Se afișează postările cu eticheta F**k u romania. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta F**k u romania. Afișați toate postările

joi, iulie 17, 2008

ROMÂNIA, DEPENDENTĂ DE ALIMENTELE DE IMPORT





România, dependentă de alimentele de importAproape 5 miliarde de euro!! Aceasta este valoarea produselor alimentare, tutun şi băuturi, importate de România, numai în primele cinci luni ale acestui an, scriu jurnaliştii de la “Gardianul”. Valoarea exporturilor pe acelaşi tip de bunuri a fost, în schimb, de aproape trei ori mai mică, cu un total de doar 1,6 miliarde de euro.

România rămâne dependentă de alimentele de import, în vreme ce produsele alimentare autohtone continuă să se scumpească. Numai în luna iunie s-au înregistrat creşteri semnificative ale preţurilor la fructe, carne şi ulei, dar şi la combustibili, potrivit datelor furnizate de Insitutul Naţional de Statistică.

Pe de altă parte, numai în ultimele trei luni carnea de porc s-a scumpit cu 30%, iar cea de vită cu 40-50%. Scumpirile la carne de porc şi vită se datorează lipsei furajelor, spun exportatorii. Se pare că preţul la carne va continua să crească, întrucât patronatele de profil au anunţat deja o majorare cu 10-15% chiar din această lună.

Produsele româneşti sunt defavorizate de evoluţia leului şi de costurile mari de producţie, potrivit analiştilor financiari. Mai mult, deficitul comercial s-ar putea adânci de la 8,6 miliarde de euro, cât era în luna mai, la 25 de miliarde de euro, până la sfârşitul anului, ca urmare a cursului de schimb nefavorabil dar şi a majorării costurilor de producţie, care descurajează exporturile.

Antena 3

Litoral: apă „curată“, scăldatul interzis!

de Cristian Vasilcoiu (2818 afisari, 2008-07-15)
ImprimaTrimite MailComenteaza

Dezvăluirile din „Adevărul" de ieri, privind apele pestilenţiale deversate pe litoralul românesc al Mării Negre, au provocat reacţii deplasate sau chiar isterice din partea reprezentanţilor unor autorităţi publice.

Deşi dovezile prezentate de ziar sunt incontestabile, epitetele favorite ale lefegiilor au fost: „minciună", „manipulare", „elucubraţii", „răutăţi" şi „răzbunări politice".

Cel mai departe a mers directorul Regiei Autonome Judeţene de Apă Constanţa, Felix Stroe. Acesta cere anchetarea a doi înalţi funcţionari, inclusiv a unui secretar de stat din Ministerul Mediului, pentru „subminarea turismului românesc şi a economiei naţionale"! Cei doi se fac „vinovaţi", eventual, de sinceritate, dat fiind că au recunoscut problemele de pe litoral.

„Adevărul" aduce azi noi dovezi ale deversărilor de ape reziduale, fie neepurate, fie trecute prin staţii de epurare necorespunzătoare. Ziarul a descoperit mai multe plăcuţe prin care turiştii sunt atenţionaţi să nu facă baie în mare. Adică în „ape care nu pun în pericol sănătatea publică", după cum susţin comunicatele caraghioase ale acestor zile.

Dezvăluirile „Adevărul" despre deversările din Marea Neagră au provocat reacţii deplasate ale autorităţilor constănţene

Capii autorităţilor constănţene refuză să recunoască problema deversărilor în Marea Neagră, dar se consideră victime ale unor atacuri la interesul naţional.

Nu mai puţin de 22 de localităţi româneşti de coastă deversează ape menajere în Marea Neagră, prin instalaţiile Regiei Autonome Judeţene de Apă (RAJA) Constanţa. Aceasta prin intermediul a 52 de staţii de pompare şi nouă de epurare.

Acestea din urmă au un debit de 6.400 litri/secundă, iar cele de pompare de 61.268 metri cubi/oră.

Cele mai mari necazuri le ridică Staţiile de Epurare Constanţa Nord şi Eforie Sud, aflate în proces de modernizare. Însă, până la finalizarea lucrărilor, apele menajere deversate sunt departe de a fi în parametri normali.

Potrivit măsurătorilor Direcţiei Ape Dobrogea ...
Responsabilii locali o scaldă

În urma articolului de ieri, "Marea Neagră, haznaua în care facem baie vara", publicat de "Adevărul", proprietarul instalaţiilor de epurare şi deversare, Regia Autonomă Judeţeană de Apă SA Constanţa (RAJA), a reacţionat printr-un comunicat în care susţine că "nu există deversări de ape care să pună în pericol sănătatea publică".

Aceeaşi teorie este îmbrăţişată şi de şeful Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu. Acesta chiar profită de „apele murdare" pentru a face politică. El a cerut nici mai mult, nici mai puţin decât demisia secretarului de stat Lucia Varga şi sesizarea CSAT, invocând... subminarea interesului naţional prin declaraţiile făcute pentru „Adevărul".

Despre staţia de epurare Eforie Sud, autorităţile locale susţin că, deşi lucrările de modernizare sunt nefinalizate, ea „funcţionează la parametri normali". Însă sunt contrazişi flagrant de realitate.

Reamintim că reporterii „Adevărul" au descins la locul deversării. Or, dacă „parametri normali" înseamnă ape împuţite şi mirosuri pestilenţiale, e puţin probabil ca reperele autorităţilor locale să coincidă cu standardele Comisiei Europene.

Măsuri de atenţionare a populaţiei

Explicaţia Regiei Judeţeane de Apă (RAJA) este demontată şi de dr. Marius Enescu, directorul Autorităţii de Sănătate Publică (instituţie care monitorizează apele de îmbăiere), care a admis că deversările de la Eforie Sud ridică "cele mai mari probleme".

La rându-i, Direcţia Ape Dobrogea Litoral (DADL) are în vizor situaţia, care îngrijorează şi la nivelul Ministerului Mediului.

„Până la finalizarea lucrărilor şi atingerea parametrilor de calitate în conformitate cu directivele C.E., pentru zonele de îmbăiere s-au luat măsuri de atenţionare a populaţiei", se precizează într-o situaţie
înaintată de DADL Ministerului Mediului.

Sunt 14 infracţiuni grave comise de Gheorghe Babu (şeful DADL- n.r.) care a încheiat contracte cu hoteluri superbe, astfel încât să deverseze apele din piscine în mare
Felix Stroe
directorul Regiei de Apă Constanţa

Continuarea in adevarul.ro

miercuri, iulie 09, 2008

PATRU ROMÂNI AU ACCIDENTAT UN CUPLU DE ITALIENI DIN SALERNO

Patru români au accidentat un cuplu de italieni din Salerno Spiritele se încing din nou in Italia, după ce patru români au intrat cu maşina pe trotuar şi au dat peste un cuplu de italieni. Bărbatul a murit, iar logodnica lui e în stare gravă. Carabinierii spun că românii băuseră şi că au fugit de la locul accidentului.

Incidentul a avut loc duminică seara, chiar în centrul oraşului Salerno. Românii, cu vârste între 23 şi 26 de ani, munceau în construcţii. Tânărul aflat la volan a pierdut cotrolul maşinii şi i-a lovit pe cei doi italieni care se aflau pe trotuar. Salvatore Alfano, un tânăr de 34 de ani, a murit la spital.

Martorii care au văzut accidentul sunt numeroşi, pentru că centrul oraşului era foarte aglomerat. Italienii i-au imbilizat pe doi dintre români. Carabinierii abia au reuşit să-i scoată pe tineri din mâinile mulţimii furioase. Doi dintre români au reuşit să scape şi au fost arestaţi abia marţi seară.

Şoferul, Mihai Bodac, în vârstă de 22 de ani, este acuzat de omucidere şi de refuzul de a acorda primul ajutor. Ceilalţi trei români, printre care şi un tânăr de 17 ani, vor fi acuzaţi pentru complicitate şi de părăsirea locului accidentului.

Antena3

duminică, iulie 06, 2008

APROAPE TREI SFERTURI DIN CUPLURILE DIN ROMÂNIA NU ÎŞI MAI DORESC COPII

Aproape trei sferturi din cuplurile din România nu îşi mai doresc copii Peste 70% dintre cuplurile din România spun că nu îşi mai doresc deloc copii, potrivit unui studiu realizat de Fondul ONU pentru populaţie. Pricipalele motive ale scăderii natalităţii sunt emanciparea femeii şi implicarea ei din ce în ce mai mult în mediul de afaceri. Reprezentanţii Fondului spun că intensificarea fenomenului de migraţie, sporirea cheltuielilor pentru creşterea şi educarea copiilor, incertitudinea şi stresul au condus de asemenea la scăderea natalităţii.

Sursa foto ouriowamagazine.com

Antena 3

sâmbătă, iunie 28, 2008

Peste 500.000 de romani risca sa-si piarda vederea

DMLV este o boala ireversibila, care afecteaza preponderent persoanele trecute de 50 de ani. Alimentatia gresita, alcoolul, tutunul si razele UV pot declansa aceasta boala. Boala se numeste „Degenerescenta maculara legata de varsta” (DMLV) si, conform statisticilor, 80 la suta dintre romani nici nu au auzit de ea, relateaza Gandul in editia de azi.

Organizatia Mondiala a Sanatatii o considera, insa, cauza principala a orbirii, in tarile dezvoltate. Boala se manifesta prin reducerea treptata a acuitatii vizuale si apare majoritar la persoanele de peste 50 de ani, dar s-au intalnit cazuri si la pacienti mult mai tineri.

Conform statisticilor din Romania, citate de Gandul, circa 500.000 de persoane sufera de DMLV, majoritatea cu varsta peste 60 de ani. „Tratamentul este extrem de scump, nu este decontat de Casa de Asigurari, oamenii descopera boala in stadii avansate cand nu mai este cale de intoarcere”, sustine prof. Dr. Benone Carstocea, presedintele Asociatiei Romane de Oftalmologie, citat de Gandul.

Jumatate dintre cei diagnosticati cu DMLV se aflau la primul control oftalmologic. Din pacate, o data pus diagnosticul, se poate doar stopa evolutia bolii, nicidecum redarea vederii in totalitate, noteaza Gandul.

Potrivit Gandul, una dintre principalele cauze care duce la afectiunea ochilor este alimentatia necorespunzatoare, saraca in proteine, lipide, antioxidanti si acizi Omega 3 saturati. Apoi, consumul de alcool, tutun, soarele, razele UV, dar si factorul genetic afecteaza sanatatea ochilor.

„Priviti spre viitor - Protejati-va ochii!” este o campanie de informare si diagnosticare cu privire la cauzele orbirii, in special DMLV. Astazi, caravana este in Capitala, in Parcul Tineretului, intrarea dinspre Liceul Gheorghe Sincai, urmand sa stationeze cate doua zile in Sibiu, Brasov, Bacau, Baia Mare si Oradea, noteaza ziarul Gandul.

Articol publicat in NewsReport

joi, iunie 26, 2008

ROMÂNII, MAI ÎNDATORAŢI LA BĂNCI DECÂT AMERICANII

Românii, mai îndatoraţi la bănci decât americanii Mania creditelor în România îşi arată efectele negative. Potrivit unui articol din Ziarul Financiar, românii au ajuns să fie mai îndatoraţi la bănci decât alte popoare mult mai dezvoltate din punct de vedere economic, precum americanii. Ponderea ratelor la credite din totalul veniturilor a ajuns, în România, la 16%, mai mult decât în SUA sau în alte ţări din Europa de Vest, unde această pondere se situează în jurul valorii de 14%, respectiv 10,4%. Singurele ţări care întrec România la acest capitol sunt Anglia, Polonia şi Olanda, ai căror locuitori dau până la 20% din venituri pe ratele la credite.

Ponderea datoriei bancare din venituri a crescut spectaculos în ultimii ani, datorită expansiunii creditelor contractate de populaţie. BNR arată că la începutul anului trecut serviciul datoriei era de numai 11%, în creştere de la nivelul de 7% în decembrie 2005.

Sergiu Oprescu, preşedintele executiv al Alpha Bank, citat de Ziarul Financiar, subliniază că între 2001 şi 2007 creditul de retail a înregistrat, în medie, dublări în fiecare an. Populaţia a ajuns să aibă datorii la bănci de 22,2 miliarde de euro, potrivit datelor BNR pentru sfârşitul lui aprilie.

Bancherii susţin însă în continuare că sunt optimişti în privinţa potenţialului de dezvoltare a pieţei de credit din România, care se află în urma altor ţări din regiune. Ponderea creditului neguvernamental în Produsul Intern Brut se apropie acum de 40%, România apropiindu-se de Polonia. La sfârşitul anului trecut creditul pentru populaţie reprezenta doar 18% din PIB, faţă de 22% în Polonia sau 54% în zona euro.

Antena3.ro

marți, iunie 24, 2008

Petiţie pentru arbori

Sute de persoane au semnat o petiţie on-line împotriva tăierii arborilor seculari din Parcul Central şi ridicării unui nou sediu pentru Filarmonica Transilvania.
O petiţie împotriva distrugerii Parcului Central prin ridicarea noii clădiri a Filarmonicii Transilvania în Parcul Central a fost postată pe Internet (petitieonline).

“Autorităţile locale clujene intenţionează să defrişeze peste 70 de arbori din Parcul Central, dintre care unii seculari, pentru a facilita construirea unui mare sediu al Filarmonicii Transilvania. Cu tot respectul datorat acestei prestigioase instituţii de cultură, suntem convinşi că se poate găsi un alt amplasament pentru clădirea preconizată, care să nu aibă ca efect secundar distrugerea unei părţi din plămânul verde al oraşului, aflat în continuă micşorare după 1990”, se arată în textul petiţiei, care fusese semnată până ieri după-amiază de peste 800 de persoane.

Continuarea in Ziua de Cluj

Soc si groaza cu romanii din Italia


Intr-un interviu la Radio Europa Libera, euro-deputatul liberal Renate Weber vorbeste despre modul jalnic in care se organizeaza comunitatea romaneasca de la Roma (CLICK PENTRU A ASCULTA). Renate Weber a fost recent in Italia pentru a lua pulsul comunitatii romanesti. Ea a tinut si un jurnal care este reluat de pagina de internet a sectiei romane de la BBC.
Reiau un pasaj socant din Jurnalul Renatei Weber despre locul de intalnire al romanilor din Roma, de la Annina:

Cred ca a fost una dintre cele mai traumatizante experiente pe care le-am avut vreodata, n-am crezut, sincer, ca niste oameni plecati din Romania sa isi caute norocul, sansa in viata, intr-o alta tara, pot sa se abrutizeze in felul acesta. E sordid si locul, si ceea ce se petrece acolo. E ceva ce in Romania n-ai vedea nicaieri, atat pentru ca oamenii nu s-ar comporta asa, cat si pentru ca ar exista autoritati care sa intervina. Italienii, si ca autoritati, sunt, din acest punct de vedere, un fel de “lasa-ma sa te las”. Chiar nu-i intereseaza.



Jean Moscopol -Tot ce-i romanesc nu piere


Echipajele de politie stateau alaturi, bineinteles ca nimeni nu intervenea, am inteles ca erau acolo doar pentru cazul in care aveau loc altercatii. Acest asa-zis loc de intalnire a romanilor este practic o parcare, mare, oribila, murdara, mizera din toate punctele de vedere, in care la intrare – ca sa-i zicem asa – te intampina vanzatoarele de seminte (ale caror coji bineinteles ca se scuipa pe jos). Urmeaza un amestec de cadite (din acelea de spalat copiii) si lighene pline cu gheata, in care se tin la rece sticle cu bere si, ma rog, si cateva sticle cu racoritoare, care se consuma toate in disperare la niste mese lungi de lemn cu banci de lemn, unde ai nostri stau asa, ca sardinele. Stau si beau, pur si simplu. In timp ce manelele urla din casetofoane. In spate, la trei metri distanta, cineva facea niste mici la gratar si, la mai putin de alti trei metri de locul unde se faceau mici, erau niste toalete, si acelea sordide, iar in spatele toaletelor, iarasi la doi-trei metri, un fel de frizerie in aer liber, cu patru frizeri care tundeau niste "clienti", cu o mare de par pe jos, cu o lume care se amuza teribil – era ceva naucitor. Desi am trait prin diverse orase din Romania, eu asa ceva nu am vazut acasa, nici in copilarie si nu imi dau seama de unde e luat acest obicei practicat acolo.

Si haideti sa nu mai facem din romi eterni tapi ispasitori, pentru ca singura persoana de etnie roma de acolo era vanzatoarea de seminte. Locul da impresia de loc unde se fac niste afaceri mai degraba necurate. E adevarat ca e un spatiu de unde pleaca microbuze care transporta pachete in tara – si asta se petrece intr-un mod sordid, adica nu exista nici un fel de curatenie si de regula acolo. Si pleaca, de asemenea, de acolo, autocare spre diverse localitati din tara.Se pare ca cineva castiga bani de pe urma acelui loc, se pare ca exista si o autorizatie data transportatorilor – nu stiu daca romani sau italieni, dar este cert ca exista un interes ca lucrurile sa nu se schimbe acolo.

Insa repet: cine trece pe acolo, daca asta este imaginea pe care o capata despre Romania, poti sa joci si calusarii si “Lacul lebedelor” la Roma pana nu mai poti, caci nu vei mai schimba imaginea.Si ca sa completez imaginea acestui loc de marimea unei jumatati de stadion de fotbal, trebuie sa spun ca mai era si un grup de penticostali (cred), care isi tinea slujba lor de duminica, cu un cor care canta cantece religioase, repet, totul la doi pasi literalmente de mesele cu bere, caditele umplute cu bere pusa la rece, micii langa WC si parul de la frizeriile in aer liber.

Absolut oribil! Am vorbit cu romani care au dorit sa se intalneasca acolo cu alti romani, dar prima lor experienta acolo a fost si ultima.
Am vazut apoi locul in care se intalnesc ucrainienii si, prin comparatie, vreau sa spun ca am avut un adevarat soc cultural, pentru ca la ucrainieni am vazut curatenie, ordine, disciplina.
La ucrainieni am vazut o abordare logica a intregii comunitati care se intalnea acolo. La intrare te intampinau niste oameni de ordine, care nu se comportau urat sau sa stea sa te legimiteze, dar aveau grija ca tot ce se intampla acolo sa fie in regula.
sursa badin.ro

Milionarul în euro din cuibul şpăgarilor

Comisarul-şef Vasile Voinea, adjunctul de la Permise Auto şi Înmatriculări Argeş, a ajuns să fie unul dintre cei mai bogaţi oameni din Piteşti.

Arestat în dosarul mitei pentru obţinerea frauduloasă a carnetelor de conducere, Voinea are o declaraţie de avere care nu trădează cu nimic faptul că poliţistul ar putea ocupa un loc fruntaş printre cei mai bogaţi români.

După fiecare tranzacţie, când în proprietatea comisarului-şef intra vreun imobil, acesta încheia acte de donaţie în favoarea fiicei sale, Andra Voinea.

Aşa se explică faptul că în declaraţia de avere a poliţistului nu apar decât trei apartamente şi două terenuri din zecile de proprietăţi a căror valoare este estimată la aproximativ 10 milioane de euro.

Unul dintre cele mai scumpe imobile deţinute de poliţist este fostul sediu al SIF Muntenia din Piteşti, achiziţionat de acesta în 2006.
Continuarea in adevarul.ro

miercuri, iunie 11, 2008

AUTORIZAŢIE PENTRU CERŞIT LEGAL ÎN ROMÂNIA

EŞTI BOLNAV? EŞTI SĂRAC? ŢI-AI VÂNDUT CASA? NU AI PILE? NU AI RELAŢII? NU EŞTI DEMNITAR ROMÂN?

NU-I NIMIC, SE REZOLVĂ.

STATUL ROMÂN ÎŢI DĂ AUTORIZAŢIE PENTRU CERŞIT. LEGAL.

O mamă a obţinut autorizaţie să cerşească pentru fiica ei bolnavă. Dumitra a obţinut autorizaţie ca să cerşească legal!

Este singura ei speranţă să strângă bani pentru tratamentul care i-ar putea vindeca fata. Dumitra cerşeşte… legal!

A obţinut autorizaţie să ceară ajutor pentru fiica ei, Nadia, chinuită de o boală devastatoare: distrofie musculară.

Nadia are 24 de ani şi o viaţă întreagă înainte. Nadia a fost bolnavă de mic copil.

Abia în 2006 însă, în Grecia, când avea 22 de ani, a aflat de ce suferă.

Ca să ajungă la o clinică în străinătate, să afle cum îşi poate vindeca fata, Dumitra şi-a vândut casa.

Ar fi fost capabilă de orice sacrificiu, numai să se întoarcă din Grecia cu copilul sănătos. N-a fost însă aşa, din păcate.

De mică, Nadia a fost crescută de mama şi de bunicul ei. Tatăl a părăsit-o când ea avea numai cinci ani.

Fata a suferit mult. Dar îl are pe bunicul ei, care a luat-o în casa lui şi care o iubeşte enorm.

Cu toate că Dumitra s-a zbătut din toate puterile să strângă bani ca să o ducă pe Nadia la tratament în altă ţară, şansa n-a fost de partea lor.

Nadia a pierdut până acum şase programări în străinătate.

Dar mai are o speranţă: pe 11 iunie este aşteptată din nou la o clinică din Austria.

Ca să pornească pe drumul vindecarii însă, are nevoie de 20.000 de euro.

Fără aceşti bani, Nadia riscă să rămână paralizată.

.

Cei care vor şi o pot ajuta pe Nadia, pot depune bani în următoarele conturi:

Titular: Dumitra Vasile

Banca: Reiffeisen

Agenţia: Dunărea Tulcea

Ron: RO 90 RZBR 00000 6000 9262952

Euro: RO 41 RZBR 00000 6000 9281779

.

Sursa: Acasă TV. FILMUL - AICI

joi, iunie 05, 2008

DEPARTAMENTUL DE STAT AL SUA: ROMÂNIA ESTE PRINCIPALA SURSĂ DE SCLAVI DIN EUROPA

Departamentul de Stat al SUA: România este principala sursă de sclavi din Europa România este una dintre principalele surse ale traficului de persoane în Europa. Acesta este rezultatul unui raport dat publicităţii de către Departamentul de Stat al SUA. Conform experţilor americani, după aderarea României la Uniunea Europeană numărul persoanelor traficate, fie în scopuri sexuale, fie pentru muncă, a crescut simţitor. Confrom raportului american, victime ale traficului de persoane cad în România atât femei, cât şi bărbaţi sau copii.

Cei mai mulţi ajung să fie exploataţi în Italia, Spania, Elveţia, Cehia, Grecia sau Israel. Raportul trece în revistă mai multe cazuri concrete ale unor românce care au căzut victime traficului de fiinţe umane. Prima a fost găsită în Marea Britanie. Este o tânără de 19 ani, care a fost vândută de propriul tată unui traficant. A fost salvată şi trimisă în ţară, dar a fugit din adăpost. Acum este dată dispărută.

Departamentul de stat a mai amintit şi cazul pedofilului american Mark Bianchi, condamnat pentru că a abuzat de minori din România şi Republica Moldova. Copiii de etnie rromă sunt adesea vânduţi ca sclavi, mai arată raportul.

Pe de altă parte, americanii apreciază activitatea Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane şi baza de date la nivel naţional creată de această instituţie.

Antena 3

miercuri, mai 28, 2008

jenant, miseilor! Am gresit.Au mintit.


Nu cred In multe lucruri. Cred In Dumnezeu, onoare, tara, valori si In puterea unor oameni de a schimba lucrurile. Dar In Romania onoarea a murit demult. Valorile sunt sinonime cu limuzinele de culoarea untului, eroii adevarati, care au crezut In curaj, libertate si onoare, sunt Ingropati In nepasare si de Andrei Ivantoc, eroul din cusca de fier, nu-i mai pasa nimanui. De schimbat, n-am reusit sa schimb niciodata nimic. Uneori, am crezut si ca miseii, oricat ar fi de misei, tot cred In ceva. Am gresit. Au spus ca vor o campanie electorala bazata pe proiecte, o campanie „curata”. Au mintit. Au dat mici si bere In curtea bisericii. Au spus ca vor un viitor mai bun pentru copiii nostri. Au mintit. I-au folosit In jenantele lor spectacole electorale. Au spus ca vor ca batranii nostri sa fie respectati. Au mintit. I-au umilit, aruncandu-le salam si suc de soc. Au spus ca justitia e un sinomim pentru dreptate. Au mintit. Batranele stau In puscarie pentru un metru de pamant, iar marii corupti nu vor plati niciodata. Au spus ca vor sprijini mediul de afaceri. Au mintit. Voiau comisioane de la investitori. Au spus ca vor un sistem de sanatate performant. Au mintit. Ei se opereaza la clinici din strainatate. Au spus ca ei cred In Dumnezeu. Au mintit. Au pozat In „Cina cea de Taina” si au Inlocuit textele din pricesne cu slogane electorale. Au spus ca vor sa fie aproape de noi si dupa alegeri. Au mintit. Dar tot o sa trimit o Biblie, desi Isi vor pune „la Indreptat” banii murdari In ea si o poza cu Ivantoc, crezand ca vrea un autograf. Nu cred In multe lucruri. Cred In Dumnezeu, onoare, tara, valori si In puterea unor oameni de a schimba lucrurile. Si mai cred ca oamenii nu se schimba radical In viata. De aceea ei vor continua sa minta si eu voi continua sa gresesc. P.S.: Ca Intotdeauna, exista si exceptii: candidatul Banu si candidatul Laba. De fapt, cred ca asa ar trebui sa se numeasca majoritatea candidatilor. „Banu” ar putea fi sloganul de campanie si "Laba", sloganul de dupa campanie. Desi ar suna bine si „Alege Banu! Incearca si cu Laba”.

Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro
sursa gazetademaramures.ro

duminică, mai 25, 2008

Bolnav de ciroză, Cristian Paţurcă a fost evacuat în stradă

România anului 2008. În timp ce unii se bat cu pumnii în piept cât de naţionalişti sunt ei pentru că susţin o piesă la Eurovision, a cărei alegere este controversată şi continuă să fie, având în vedere că fostul sistem PCR (pile, cunoştinţe şi relaţii) încă funcţionează, simbolurile perioadei post-decembriste trăiesc în mizerie. Aceşti oameni au fost trecuţi în uitare şi chiar umiliţi.

Cristian Paţurcă este cel mai bun exemplu. Deşi mulţi dintre noi se vor întreba cine este, cei care s-au aflat în Piaţa Universităţii, în 1990, cu siguranţă îşi amintesc celebru „Imn al golanilor”. Acum câtva timp, despre folkist se aflase că suferă de ciroză şi că a fost internat în stare gravă de două ori, începând din decembrie anul trecut.

Dar nici boala şi nici rolul său în istoria recentă, el fiind cel care cândva ne făcuse să credem în ceea ce înseamnă o Românie adevărată, curată şi liberă, nu au împiedicat autorităţuile române să îl evacueze, miercuri, dintr-o casă naţionalizată direct în stradă.
„Nu am primit niciun fel de somaţie. În această dimineaţă am fost luat pur şi simplu din pat de executori, care au venit împreună cu jandarmeria şi au înconjurat casa. Nu am unde să mă duc, deocamdată, sunt pe stradă, am fost luat din scurt”, a declarat Paţurcă pentru Ziarul.

Fără să i se asigure o altă casă, aşa cum ar fi fost normal, Cristian Paţurcă îşi va petrece restul de viaţă pe străzi. Atât cât i-a mai rămas. Este România anului 2008, ţara în care a crezut şi pentru spiritul căreia a luptat. Cu siguranţă, astăzi nimeni nu mai ştie adevăratul sens al naţionalismului. Pierdut şi el în negura timpului, ca şi versurile: „Mai bine haimana, decât trădator/Mai bine huligan, decât dictator/Mai bine golan, decât activist/Mai bine mort, decât comunist”.

Ascultaţi celebrul „Imn al golanilor”

sursa vdtonline.ro

marți, mai 20, 2008

ROMÂNIA VREA 48 DE AVIOANE F-16 DE LA AMERICANI, PENTRU 4,5 MILIARDE DE DOLARI

România vrea 48 de avioane F-16 de la americani, pentru 4,5 miliarde de dolariPentagonul a anunţat, luni, că a informat Congresul american cu privire la posibilitatea de a vinde României 24 de avioane de luptă Lockheed Martin Corp F-16 noi şi 24 de avioane f-16 recondiţionate şi echipamente aferente, evaluate în total la 4,5 miliarde dolari.

Reuters notează că agenţia de cooperare în domeniul securităţii şi apărării, care supervizează vânzările externe de arme, a anunţat că printre principalii contractanţi pentru această vânzare s-ar putea număra Lockheed, Boeing Co, BAE Systems Plc din Marea Britanie, Raytheon Co, Northrop Grumman Corp, Pratt & Whitney - unitate a United Technologies Corp, general Electric Co, Goodrich Corp şi L-3 Communications Holdings Inc.

Congresul are la dispoziţie 30 de zile pentru a bloca această vânzare, însă acţiunile de acest tip sunt foarte rare. Pentagonul a informat că a anunţat de vineri Congresul despre posibila vânzare a unor avioane către România, un aliat NATO. “România va deveni un partener mai valoros într-o zonă importantă a lumii”, a anunţat agenţia de cooperare în domeniul securităţii şi apărării.

Antena3.ro

luni, mai 12, 2008

Încă o bancă americană intrată în faliment

Criza financiara din Statele Unite face o noua victima. Autoritatile federale au decis inchiderea bancii ANB Financial, cea de-a treia banca aflata in faliment, in urma situatiei dificile de pe piata creditelor.

Banca a fost deschisa in 1994, iar cele 9 sucursale ale institutiei si cei 200 de angajati vor functiona de azi inainte sub conducerea Pulaski Bank careia i-au fost transferate fondurile bancii falimentare.

In afara de ANB Financial, in 2008 au mai fost inchise alte doua banci de mici dimensiuni, iar in 2007 au fost inchise alte 3.

Data: 12 mai 2008

Sursa: Le Figaro, capital.ro

luni, mai 05, 2008

CEL MAI VÂRSTNIC EPISCOP DIN LUME, JEFUIT DE DOI ROMÂNI

Italia. Cel mai vârstnic episcop din lume, jefuit de doi româniRomânii din Italia sunt din nou puşi într-o lumină neplăcută de un delict comis de doi dintre ei. Cel mai vârstnic episcop catolic din lume, care va împlini în curând 102 ani, a fost jefuit de doi români care lucrau pentru el. Ei au furat obiecte de artă de valoare inestimabilă, între care o cruce dăruită episcopului de Papa Ioan Paul al Doilea.

Monseniorul Antonio Rosario Mennona, i-a primit pe cei doi români în casa sa din Muro Lucano, provincia Potenza, iar apoi i-a văzut plecând, fără să ştie că cei doi au sustras mai multe obiecte de valoare din locuinţa sa. Din cauza vârstei sale înaintate, rudele prelatului au decis să nu il informeze despre acest jaf, pentru a nu îi afecta starea de sănătate.

Jaful a avut loc anul trecut şi a fost descoperit de nepotul prelatului, care nu l-a informat nici acum pe unchiul său, pentru a nu-i pune în pericol sănătatea. Poliţia nu a reuşit încă să-i prindă pe făptaşi.

Infracţiunile comise de români în Italia par a nu se mai termina. Presa din Peninsulă scrie că Patru români au agresat un pictor de 45 de ani. Potrivit Il Tempo, românii i-au furat bărbatului portofelul, ceasul şi telefonul, după care l-au bătut şi l-au abandonat într-o baltă de sânge în plină stradă. Deşi a fost rănit grav, pictorul este acum în stare bună.

Potrivit Agenţiei de presă Ansa, un alt român a fost arestat pentru că şi-a sechestrat soţia. Iar un alt cotidian italian relatează că doi români care făceau parte dintr-o trupă de circ au devastat un bar. Totul în condiţiile în care prezenţa românilor în Peninsulă este din ce în ce mai contestată de italieni.

În urmă cu doar o săptămână, opinia publică italiană a explodat din nou, la ştirea că un român a violat o bosniacă, într-un cartier mărginaş din estul capitalei italiene. Politicienii italieni au ameninţat cu toleranţă zero faţă de străinii infractori şi au propus chiar introducerea de vize pentru români.

Antena3.ro

joi, aprilie 24, 2008

DIN 2012 VOM AVEA DIPLOME RECUNOSCUTE IMEDIAT ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

Din 2012 vom avea diplome recunoscute imediat în Uniunea EuropeanăDiplomele liceale şi universitare vor fi recunoscute imediat de ţările Uniunii Europene după introducerea noului Cadru European al Calificărilor. Acesta va facilita compararea calificărilor obţinute în diferitele sisteme educaţionale europene. Pentru fiecare diplomă obţinută într-o ţară va exista una echivalentă în celelalte state din Uniune.

Această măsură îi va ajuta pe cei care caută un loc de muncă într-o ţară străină. Cadrul ar urma să fie introdus până în 2012.

Antena3.ro

BĂSESCU: VIN DIN LUMEA ALMANAHELOR ŞI SUCCESURILOR, DECI E GREU SĂ VORBESC CORECT

Băsescu: Vin din lumea almanahelor şi succesurilor, deci e greu să vorbesc corect Uniunea Scriitorilor a împlinit 100 de ani de existenţă, iar evenimentul a atras şi atenţia preledintelui Traian Băsescu. Invitat la festivitate, preşedintele a ţinut un discurs, prilej cu care a mărturisit că îi este greu să vorbească literar, adică diferit de limbajul politicienilor. Şeful statului a ironizat greşelile de limbaj ale adversarilor politici, neuitând-o nici pe Elena Băsescu, fiica sa.

"Când vii dintr-o lume cu almanahe, cu succesuri, cu scheleţi, e greu să vorbeşti scriitorilor. O să încerc să vă vorbesc corect, să nu îi reprezint pe cei care vorbesc aşa", a mărturisit preşedintele.

Băsescu nu a uitat să le aducă un omagiu celor prezenţi. Şeful statului i-a lăudat pe toţi cei care făuresc literatura română contemporană, precum şi pe cei care nu se mai află printre noi, dar pe a căror operă soarele nu a apus. "Dacă în străinătate sutem cunoscuţi prin figurile artei muzicale sau picturii, în ţară scriitorii sunt ridicaţi la rang nobiliar", a declarat preşedintele.

VEZI AICI DISCURSUL LUI TRAIAN BĂSESCU:

Antena3.ro

miercuri, aprilie 23, 2008

BĂSESCU. PENTRU ETNIA RROMĂ „MERSUL LA ŞCOALĂ NU ESTE O PRIORITATE”

Băsescu. Pentru etnia rromă „mersul la şcoală nu este o prioritate” Traian Băsescu a abordat miercuri, la manifestarea „Cea mai mare lecţie din lume”, problema şcolarizării copiilor rromi. El consideră că acest fenomen are la bază în special educaţia şi cultura familiilor din această etnie. "Nu uit că am fost patru ani primar al Bucureştiului, cu o populaţie consistentă de romi concentrată în diverse cartiere. Problema nu sunt copiii şi aş înrăzni să spun că sărăcia este doar o parte a problemei. Familiile de romi au în general un număr mare de copii şi indemnizaţiile pe care le primesc de la stat le permit să asigure copiilor şi săndăluţe, (...) şi biletul de tramvai sau de metrou, şi biletul de autobuz să mergă la şcoală, şi o hăinuţă. Marea problemă este educaţia şi cultura famiilor de romi", a spus Băsescu.

El a adăugat că „din punct de vedere cultural, mersul la şcoală nu este o prioritate” în familiile de rromi. A precizat însă că acesta este un punct de vedere strict personal care rezultă din „discuţii şi realităţi”, dar afirmaţia nu ar trebui generalizată.

De asemenea, Preşedintele consideră că şi adulţii rromi ar trebui încadraţi în cicluri de învăţământ similare primelor patru clase.

Antena3.ro

luni, aprilie 21, 2008

TRAGEDIE PRINTRE STUDENŢII DIN ASE. O TÂNĂRĂ CU REZULTATE STRĂLUCITE LA ÎNVĂŢĂTURĂ S-A SINUCIS

Tragedie printre studenţii din ASE. O tânără cu rezultate strălucite la învăţătură s-a sinucis Caz tragic la Academia de Studii Economice, din Capitală. O studentă în ultimul an s-a spânzurat, duminică noapte, în apartamentul din Bucureşti unde stătea cu chirie. Fata, studentă model, a fost găsită moartă de colega cu care locuia. Se pare că tânăra ar fi suferit o decepţie în dragoste. Poliţiştii speră să afle de la colega ei de cameră mai multe informaţii, însă deocamdată n-au putut vorbi cu ea, pentru că tânăra este în stare de şoc.

A ALES MOARTEA:

Fata, pe nume Adina, avea de 22 de ani. Era studentă în ultimul an, iar profesorii spun că era printre cei mai buni studenţi. Cunoscuţii de acasă, din Târgu Jiu, ştiau chiar că obţinuse o bursă în America.

Observator