marți, aprilie 01, 2008

PROFESOR DIN DOROHOI, SUSPENDAT PENTRU CĂ ŞI-A PIPĂIT ELEVELE

Profesor din Dorohoi, suspendat pentru că şi-a pipăit elevele (VIDEO)Un profesor de fizică de la Colegiul Naţional „Grigore Ghica Voievod”, din Dorohoi, a fost suspendat după ce a fost filmat cum îşi pipăia şi îmbrăţişa elevele. Inspectorul general adjunct al IJ Botoşani, Adrian Lăcătuş, a decis suspendarea profesorului cel puţin până la finalul anului şcolar, declarând că „în 30 de ani de învăţământ nu am mai văzut asemenea comportament la un cadru didactic”.

Imaginile cu profesorul din Dorohoi au fost postate pe site-ul YouTube şi se pare că au fost filmate anul trecut. Din filmare se vede cum profesorul de fizică îmbrăţişează câteva tinere şi le pipăie, fără să se jeneze de ceilalţi elevi.

Profesorul nu este la prima abatere, el fiind implicat, în urmă cu două săptămâni, într-un alt incident, când a fost bătut de elevi, chiar în timpul orelor de curs. Atunci, profesorul a reacţionat violent dând o palmă unul elev care a vrut să glumească cu el prefăcându-se că îl loveşte. „Aştept concluziile de la expertiza medico-legală efectuată în celălalt incident, dar, indiferent de rezultat, cel puţin până la sfârşitul anului, domnul profesor nu va mai lucra în Colegiul Naţional «Grigore Ghica Voievod» din Dorohoi”, a declarat Lăcătuş.



Antena3.ro

Niciun comentariu: