luni, aprilie 14, 2008

URUGUAY. 12 TONE DE FRIPTURĂ, PE UN GRĂTAR DE 1,6 KILOMETRI

Uruguay. 12 tone de friptură, pe un grătar de 1,6 kilometriSub privirile a 20.000 de spectatori, mai mulţi iubitori ai fripturilor la grătar, din Uruguay, au reuşit să intre în cartea recordurilor. Peste o mie de persoane au preparat 12 tone de carne de vită, pe un grătar lung de 1,6 kilometri, în timp ce pompierii au aprins şase tone de cărbuni pentru a pregăti uriaşa friptură.

Prin promovarea celui mai suculent produs alimentar de export al ţării, uruguayenii au stabilit un nou record Guinness, surclasând Mexicul, care în 2006 pregătise o friptură din patru tone de carne. Grătarul a fost organizat de National Meats Institute, care se ocupă cu monitorizarea vânzărilor de carne de vită în străinătate, iar spectatorii au izbucnit în ţipete de bucurie când oficialul din partea Guinness Book a confirmat că s-a stabilit un nou record.

Antena3.ro

Niciun comentariu: