joi, iulie 03, 2008

Permise contra şpagă: o afacere cu trei morţi şi zeci de răniţi


Efectele afacerii permiselor acordate de poliţiştii din Argeş contra unor şpăgi consistente încep să iasă la iveală. Cei care şi-au luat astfel permisul au produs o mulţime de accidente, de cele mai multe ori din lipsă de experienţă. Până în prezent, s-a constatat că 20 dintre persoanele suspectate că şi-au obţinut permisele cu sprijinul poliţiştilor argeşeni arestaţi la sfârşitul lunii trecute au provocat accidente în urma cărora 3 persoane şi-au pierdut viaţa, 17 au fost rănite grav şi 25 rănite uşor, au declarat pentru Gândul surse din interiorul Direcţiei Generale Anticorupţie.

Este vorba despre 21 de accidente de circulaţie provocate de cele 20 de persoane. Potrivit surselor, 757 de persoane au obţinut permisul de conducere cu sprijinul poliţiştilor argeşeni reţinuţi la sfârşitul lunii trecute de DGA şi au acumulat deja câteva sute de amenzi. Verificările sunt abia la început, aşa că numărul accidentelor provocate de candidaţii şpăgari ar putea fi mult mai mare. Culmea ironiei, chiar în timpul investigaţiilor, Vasile Băiculescu (de 19 ani), din Argeş, a provocat un grav accident rutier – maşina condusă de el a accidentat mortal o persoană şi rănit o alta. Însă şoferii anchetaţi nu provin doar din Argeş, ci şi din Dâmboviţa, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov, Prahova şi Bucureşti.

„Câte răspunsuri corecte vrei?”

Continuarea in Gandul.info

Niciun comentariu: