sâmbătă, mai 24, 2008

Ghinion teribil: Dani Coman pierde Euro. Stăncioiu, chemat la lot

Fără doar şi poate, Fortuna nu este de partea noastră în aceste zile premergătoare evenimentului fotbalistic numărul unu al anului, Euro 2008. Cu doar două săptămi înainte de debutul turneului final din Austria şi Elveţia, „tricolorii” l-au pierdut şi pe Dani Coman.

După cum ştim, primul care a declarat forfait a fost Ovidiu Petre. Accidentat prosteşte de un cameraman în timpul unui meci de volei de plajă, mijlocaşul Stelei s-a resemnat şi a fost nevoit să se obişnuiască, din păcate, cu ideea că va urmări Europenele din faţa televizorului.

Dimineaţa zilei de sâmbătă a adus o altă veste proastă din tabăra „tricoloră”. Dani Coman, senzaţionalul portar al Rapidului, nu va putea nici el participa la turneul austro-helvet.


Şi-a fracturat degetul

Anunţul a fost făcut de Federaţia Română de Fotbal, prin intermediul unui anunţ postat pe site-ul oficial: „Accidentarea suferită de portarul Dănuţ Coman în timpul antrenamentului de ieri, 23 mai a.c., s-a dovedit a fi o fractură a degetului mare al mâinii stângi. În aceste condiţii - cum s-a impus aplicarea unui ghips, ce va trebui păstrat timp de trei săptămâni, perioadă ce-i vor urma alte două-trei săptămâni de recuperare -, selecţionerul Victor Piţurcă a fost nevoit să renunţe la serviciile lui Coman în perspectiva meciului amical cu Muntenegru (31 mai a.c., ora 20.45, pe stadionul "Steaua" din Bucureşti) şi, în special, în cea a participării la turneul final al EURO 2008”.

Edi Stăncioiu în locul său!

În acelaşi comunicat emis de Federaţia Română de Fotbal se arată şi numele înlocuitorului goalkeeper-ului giuleştean: „Coman va părăsi cantonamentul echipei noastre naţionale de la Centrul de Fotbal Mogoşoaia în cursul zilei de azi, 24 mai a.c., el urmând să fie înlocuit cu Eduard Stăncioiu (CFR 1907 Cluj)”. Aşadar, o şansă mare şi nesperată pentru portarul campioanei. Cu toate acestea, avem de ce ne face griji. Bogdan Lobonţ trece printr-o criză de formă, „luată” de la colegii de la club, Dani Coman nu poate juca, iar ceilalţi doi portari, Edi Stăncioiu şi Marius Popa nu au experianţa necesară unei eventuale titularizări la un turneu de asemenea avergură.

Mitică Dragomir: „Săracul Dani Coman”

Vestea a fost primită ca un şoc de preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal. Mitică Dragomir a ţinut să îşi facă publică mâhnirea pentru cele întâmplate portarului rapidist. „Extraordinar! Nu-mi vine să cred, este cea mai proastă veste pe care o puteam auzi astăzi. Numai ghinioane a avut săracul Dani Coman, un portar şi un om extraordinar. Trebuie să tragă de el şi să continue pentru că avem nevoie de un portar ca el. Îmi pare extrem de rău”, a spus, pe un ton trist, boss-ul LPF.
sursa antena3.ro

Niciun comentariu: