vineri, decembrie 28, 2007

Ucraina ridică vizele pentru români şi bulgari începând din 1 ianuarie

Ucraina a decis să renunţe, începând din 1 ianuarie, la vizele pentru cetăţenii români şi bulgari, ale căror ţări au devenit membre ale Uniunii Europene la începutul acestui an, transmite AFP.

Decizia a fost luată miercuri de Guvern şi publicată azi pe site-ul său oficial.

Ridicarea vizelor pentru români şi bulgari era un subiect de controversă între Ucraina şi UE.

În 2005, după alegerea preşedintelui prooccidental Viktor Iuşcenko, Kievul a ridicat unilateral vizele pentru cetăţenii UE şi alte câteva ţări, printre care Statele Unite.

În 2007, Bruxelles-ul a cerut ucrainenilor să ridice vizele şi pentru cetăţenii români şi bulgari, după aderarea ţărilor lor la UE. Ucraina a refuzat în primă fază, argumentând că ridicarea vizelor este un act de bunăvoinţă din partea sa şi nu o obligaţie.

Kievul a cedat cererii UE în cele din urmă, dar guvernul lui Viktor Ianukovici, considerat prorus, a condiţionat în noiembrie ridicarea vizelor pentru cele două ţări de încheierea anul acesta a unui acord privind simplificarea regimului de vize europene pentru ucraineni.

Noul guvern condus de Iulia Timoşenko, considerat prooccidental şi care l-a înlocuit recent pe cel al lui Ianukovici, a renunţat la această condiţie în decizia de miercuri.

from adevarul

Niciun comentariu: