Cunoscut şi apreciat pentru modul în care se exprimă pe scenă, actorul Dan Puric se luptă cu „sistemul", ca şi alţi colegi de-ai săi, cu speranţa că va ţine cultura românească pe linia de plutire. El a vorbit „La masa Adevărului" despre ce ar trebui făcut pentru ca artiştii să nu mai fie apăsaţi de lipsuri şi umiliţi de sponsorii de ocazie. Creştin practicant, Dan Puric crede că românii nu acordă suficientă atenţie „igienei spirituale", de aici plecând multe dintre neajunsurile lor de zi cu zi.
- Traversăm o criză identitară, domnule Dan Puric?
- O să scot o carte tare de tot care se va intitula „Cine suntem". E o carte cerută. Eu nu sunt scriitor, dar acolo sunt adunate nişte interviuri. Încă lucrez la ea pentru că ultimul capitol va fi construit pe întâlnirile mele cu tineretul, în cadrul unor conferinţe prin ţară, sub ideea aceasta - de „cine suntem?" - care sună identitară, că tot avem problema identităţii. Adică ea se repune, dacă aţi observat, în perioade istorice.
Îi apucă pe ăştia din când în când freamătul şi bagă în paranteză lucruri care sunt fireşti şi sunt normale. Se concentrează în jurul unei definiri, unei redefiniri a noastră, lucru care este cerut, după părerea mea, în mod artificial. De regulă, identitatea nu se discută, se trăieşte. Cum spunea Paul Evdokimov - nu noi trăim taina, taina ne trăieşte pe noi. Identitatea e un lucru de taină.
Dar, fiind o provocare istorică, este bine să analizezi din punctul de vedere al omului răsăritean, nu al omului occidental, problema de identitate. Şi asta e un lucru foarte interesant pentru că, în această comunitate europeană, nu trebuie să discutăm de falsele drumuri care ne unesc, ci de diferenţele care ne despart. Diferenţele trebuie trasate acum foarte bine, pentru că prin diferenţe comunicăm.
- Credeţi că această construcţie comunitară e axată în special pe chestiunea identităţii?
- Construcţia comunitară nu e o comunitate. Uniunea Europeană este un agregat de interese politice şi economice. Cuvântul „comunitate" lângă „europeană" e pus aiurea, dar altfel n-aveau cum. O comunitate înseamnă valori comune, iar Europa care se construieşte e departe de a da valori.
Dacă citiţi interviurile oamenilor politici de vârf din Franţa şi Germania, o să constataţi un paradox. Toţi spun: „Nu e nevoie de un guvern global, putem fi împreună fiecare cu guvernul nostru". Ei se dezic, deci identitatea răbufneşte. Dacă iei unul din Franţa, spune: „Noi avem o strategie naţională care va înfrunta această globalizare".
- În urma „tăvălugului" globalizării, ce se mai alege din cultura europeană?
- Fenomenul cultural este marginalizat. Cultura s-a democratizat, adică s-a făcut varză, pentru că nu poţi să ai un raport democratic cu fenomenul cultural. Asta pentru că în cultură nu există democraţie. Ierarhic, trebuie să fie diferenţe. Noi vom face exerciţii de diferenţiere, adică cine sunt eu, românul, cine eşti tu, bulgarul, ceea ce dă calitatea dialogului. Dialogul între diferenţe!
- În această zonă marginală, unde vedeţi locul culturii româneşti?
- La margine, la marginea marginii. Titu Maiorescu spunea foarte frumos - toate lucrurile tremură la margine. Acolo este şi o necunoscută, o vulnerabilă, din punctul de vedere al microscopului social. Cultura românească nu se poate reduce la contemporaneitate. Cultura românească are în spate memoria culturii. Dacă e să iei temperatura culturii contemporane, e jalnică...
În comunitatea europeană nu trebuie să discutăm de falsele drumuri care ne unesc, ci de diferenţele care ne despart. Diferenţele trebuie trasate acum foarte bine pentru că prin diferenţe comunicăm.
Continuarea in Adevarul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu