joi, iulie 03, 2008

DUPĂ 24 DE ORE DE AŞTEPTARE ÎN SPITAL, O FEMEIE A MURIT FĂRĂ SĂ PRIMEASCĂ AJUTOR

SUA: După 24 de ore de aşteptare în spital, o femeie a murit fără să primească ajutor (VIDEO) Poveşti de genul celei din „Moartea domnului Lăzărescu” sunt o realitate specifică nu numai României. Şi în SUA, oamenii mor în spitale din cauza lipsei de atenţie a cadrelor medicale, a ignoranţei şi a dezinteresului.

O femeie în vârstă de 49 de ani din New York a murit într-un spital din Brooklin, după ce a căzut în sala de aşteptare, şi a rămas în această stare timp de aproape o oră, fără ca cineva să ia vreo măsură, informează CNN. Femeia a stat aproape 24 de ore în ala de aşteptare a secţiei de psihiatrie a spitalului Kings County din New York, înainte de a se prăvăli de pe scaun şi a rămâne imobilizată între băncile de plastic.

Înregistrarea video, captată de o cameră de supraveghere a fost făcută public de Sindicatul Drepturilor Civile din New York (NYCLU), în cursul zilei de marţi.

Caseta arată cum femeia se prăbuşeşte de pe scaun cu faţa în jos şi are convulsii în repetate rânduri. Momentul în care cade de pe scaun este înregistrat la ora 5.32 a.m., iar la 6.07 a.m. femeia încetează să se mai mişte. În tot acest timp, angajaţii spitalului şi ceilalţi pacienţi au ignorat-o pur şi simplu. La ora 6.35 a.m., caseta arată cum o angajată a spitalului se apropie şi o verifică pe victimă, împingând-o cu piciorul. Abia după trei minute sunt sesizaţi şi ceilalţi angajaţi ai spitalului, când, deja pentru Ersin Green, femeia de culoare căzută la podea, este prea târziu.

Potrivit NYCLU, conducerea spitalului a încercat să muşamalizeze cazul, falsificând dosarul femeii. În acesta apare faptul că la ora 6 a.m. Femeia s-ar fi ridicat de pe scaun şi ar fi mers la baie, şi că la 6.20 a.m. ar fi „stat cuminte şi în linişte în sala de aşteptare”. Înregistrările video nu mint însă.

După o anchetă preliminară, şase angajaţi ai spitalului au fost concediaţi, printre aceştia aflându-se atât asistenţii care ar fi trebuit să aibă grijă de pacientă, cât şi persoane din conducerea spitalului.



Antena3.ro

Niciun comentariu: