miercuri, aprilie 02, 2008

ADRIAN NĂSTASE ŞI RADU VASILE CONDAMNĂ ATITUDINEA FAŢĂ DE MANIFESTANŢII ANTI-NATO

Adrian Năstase şi Radu Vasile condamnă atitudinea faţă de manifestanţii anti-NATOInvitaţi la Ştirea Zilei pentru a comenta evenimentele primei zile a summitului NATO, Adrian Năstase şi Radu Vasile au condamnat modul „poliţienesc” în care autorităţile au decis să rezolve problema manifestanţilor anti-NATO. Cei doi foşti premieri consideră că autorităţile au acţionat nedemocratic. „Vrem să impunem democraţia într-un ritm accelerat în Georgia sau Ucraina, iar noi, într-un moment în care puteam să demonstrăm că lăsăm liber spiritul de exprimare, am intervenit cu o măsură de stat poliţienesc”, a declarat Năstase, în timp ce Radu Vasile l-a completat: „Există şi oameni care sunt împotriva NATO, iar astfel de manifestări există şi în alte ţări. Acolo sunt îndepărtaţi, dar sunt lăsaţi să manifesteze. Nu îi opreşte nimeni din faşă precum s-a întâmplat miercuri în România”.
Continuarea pe antena3.ro

Niciun comentariu: