Se afișează postările cu eticheta alimente. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta alimente. Afișați toate postările

joi, iulie 17, 2008

ROMÂNIA, DEPENDENTĂ DE ALIMENTELE DE IMPORT





România, dependentă de alimentele de importAproape 5 miliarde de euro!! Aceasta este valoarea produselor alimentare, tutun şi băuturi, importate de România, numai în primele cinci luni ale acestui an, scriu jurnaliştii de la “Gardianul”. Valoarea exporturilor pe acelaşi tip de bunuri a fost, în schimb, de aproape trei ori mai mică, cu un total de doar 1,6 miliarde de euro.

România rămâne dependentă de alimentele de import, în vreme ce produsele alimentare autohtone continuă să se scumpească. Numai în luna iunie s-au înregistrat creşteri semnificative ale preţurilor la fructe, carne şi ulei, dar şi la combustibili, potrivit datelor furnizate de Insitutul Naţional de Statistică.

Pe de altă parte, numai în ultimele trei luni carnea de porc s-a scumpit cu 30%, iar cea de vită cu 40-50%. Scumpirile la carne de porc şi vită se datorează lipsei furajelor, spun exportatorii. Se pare că preţul la carne va continua să crească, întrucât patronatele de profil au anunţat deja o majorare cu 10-15% chiar din această lună.

Produsele româneşti sunt defavorizate de evoluţia leului şi de costurile mari de producţie, potrivit analiştilor financiari. Mai mult, deficitul comercial s-ar putea adânci de la 8,6 miliarde de euro, cât era în luna mai, la 25 de miliarde de euro, până la sfârşitul anului, ca urmare a cursului de schimb nefavorabil dar şi a majorării costurilor de producţie, care descurajează exporturile.

Antena 3

luni, iulie 07, 2008

BIOCOMBUSTIBILII, MOTIVUL SCUMPIRII ALIMENTELOR LA NIVEL GLOBAL CU 75%

Banca Mondială: Biocombustibilii, motivul scumpirii alimentelor la nivel global cu 75%Un raport nepublicat al Băncii Mondiale susţine că biocombustibilii au cauzat majorarea preţurilor alimentelor la nivel mondial cu 75%. Cotidianul "The Guardian" a arătat că raportul a fost finalizat din luna aprilie, dar nu a fost publicat pentru a evita să pună într-o situaţie delicată guvernul SUA, care a pretins că biocombustibilii au condus la majorarea preţurilor la alimente cu doar 3%.

În opinia specialiştilor de la Banca Mondială stimulentele Europei şi ale Statelor Unite pentru utilizarea pe scară largă a biocombustibililor au susţinut cel mai mult avansul preţurilor alimentelor.

Uniunea Europeană a discutat despre utilizarea biocombustibililor pentru 10% din totalul combustibililor din sectorul transporturilor până în 2020. Măsura face parte din programul de majorarea a utilizării energiei regenerabile. Bioetanolul este produs din cereale, iar combustibilul biodiesel poate fi obţinut din produse precum rapiţa şi floarea soarelui, fiind utilizat la motoarele Diesel.

Biocombustibilul poate fi amestecat în proporţii diferite cu motorina, pentru a crea un amestec care se utilizează drept carburant. Biodieselul reduce cu aproape 90% emisiile de dioxid de carbon şi cu 98% pe cele de sulf. Statele Unite sunt liderul acestei industrii, pe locul imediat următor aflându-se Brazilia.

Sursa foto: greentechnolog.com

Antena 3

marți, iunie 03, 2008

CRIZA ALIMENTELOR CONTINUĂ. PREŢURILE VOR CREŞTE CU 40 DE PROCENTE

Criza alimentelor continuă. Preţurile vor creşte cu 40 de procente Preţurile la alimente vor creşte în 2008 cu peste 40 de procente. Anunţul a fost făcut de secretarul Naţiunilor Unite pentru Agricultură, înainte de summitul de la Roma dedicat crizei alimentare mondiale. Europenii nu sunt ocoliţi de criză. Conform unui studiu al Uniunii Europene, bulgarii şi letonii au cel mai mult de suferit din cauza creşterii preţurilor.

Recoltele slabe, stocurile mici şi cererea din ce în ce mai mare pentru alimente au dus la creşterea îngrijorătoare a preţurilor alimentelor în ultimii doi ani. Preţurile s-au dublat în Uniunea Europeană în ultimul an, conform noilor statistici date publicităţii luni de Eurostat.

Creşterile cele mai mari au fost înregistrate în Bulgaria şi Letonia. Cei mai norocoşi par să fie portughezii, francezii şi olandezii pentru că în ţările lor preţurile au crescut cel mai puţin.

Nu numai lactatele au înregistrat creşteri spectaculoase. Şi preţul cerealelor a crescut cu 10 procente, iar carnea s-a scumpit cu peste 4 procente. Motivele acestor scumpiri sunt multiple.

"În Uniunea Europeană creşterea preţurilor este rezultatul recoltelor slabe şi al impactului pe care l-a avut asupra fermierilor preţul mare al petrolului. Vorbim de îngrăşăminte, despre combustibil pentru tractoare", a declarat analistul economic Jeremy Smith.

Liderii mondiali care se întrunesc marţi la Roma vor discuta despre problema preţurilor la alimente şi vor încerca să vină cu soluţii.

Antena3.ro

joi, mai 08, 2008

GUVERNATORUL BNR ANUNŢĂ NOI SCUMPIRI LA PRODUSELE ALIMENTARE DE BAZĂ

Guvernatorul BNR anunţă noi scumpiri la produsele alimentare de bazăMugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, anunţă noi scumpiri la combustibili şi energie, ulei, lapte, pâine, fructe şi legume. De la începutul anului, produsele de bază s-au scumpit, în medie, cu 10 -12 %. De unele scumpiri nici nu ne-am dat seama până acum. Surpriza la capitolul majorări de preţuri – uleiul, care, potrivit spuselor guvernatorului, „a întrecut orice record negativ”. La creşterea inflaţiei au contrbuit şi scumpirea serviciilor de telefonie, electrocasnicelor, autoturismelor şi ţigărilor.

Isărescu estimează că rata inflaţiei va rămâne la peste 8 % până în toamnă. Scumpirea cărnii a fost deja anunţată de producători – la fel şi majorarea preţului la pâine şi produse lactate. Tocmai din aceste motive, inflaţia nu va scădea, e de părere guvernatorul BNR.

Isărescu spune că, din toamnă, dacă recolta va fi bună, preţurile vor creşte mai puţin.

Antena3.ro

marți, aprilie 29, 2008

ONU IA MĂSURI ÎMPOTRIVA CRIZEI GLOBALE A ALIMENTELOR

ONU ia măsuri împotriva crizei globale a alimentelor Organizaţia Naţiunilor Unite va înfiinţa o forţă de intervenţie care se va ocupa de criza globală a alimentelor. Anunţul a fost făcut marţi de către secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki Moon. Oficialul a făcut apel la ţările dezvoltate să doneze fonduri de urgenţă pentru că Programul Alimentar Mondial a anunţat deja un deficit de 750 de milioane de dolari.

Criza de fonduri a fost declanşată de creştrea preţurilor la alimente. "Prioritatea imediată asupra căreia am căzut de acord este că trebuie să-i hrănim pe cei care nu au de mâncare", a declarat Ban Ki Moon.

"Cerem comunităţii internaţionale şi mai ales ţărilor dezvoltate şi doneze fonduri pentru a acoperi nevoia de 755 de milioane de dolari a Programului Alimentar Mondial. Dacă nu avem fodurile de urgenţă, riscăm să ne confruntăm cu foamete şi revolte de proporţii", a continuat Ban Ki Moon.

Preţurile la alimente au crescut vertiginos în ultimul an. Cauzele sunt multiple, de la creşterea preţurilor la combustibil, la dezastrele naturale şi cererea foarte mare din ţările în curs de dezvoltare.

Criza alimentelor a dus deja la apariţia revoltelor în ţări sărace din zone precum Caraibe, Africa şi Asia.

Mai multe ţări asiatice, precum Filipine, au decis să raţionalizeze orezul iar altele, printre care şi Vietnamul, au anunţat pedepse aspre pentru cei care vând alimente pe piaţa neagră.

Antena 3,