miercuri, iulie 09, 2008

RUSIA AMENINŢĂ CU INTERVENŢII ARMATE, DUPĂ CE SUA ŞI CEHIA AU SEMNAT UN PACT PENTRU SCUTUL ANTIRACHETĂ

Rusia ameninţă cu intervenţii armate, după ce SUA şi Cehia au semnat un pact pentru scutul antirachetăStatele Unite ale Americii au semnat o înţelegere, marţi, pentru a construi o parte dintr-un scut antirachetă în Cehia, ceea ce a determinat Rusia să avertizeze că va reacţiona prin mijloace militare dacă proiectul va fi realizat. Acordul, primul semnat cu o ţară est-europeană şi care va permite Pentagonului să îşi instaleze controversatul scut pe un teritoriu ocupat cândva de trupele sovietice, a fost semnat la Praga de Secretarul de Stat Condoleezza Rice şi omologul ceh Karel Schwarzenberg.

Scutul antirachetă face parte dintr-un sistem de protecţie împotriva ameninţărilor iraniene, însă Rusia nu este convinsă explicaţiile SUA şi suspectează că adevăratul scop este slăbirea Federaţiei. Într-un comunicat care evocă retorica din Războiul Rece, Rusia a avertizat SUA să nu instaleze scutul în apropierea graniţelor ei. “Dacă se vor începe lucrările de construire a strategicului scut antirachetă în apropierea graniţelor noastre, atunci vom fi forţaţi să reacţionăm nu prin metode diplomatice, ci prin metode tehnico-militare”, a declarat ministrul de externe, într-un comunicat pe site-ul www.mid.ru , relatează Reuters.

Ca răspuns, Pentagonul acuză Moscova că încearcă să îi intimideze pe aliaţii europeni ai Washingtonului prin vorbele agresive. “Pot doar să presupun că declaraţiile războinice ale Rusiei sunt date pentru a îi speria pe europenii care participă la acest sistem, dar asta nu va funcţiona”, a declarat secretarul de presă Geoff Morrell.

Totuşi, Casa Albă a anunţat că va continua să poarte discuţii cu Rusia, încercând să explice că scutul antirachetă nu reprezintă o ameninţare pentru Moscova, ci este destinat contracarării unor ameninţări din Orientul Mijlociu. În 2007, fostul preşedinte Vladimir Putin, acum premier, a spus că Rusia va îndrepta rachete către ţările europene dacă scutul antirachetă va fi instalat.

Nici populaţia Cehiei nu este de acord cu scutul antirachetă, unde acordul trebuie ratificat de către parlament. Un sondaj realizat luna trecută a arătat că 68% dintre cehi se opun prezenţei americanilor în ţara lor. Analistul militar Pavel Felgenhauer a declarat că Moscova foloseşte retorica din Războiul Rece pentru a descuraja parlamentul ceh să ratifice înţelegerea.

Oficialii de la Praga spun că au fost surprinşi de reacţia Rusiei. “Nu este un mod normal de a reacţiona. Ne aşteptam la altceva, având în vedere negocierile pe care noi, dar şi partenerii noştri, le poartă cu Moscova”, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Cehia, Zuzana Opletalova.

Antena3.ro

Niciun comentariu: