miercuri, iulie 09, 2008

Bere Azuga, investitii de 20 mil. euro in apa si bere

Bere Azuga (BEGY), unul dintre cei mai mari producatori independenti din industria locala a berii, a inceput in prima parte a acestui an productia de apa plata si anunta investitii de 20 mil. euro pentru cresterea capacitatii de productie a berii la un milion de hectolitri in urmatorii doi ani.

"Intentionam sa investim 10 mil. euro in achizitia de echipamente pentru cresterea capacitatii de productie la 500.000 de hectolitri pana in aprilie anul viitor, urmand ca in perioada 2009-2010 sa mai alocam alte 10 mil. euro pentru atingerea unei capacitati anuale de un milion de hectolitri", a declarat Valerii Moraru, actionarul majoritar al companiei Bere Azuga. Capacitatea de productie de bere a producatorului prahovean a fost anul trecut de 200.000 de hectolitri.

Producatorul a inceput in prima parte a acestui an productia de apa plata Azuga, produs care va contribui din 2009 cu un procent de 20% la cifra de afaceri a companiei.

"Piata apelor minerale si plate va continua sa creasca in urmatorii cinci ani cu circa 20% anual, odata cu cresterea veniturilor populatiei, in timp ce piata berii nu va mai creste incepand cu anul acesta cu mai mult de 5%", a motivat Violeta Moraru decizia companiei de a incepe productia de apa plata.

Bere Azuga se afla in discutii avansate cu producatorul de apa minerala si plata Perla Covasnei pentru achizitia a 51% din actiunile companiei, tranzactia urmand a fi incheiata in curand.

"Negocierile cu Perla Covasnei au inceput in urma cu doua luni si vor fi finalizate zilele acestea. Prin achizitia companiei Perla Covasnei vom putea acoperi doua segmente din piata apei prin plasarea brandului Azuga pe segmentul mediu, iar Perlei Covasna pe cel premium", a explicat directorul general al Bere Azuga.

Compania a alocat 1 mil. euro pentru lansarea apei plate, urmand sa investeasca alte 3-5 mil. euro in urmatorii ani pentru extinderea capacitatii de imbuteliere.

"Luam in considerare si intrarea pe segmentul sucurilor, dar asta se va intampla peste aproximativ trei ani", a adaugat Violeta Moraru.

Bere Azuga a investit de asemenea peste 2 mil. euro pentru relansarea marcii de bere detinute, investind 1,5 mil. euro in schimbarea ambalajelor si 600.000 de euro in promovarea produsului care fi comercializat in noul ambalaj incepand cu luna iulie. Bere Azuga detine in prezent 1,2% din piata berii, reprezentantii companiei vizand dublarea cotei de piata, la 2,5% pana in 2009.

Bere Azuga (BEGY), companie tranzactionata pe Bursa de Valori din Bucuresti si-a majorat capitalul social cu 7,4 mil. lei (2,2 mil. euro) in primavara acestui an si vizeaza pana la sfarsitul anului inca o majorare, de pana la 37 mil. lei (7,5 mil. euro). Producatorul a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 27,5 mil. lei (8,2 mil. euro) si un profit de 400.000 de euro. Pentru anul acesta, Bere Azuga estimeaza afaceri de 54 mil. lei (15 mil. euro), vizand in acelasi timp obtinerea unor incasari de 90 mil. lei in 2009 si de 135 mil. lei in 2010.
sursa capital.ro

Niciun comentariu: