miercuri, mai 07, 2008

O artistă a dat viaţă pereţilor folosind body paintingul

Artista australiană Emma Hack, care este cunoscută în întreaga lume pentru talentul ei deosebit în body painting, se bazează foarte mult pe incorporarea desenelor sale în tapetul care acoperă pereţii galeriei în care îşi expune operele.

Artista poate avea nevoie şi de 19 ore pentru a picta corpul unei femei astfel încât să se asorteze cu pereţii. La momentul expoziţiei, modelele se vor aşeza în dreptul tapetului pentru a crea impresia unui „tapet uman” tridimensional.

Femeia de 35 de ani, care trăieşte în Adelaide, Australia, a învăţat singură să picteze pe piele şi a declarat: „Procesul poate fi extenuant pentru mine şi pentru modele. Totuşi este slujba mea şi o iubesc la nebunie. Chiar dacă sunt puţin obosită, pictatul mă relaxează”.

Emma este o veterană a acestei meserii, pe care o practică de peste 20 de ani, şi a reuşit până acum să-şi câştige existenţa pictând corpuri pentru reclame, evenimente speciale sau expoziţii. Ca adolescentă ea a început să picteze feţele copiilor la diversele sărbători care aveau loc în Adelaide şi, descoperind că este talentată, a studiat machiajul la facultate.

Ea a câştigat până acum nenumărate premii oferite de industria de specialitate şi mărturiseşte că ideea de a incorpora un model într-un tapet i-a venit după ce a văzut creaţiile lui Florence Broadhurst: „Am văzut extraordinarele ei tapete şi am gândit imediat: «Asta este!». Totuşi, a fost mult mai greu de făcut decât am crezut la început. Desenele sunt complexe, iar curburile corpului uman sunt greu de transformat în ceva bidimensional”.

Deşi în mod normal laboriosul proces de creaţie durează nouă ore, iar modelele trebuie să fie foarte răbdătoare şi deloc pudice, Emma spune că nu a dus niciodată lipsă de voluntari: „Aproape toţi cei care îmi văd lucrările se oferă ca voluntari. Ca să fiu sinceră îmi place să-mi folosesc prietenii. Sunt norocoasă că am prieteni superbi. Ei ştiu să aibă grijă de pictură după ce termin şi nici nu trebuie să mă îngrijorez prea mult că i-aş putea jena. Ei ştiu deja la ce să se aştepte”.

Galerie foto cu celelalte creaţii ale Emmei Hack

sursa antena3

Niciun comentariu: