joi, martie 20, 2008

Drama unei românce: Ziua campioană mondială, noaptea dansatoare de cabaret

Colegă de generaţie cu Nadia Comăneci, Rodica Dunca avea lumea la picioare la sfârşitul anilor '70 - începutul anilor '80, cucerind nu mai puţin de 15 medalii de aur la diverse Campionate Europene şi Mondiale de gimnastică şi multe altele de argint şi de bronz. Într-adevăr, lumea gimnasticii îi aparţinea. Viitorul îi părea asigurat, grija zilei de mâine neexistând. Din păcate pentru ea, a avut şi are un mare defect: s-a născut în România...

Era poreclită „Fata de aur”, datorită strălucitoarelor distincţii obţinute la mai toate concursurile la care a participat. Frumosul vis al Rodicăi, devenit în acei ani realitate, avea însă să se încheie în 1983 şi, mai apoi, avea să se transforme într-un veritabil coşmar. Pentru prima dată în viaţa ei, se confrunta cu o mare problemă: nu avea bani. Statul nu a ajutat-o decât prea puţin. Renta viageră de 1.500 RON (15 milioane ROL) nu avea cum să îi fie suficientă pentru întreţinerea unei familii, aşa că a decis să încerce altceva...

Astfel a intrat în trupa Ciobanu de la Circul Globus din Bucureşti. „M-am dus acolo cu Teodora Ungureanu. Am lucrat amândouă la trapez aproape un an. În paralel, mi-am început şcoala de antrenori. Am terminat-oîn 1986. Figuram, la acea vreme, ca laborant la Faimar Baia Mare“, a declarat Rodica Dunca pentru cotidianul Gardianul.

Apoi, a ajuns prim-solistă a trupei de revistă a Teatrului din Baia Mare. „Directorul de-atunci al trupei de revistă, Iosif Capoceanu, a profitat de faptul că soţul meu, coregraful Zoltan Papp, era în turneu şi m-a angajat. Când s-a întors Zoli, eu eram deja subalterna lui. A turbat, n-a vrut să lucreze cu mine vreo jumătate de an. M-a ţinut în vestiar în tot acest timp, nu m-a băgat în spectacole decât atunci când a avut de ales între a mă da afară sau a mă «ierta». Eram soţia lui, cum să mă dea afară?! A anticipat disconfortul pe care mi l-au provocat afişele lipite pe toţi stâlpii, în care se făcea reclamă cu numele meu”, povesteşte fosta sportivă.

Ajunsă de la bara orizontală a strălucitoarelor competiţii mondiale de gimnastică la cea verticală a oarecum depravatelor spectacole de cabaret, Rodica recunoaşte că nu a avut de ales: „E trist, dar n-am ce face. Trebuia să lucrez ceva, undeva, cumva”. Ţara pentru ale cărei culori şi faimă a luptat timp două decenii i-a întors spatele definitiv şi a umplut-o de tristeţe, lacrimi şi regrete...
from antena3.ro

Niciun comentariu: