luni, iulie 14, 2008

AUTOMOBILUL HIBRID HYUNDAI, O PREMIERĂ PENTRU ÎNTREAGA INDUSTRIE AUTO

Automobilul hibrid Hyundai, o premieră pentru întreaga industrie autoProducătorul sud-coreean de automobile Hyundai a confirmat faptul că va construi un autoturism hibrid. Potrivit MotorAuthority, maşina este o premieră pentru întreaga indstrie auto, având în vedere faptul că va fi propulsată prin intermediul celor mai avansaţi acumulatori disponibili în acest moment şi un motor care foloseşte combustibilul GPL (Gaz Petrol Lichefiat), cunoscut şi folosit inclusiv la noi în ţară.

Hyundai a anunţat că maşina va intra în vânzare din iulie 2009, pentru început în Coreea de Sud, apoi, treptat, şi în restul lumii. Hibridul se va baza pe sedanul Elantra. Motorul care se va "hrăni" cu GPL va fi unul de 1,6 litri, iar cel electric, de 15kW.



Hibridul Elantra va emite doar 103 grame de carbon la un kilometru şi va recupera banii investiţi de utilizatori în noua tehnologie după aproximativ doi ani, prin economiile realizate în urma folosirii combusibilului GPL (statistica se bazează pe preţurile pentru GPL din Coreea de Sud), potrivit MotorAuthority.

Bateriile lithiu-polymer fabricate de LG Chem (unul dintre cei mai importanţi producători de baterii) vor fi folosite în premieră mondială la această maşină.



Acumulatorii de acest tip sunt cu mult mai eficienţi decât cei lithiu-ion deoarece sunt fabricaţi cu costuri mai reduse, reţin mai multă energie, sunt mai rezistenţi fizic (fac faţă mai bine loviturilor), şi, nu în ultimul rând, pot fi reîncărcaţi de mai multe ori decât cei lithiu-ion, conform MotorAuthority.



Mai multe detalii tehnice privind hibridul Hyundai Elantra vor fi disponibile însă în apropierea datei de lansare, de anul viitor, având în vedere faptul că maşina este încă în curs de proiectare. Potrivit MotorAuthority, Hyundai are de gând să monteze acest tip de propulsie şi la alte modele din gama sa de autovehicule.

Fotografii: Hyundai-motor.com

Antena3.ro

Niciun comentariu: