala în limba maghiară, iar părinţii, care au remarcat predilecţia micuţei pentru limbi străine, au ajutat-o să înveţe şi germană, şi franceză. Înainte de a se căsători, a lucrat ca traducător, în perioada interbelică, la Primăria din Stremţ.

Primul soţ al Salvinei, cu care a avut patru copii, a fost un apreciat croitor din Ploieşti, la care a apelat deseori şi Nicolae Iorga. După moartea bărbatului, femeia a revenit în localitatea natală, unde, ceva mai târziu, s-a recăsătorit, rămânând iarăşi văduvă. Doi dintre copii, un băiat şi o fată, au murit, iar în prezent, mai trăiesc doi. De altfel, cu familia unuia dintre aceştia din urmă locuieşte acum femeia în Stremţ.

O pâine şi-o cană cu vin, la încoronarea regelui Ferdinand

Doamna Salvina Lazăr s-a născut pe 2 noiembrie 1904, la Stremţ, şi mai are un frate, Cornel Pop, la Sibiu, în vârstă de 100 de ani. Acesta a studiat doi ani în Belgia, la Institutul Regal de Construcţii pentru a deveni inginer, dar, primind ordin de chemare, a trebuit să se întoarcă şi a continuat studiile la Cluj.

Deşi este şi a fost o doamnă, viaţa nu i-a rezervat numai bucurii. Şi-a pierdut soţul şi a fost nevoită, din pricina nevoilor materiale, să lucreze ea însăşi pentru a creşte cei patru copii şi nu i-a fost uşor.

A fost martoră la cele mai importante momente ale istoriei românilor, despre care îşi aminteşte cu plăcere de parcă s-ar fi întâmplat ieri: încoronarea regelui Ferdinand şi a reginei Maria, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, în 1922, la Unire: „Strigau oamenii: «Trăiască regele! Trăiască regele!», care cum aveam putere să strigăm.

Atunci s-o văzut puterea şi bucuria bieţilor oameni. Că erau năcăjiţi, năcăjiţi oamenii... Nimeni nu ştie cât era de trist, când te vedeai în ţara ta şi n-aveai voie să vorbeşti în limba ta. Fiecare om care s-o dus acolo o primit câte o pâine şi o cană mare plină cu vin, să mănânce şi să bea. Atunci s-au încoronat, au intrat în biserică, că nu era nici biserica cine ştie ce, era numa’ o bisericuţă, de nici nu te gândeai că acolo o să fie încoronarea. Am fost cu mama şi cu tata şi cu vecinii.

Toţi care au fost pe lângă noi, i-o luat pe toţi în căruţă şi i-o dus acolo ca să vadă şi să se mire de ce minune era. Vedeai că şi copilaşii erau pe lângă trăsură şi regele era înapoi, foarte frumos o fost. Veneau oamenii din toată ţara. Nici nu ştiai ce port poartă fiecare.

Erau toţi în costume naţionale, că înainte de asta eram toţi supuşi la unguri şi nici n-am cunoscut culorile româneşti. Şi n-aveai voie să vorbeşti la niciun birou, la nicio afacere, n-aveai voie să vorbeşti româneşte", ne-a relatat bunicuţa.

Fratele e mai „vioi", are numai 100 de ani

Atunci când a împlinit 100 de ani, Primăria şi Consiliul local al comunei Stremţ au desemnat-o pe doamna Salvina Lazăr „Cetăţean de onoare a Stremţului." Acum, la 103 ani, Salvina locuieşte cu fiul ei şi nora sa. Fratele mai mic al bătrânei, care în aprilie a împlinit 100 de ani, locuieşte în Sibiu şi mai vine din când în când s-o vadă.

„Cornel este mai vioi ca mine, doar are numai 100 de ani şi vine mai uşor aici. Mă bucur de fiecare dată când mă vizitează.

Aş mai merge şi eu la Sibiu, dar mi-am rupt un picior şi mi-a pus tijă şi nu am voie să fac atâta efort", ni s-a destăinuit centenara. Salvina Lazăr a primit ieri mai multe cadouri, printre care şi un tort uriaş pe care scrie vârsta impresionantă. Ea le-a mulţumit tuturor, le-a urat sănătate şi pace şi a ţinut în mod special să accentueze nevoia de pace, amintindu-şi grozăviile pe care le-a trăit în cele două războaie mondiale.
from adevarul

Un poliţist din Vaslui a fost bătut de bodyguardul echipei CFR Cluj



Un poliţist din cadrul Poliţiei Comunitare Vaslui a suferit o dublă fractură de femur, după ce a fost lovit de un bodyguard care păzea hotelul în care era cazată echipa de fotbal CFR Cluj, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Vaslui.

"În noaptea de 03/04.11.2007, un poliţist comunitar din cadrul Poliţiei Comunitare Vaslui, a fost victima infracţiunii de vătămare corporală gravă. În jurul orei 4:30, în urma unui apel 112, o patrulă de siguranţă publică (formată din poliţisti din cadrul poliţiei municipiului Vaslui şi Poliţiei Comunitare Vaslui) s-a deplasat în zona hotelului unde care era cazată delegaţia echipei de fotbal CFR Cluj, pentru aplanarea unui scandal, pornit de la faptul că mai multe persoane tulburau liniştea şi ordinea publică în acea zonă. Pentru a alunga aceste persoane au intervenit şi cei care asigurau paza şi securitatea delegaţiei echipei de fotbal", se arată în comunicatul remis de Biroul de presă al Inspectatoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.

"În altercaţie, poliţistul comunitar a fost confundat de un bodyguard (T. Vasile) cu una din persoanele turbulente şi i-a aplicat acestuia mai multe lovituri, provocându-i o dublă fractură de femur. În prezent, T. Vasile, de 36 ani, din municipiul Cluj-Napoca, este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală gravă", se mai arată în respectivul comuncat.

În cursul nopţii de sâmbătă, un grup de suporteri ai echipei FC Vaslui a venit la hotelul la care a fost cazată CFR Cluj şi a făcut zgomot, scandând împotriva formaţiei lui Ioan Andone. Oficialii formaţiei clujene au cerut sprijinul jandarmilor care, potrivit spuselor lui Iuliu Mureşan, au venit doar la cea de-a treia sesizare, pentru a-i dispersa pe respectivii suporteri.

Potrivit unor surse neoficiale, T. Vasile este unul din bodyguarzii preşedintelui echipei CFR Cluj, Iuliu Mureşan, şi l-ar fi confundat pe respectivul poliţist comunitar cu unul dintre suporterii echipei locale.

Iuliu Mureşan a negat că respectiva agresiune ar fi avut loc. "Este chiar culmea ce se întâmplă în ţara asta. Mi se pare culmea să spună aşa ceva. O să reclam poliţia la Ministerul de Interne. Noi plătim hotelul şi jandarmii şi aceştia sunt obligaţi să ne asigure toate condiţiile. Vă spun eu, anul acesta se va ajunge la crime între suporteri", a declarat Iuliu Mureşan pentru NewsIn.

Oficialul clujean s-a declarat revoltat şi de faptul că un grup de suporteri ai echipei locale au venit în cursul nopţii de sâmbătă la hotelul unde era cazată echipa CFR Cluj şi au făcut gălăgie. "Oamenii ăia normal că au fost puşi de cineva, doar nu i-am adus noi de la Cluj. Obiceiurile de acest gen sunt demne de secolul trecut şi specifice unor oameni de la ţară", a spus Mureşan.
from adevarul

PIERDERI DE 11 MILIARDE DOLARI PENTRU CEA MAI MARE BANCĂ DIN SUA

Cea mai mare bancă din SUA, Citigroup, a anunţat pierderi colosale - între 8 şi 11 miliarde de dolari - provocate de criza creditelor ipotecare de mare risc din Statele Unite. Potrivit băncii, portofoliul său de credite din această categorie nu mai valorează aproape nimic. Wall Street Journal scrie, pe de altă parte, că Citigroup este sub anchetă pentru anumite nereguli în contabilitate. Preşedintele băncii, Charles Prince, şi-a dat demisia urmând să fie înlocuit de fostul ministru de Finanţe Robert Rubin, un specialist cu reputaţie excelentă.

Antena 3

Balmoşul-record a fost premiat


Cei mai buni bucătari din Munţii Apuseni au realizat un balmoş de 500 kg (1102.31pounds), stabilind un nou record mondial pentru Cel Mai Mare Balmoş. Balmoşul este o mâncare tradiţională a ciobanilor din Carpaţi, compusă din făină de grâu, făină de porumb şi smântână, care sunt fierte împreună timp de trei ore. La realizarea balmoşului-record au contribuit cei mai buni bucătari din comunele de "moţi" Gârda, Arieşeni, Scărişoara: Aurel Dobra, Livia Danciu, Elena Dobra, Maria Bogdan, Teodora Barna, Simona Stan, Aurelia Dig, Elena Lazea, Avram Matei, Elena Matei, Alina Miclea, Gheorghe Matei. Se presupune că balmoşul preparat tradiţional oferă energie o vigoare deosebită, fiind considerat o posibilă explicaţie a potenţei şi performanţelor sexuale deosebite ale ciobanilor din Apuseni care consumă regulat acest produs, majoritatea având 3-7 copii. "Este pentru prima dată când se găteşte un asemenea balmoş aici la noi. Nu cred că s-a mai făcut undeva. Noi am mai făcut mult, da' într-un ceaun aşa mare nu am mai fiert niciodată", a declarat Aurel Dobra, şeful echipei care s-a ocupat de gătit. Oala uriaşă de 850 kg (1873.92 lbs) în care s-a realizat recordul a fost produsă manual de romii căldărari din Târgu Cărbuneşti - Târgu Jiu, singurii care s-au angajat la o asemenea manoperă. Ei au fost conduşi de un vechi meşteşugar rrom din Târgu-Jiu, Mihai Istrate. Pentru pregătirea balmoşului moţesc s-au folosit 443 kg de smântână, procurată de la sătenii din Gârda şi Arieşeni, 4,43 kg de sare, 35 kg de făină albă, 55,3 kg de mălai, pentru ca după fierbere să rămână cel puţin 500 kg. Pentru omogenizarea compoziţiei s-au folosit imense linguri de lemn, confecţionate sub forma unor lopeţi de 2,1 metri lungime.

Balmoşul record a fost distribuit apoi gratuit pentru consum tuturor celor prezenţi, fiind realizate peste 2.000 de porţii. În mai puţin de o oră, tot balmoşul a fost consumat!
World Records Academy a omologat la faţa locului acest record şi, "impresionaţi de dăruirea şi eforturile depuse în promovarea şi păstrarea tradiţiilor unei comunităţi milenare - cea a moţilor din Apuseni - oferă un premiu special de 125.000 de dolari comunităţii locale, constând în servicii de promovare globală oferite de World Records Academy" - a declarat Tom Howard, Preşedinte World Records Academy. Premiul oferit de World Records Academy include: câte o pagină gratuita de reclamă în Cartea Recordurilor - următoarele 5 ediţii (tarif listă 20.000 de dolari/ediţie, total 100.000 de dolari), pagină în care vor fi promovate gratuit serviciile turistice din comunele Gârda, Arieşeni, Scărişoara. Oportunităţile turistice din cele 3 comune vor fi promovate gratuit, timp de 5 ani, şi pe site-ul WRA (valoare 25.000 de dolari), prin includere în pagina recordului mondial.
Una din lingurile de lemn, utilizate la realizarea balmoşului record, a fost oferită de organizatori către World Records Academy, pentru a fi inclusă (alături de un poster gigant şi muzica populară din Apuseni) în expoziţia "Recorduri Româneşti" care va fi inaugurată la Bucureşti, pe 18 iulie 2008, de Ziua Mondială a Recordurilor. Ulterior, Lingura Gigant va face parte din expoziţia itinerantă a World Records Academy, care va fi prezentată în Muzee de prestigiu din New York, Las Vegas, Paris, Londra, Tokyo, Sydney. Câte una din bucătăresele care au participat la realizarea produsului va fi invitată la deschiderea acestor expoziţii. (R.G.)
from ziarulunirea

3 ITALIENI AU PRIMIT ORGANELE UNEI ROMÂNCE DECEDATE

O ştire publicată de un cotidian din Sicilia dă o altă imagine despre imigranţii români din Italia. Organele unei românce decedate la spitalul din Ragusa au fost transplantate la trei localnici, care vor putea duce astfel, o viaţă normală. Femeia de 38 de ani, a murit din cauza consumului de metanol, dar organele sale interne nu au fost afectate. Soţul ei a acceptat ca ficatul, un rinichi şi corneea să fie donate unor italieni. Soţii Racu, muncitori agricoli, aveau trei copii în România. Cotidianul „Gazetta del Mezzogiorno” subliniază că aceasta a fost a treia donaţie de organe de la imigranţi români, în doar câteva luni.

Antena 3

ITALIA. NOUL CAP AL MAFIEI SICILIENE A FOST ARESTAT


Salvatore Lo Piccolo, succesorul fostului şef suprem al Cosei Nostra, Bernardo Provenzano, a fost arestat după 20 de ani în care a fost dat în urmărire. Alături de mafiotul în vârstă de 65 de ani, au fost prinşi de poliţia italiană fiul său şi alţi doi şefi ai organizaţiei. Cei patru au fost reţinuţi de poliţie, în cursul unei reuniuni, într-o casă de vacanţă din Giardinello, la 50 de kilometri de Palermo. Arestaţii figurau pe lista celor mai căutate 30 de persoane din Italia.

Primul ministru Romao Prodi a caracterizat aceste arestări ca fiind „un succes pentru statul italian şi pentru toţi cetăţenii oneşti”.

Fostul şef al Mafiei, Bernardo Provenzano, este la închisoare, din 2006. Salvatore Lo Piccolo i-a urmat la şefia mafiei imediat după ce acesta a fost arestat.
Foto: BBC News

Antena3.ro

duminică, noiembrie 04, 2007

Meet Your Meat










POFTA BUNA DC MAI AVETI!:(

Video: Chipul reconstituit al lui Tutankhamon prezentat lumii întregi

Chipul reconstituit al lui Tutankhamon, a cărui celebritate postumă se datorează mormântului sau din Valea Regilor, descoperit în 1922 de britanicul Howard Carter, singurul mormânt al unui faraon care timp de 3.200 de ani a scăpat neprofanat şi nejefuit, a fost prezentat azi, în premieră, publicului larg.

Mumia faraonului, al cărui mormânt a fost deschis la 26 noiembrie 1922 de echipa de experţi britanici condusă de Howard Carter, a fost scoasă din sarcofagul din piatră unde s-a aflat până în prezent şi a fost depusă într-o vitrină construită din plexiglas ce dispune de un sistem de control al umidităţii şi al temperaturii pentru a proteja 'conţinutul' de efectele schimbărilor climatice.

Rămăşiţele pământeşti ale fostului conducător egiptean, care, potrivit oamenilor de ştiinţă, ar fi decedat la frageda vârstă de 19 ani, au fost acoperite în întregime cu role din pânză de in, numai faţa reconstituită a tânărului faraon, care s-a urcat pe tron la numai 9 ani, fiind descoperită. Numai 'o mână' de experţi şi oameni de ştiinţă au putut 'admira' până în prezent chipul lui Tutankhamon până în prezent, anunţă AFP.