vineri, iunie 29, 2007

Cele mai bune universitati romanesti

Universitatea "Al.I. Cuza" din Iasi, "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca si Universitatea Bucuresti ocupa primele trei pozitii intr-o ierarhie nationala.

Clasamentul universitatilor, realizat pentru al treilea an consecutiv de Asociatia Ad-Astra, reflecta numai pregatirea si performanta stiintifica a cadrelor didactice din institutiile de invatamant.

Mai exact, ierarhia a fost efectuata in functie de numarul articolelor publicate de profesorii din universitatile romanesti in reviste stiintifice recunoscute pe plan international. Au fost luate in considerare toate universitatile din Romania, atat cele de stat, cat si cele private.

In clasamentul general, pe primele locuri se situeaza Universitatea „Al.I. Cuza”, din Iasi, pe locul 1, Universitatea „Babes-Bolyai”, din Cluj-Napoca, pe locul 2 si Universitatea din Bucuresti (UB) pe locul 3. Printre universitatile de dimensiuni mari, care se afla pe locuri codase, se numara Universitatea „Spiru Haret”, care ocupa locul 49, Academia de Studii Economice, pe 42, si Universitatea „Lucian Blaga”, din Sibiu, pe 39.

Clujul a detronat Bucurestiul

Fata de anul trecut, numarul de articole stiintifice publicate de Universitatea „Al.I. Cuza” din Iasi a crescut cu 24%, drept urmare institutia si-a pastrat prima pozitie in clasament. In schimb, cele publicate de Universitatea Bucuresti au scazut cu 11%, iar ale Universitatii „Babes-Bolyai”, din Cluj-Napoca, au crescut cu 13%. De aceea, universitatea clujeana a devansat Universitatea Bucuresti in clasament.

„Criteriul folosit de noi pentru clasamentul general, numarul de articole stiintifice de relevanta internationala raportat la numarul de cadre didactice, reflecta un alt aspect important, si anume pregatirea si performanta stiintifica a cadrelor didactice”, precizeaza Razvan Florian, reprezentant Ad-Astra. Orice articol stiintific dintr-o revista serioasa inseamna practic o evaluare pozitiva facuta de editorii revistei in care a fost publicat, experti internationali in domeniu.

Pe de alta parte, reprezentantii Ad-Astra au precizat ca nicio universitate din Romania nu se situeaza printre primele 500 de universitati ale lumii, conform clasamentului Shanghai, in timp ce in acelasi top se regasesc doua institutii de invatamant din Polonia, doua din Ungaria si una din Cehia.

Conform specialistilor, din cauza ca majoritatea firmelor mari din Romania au sediul in Bucuresti, este de asteptat ca evaluarile firmelor sa defavorizeze universitatile romanesti din afara Capitalei.

Topul universitatilor din Romania

1. Universitatea „Al.I. Cuza” din Iasi

2. Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca

3. Universitatea Bucuresti

4. Universitatea Politehnica din Bucuresti

5. Universitatea Tehnica „Gh. Asachi” din Iasi

from evz

Niciun comentariu: