marți, mai 06, 2008

PRINŢUL CHARLES A SOSIT ÎN ROMÂNIA, ÎNTR-O VIZITĂ PRIVATĂ

Prinţul Charles a sosit în România, într-o vizită privatăMoştenitorul coroanei britanice, prinţul Charles de Wales a venit în vizită privată în România. El a fost primit, marţi, la palatul Cotroceni, de către preşedintele Traian Băsescu, care i-a amintit că s-au întâlnit în urmă cu trei ani la Londra.

După pozele pentru presă, Traian Băsescu l-a invitat pe Prinţul Charles în Salonul Ambasadorilor din Palatul Cotroceni, spunându-i acestuia că este o plăcere să se întâlnească la Bucureşti. „Sper că nu v-am întrerupt”, i-a spus Prinţul Charles lui Traian Băsescu, la care acesta a răspuns că, din contră, este o plăcere să se reîntâlnească cu Prinţul Charles, la trei ani de la întâlnirea avută la Londra.

După întrevederea cu Băsescu, Prinţul Charles a fost primit şi la Palatul Victoria de premierul Călin Popescu Tăriceanu.

Prinţul moştenitor al Marii Britanii s-a aflat de mai multe ori în România, fiind preocupat de conservarea monumentelor istorice, în special a celor din Transilvania. El s-a implicat în ultimii ani în programul de reabilitare a mai multor sate săseşti, întemeiate în Transilvania în secolul al XII-lea, dintre care, o parte, figurează în patrimoniul UNESCO.

Antena3.ro

Niciun comentariu: