miercuri, martie 26, 2008

Meseria de coafor ar putea fi cancerigenă

Coaforii prezintă un risc crescut de cancer din cauza coloranţilor şi a altor produse chimice pe care le utilizează, potrivit Centrului internaţional de cercetări asupra cancerului (CIRC), agenţia specializată din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

CIRC, cu sediul la Lyon, Franţa, "confirmă" astfel că cele câteva milioane de coafori, coafeze şi frizeri din lume au o meserie catalogată drept "posibil" cancerigenă, potrivit studiului publicat în ediţia de pe luna aprilie a revistei specializate britanice The Lancet Oncology.

Bărbaţii care practică această meserie prezintă o probabilitate scăzută, dar reală, de cancer al vezicii urinare, un risc care este mai puţin marcat în cazul coafezelor.

În schimb, experţii care s-au reunit la Lyon în februarie nu au găsit argumente epidemiologice în privinţa unui posibil risc de cancer la persoanele care îşi vopsesc singure părul. Aproximativ 35% dintre femei şi 10% dintre bărbaţi, din Europa, Japonia şi SUA, îşi vopsesc părul.

O "monografie" despre meseria de coafor, detaliind produsele pe care aceştia le utilizează, a fost publicată online alături de studiul din The Lancet Oncology, pe site-ul http://monographs.iarc.fr/ENG/Monographs/vol57/volume57.pdfri/.

17 experţi din şapte ţări s-au reunit în februarie la Lyon şi au trecut în revistă datele colectate despre mai multe produse chimice. Cercetătorii au catalogat drept cancerigene câteva noi substanţe chimice - amine aromatice.

Orto-toluidinul utilizat în producerea de pigmenţi şi "MOCA" (metilen-bis-2-clor-anilină) utilizat în industria plasticului sunt, astfel, clasate drept cancerigene.

În cazul coaforilor, anumite studii au scos la iveală un risc crescut de cancer ovarian şi de limfom non-Hodgkinian, însă alte studii contrazic aceste idei.

În noiembrie 2007, CIRC a clasat drept cancerigenă munca în ture de noapte.

from mediafax.ro

Niciun comentariu: