Pentru că România avea „găuri” mari în harta cadastrală a terenurilor agricole, europenii ne-au sfătuit să facem fotografii din avion. Tehnic, acest soi de poze se numesc ortofotoplanuri. Prin septembrie 2006, toate terenurile agricole erau prinse în ortofotoplanuri. Apoi au început să fie chemaţi ţăranii să-şi identifice parcelele pe poze. Erau în nuanţe de alb şi gri şi, evident, la scară mare. Supravegherea identificării a căzut pe capul funcţionarilor APIA (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură) care au mâzgălit pozele după indicaţii de genul „cam pe aici era terenul meu, nepoate”.
Pe teren, oamenii aveau indicii care sunau cam aşa: „lângă lanul de porumb al lui Vasile”, dar pe ortofotoplanul alb-negru nu aveai cum să identifici porumbul; „lângă liziera care fuse”, dar n-aveai cum să vezi pe poză cioturile care au mai rămas ca repere; „lângă drumul care trecea pe vremea CAP-ului”, dar drumul fusese, între timp, arat... După acest soi de identificare, funcţionarii APIA au luat la control suprafeţele indicate ca să verifice amplasamentul şi culturile de pe ele cu cele declarate. Bineînţeles, în nici jumătate din cazuri n-au găsit pe teren ce schiţaseră în birouri. Iar controlul s-a făcut prin sondaj, într-un procent de circa 6% din suprafaţa agricolă declarată într-un judeţVăzând că identificarea merge greu şi cum până nu punem ordine în terenuri europenii nu ne dau subvenţiile la hectar, funcţionarii Ministerului Agriculturii s-au gândit să apeleze la o tehnică mai performantă: de la avion au trecut la satelit - aşa numita teledetecţie. Dacă, după avion, funcţionarii APIA şi-au blestemat zilele, după satelit au decis să aplice Codul Muncii. Ieri, sindicaliştii din APIA au ţinut o conferinţă de presă în care au anunţat că nu mai sunt dispuşi să facă ore suplimentare peste limita legală. Ca să le înţelegem revolta, ne-au povestit ce-au păţit după avion. Au muncit câte 12-14 ore pe zi, fără sâmbete şi duminici libere, ca să stea de vorbă cu fiecare ţăran în parte, să-i identifice parcelele, să-i introducă datele în calculator şi au făcut mii de kilometri ca să vadă ce este pe teren.După spusele sindicaliştilor din APIA, media zilnică a unui funcţionar de teren este de 300 de kilometri. Cu maşina, bineînţeles, că mersul pe jos este altă distracţie. Ca să fie mai eficienţi, funcţionarii APIA se înghesuie câte 4-5 într-o maşină şi când ajung în apropierea parcelelor se împrăştie ca iepurii. Măsurarea terenurilor se face cu un GPS pe care trebuie să-l plimbi pe tot conturul suprafeţei identificate. Şi există cazuri în care primarii au dat titluri de proprietate în neştire, suprapunându-le, astfel că, pentru o suprafaţă de 100 de hectare din acte, terenurile identificate totalizează 110 hectare.
Ce a adus nou satelitul? Nişte hărţi cu culori specifice fiecărei culturi, să le suprapui parcelelor identificate pe hărţile din avion este muncă de Sisif. Şi, ca nebunia să fie şi mai mare, teledetecţia s-a făcut anul trecut la vremea când seceta arsese toate culturile, aşa că identificarea după culorile specifice nu se poate face. Până şi bătrânii de la ţară au înţeles cum stă treaba cu satelitul: „Cum, taică, să-mi vadă mie porumbul din cer, dacă pe arşiţa aia a crescut până la genunchiul broaştei?”, dar Ministerul Agriculturii n-a renunţat, încă, la „soluţie”.
sursa gandul.info
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu