miercuri, ianuarie 09, 2008

Europa de est nu îi mai atrage pe investitorii internaţionali

România, Cehia sau Ungaria sunt ţările europene care nu mai sunt de interes pentru investitorii internaţionali, scrie cotidianul Die Presse în ediţia sa electronică.

China, India, SUA şi Marea Britanie sunt cele mai căutate ţări pentru investiţiile străine, potrivit indexului investiţiilor străine pe anul 2007 realizat de firma de consultanţă A. T. Kearney, care are în vedere peste 1.000 dintre cele mai mari firme din lume.

Astfel, Europa Centrală şi de Est pierde teren: numai două ţări din această zonă se menţin în top 25 - Cehia şi Polonia, ambele în cădere în preferinţele investitorilor. Pentru investitorii europeni (care reprezintă un sfert din totalul firmelor care au participat la studiu) Europa de Est rămâne totuşi atrăgătoare, dar ţări precum România, Polonia sau Ucraina nu se află în top 10 al preferinţelor lor de afaceri.

Potrivit Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, investiţiile străine directe în noile state ale UE au scăzut uşor în 2007 (la 24,5 miliarde de dolari, faţă de 24,8 miliarde de dolari în anul precedent), iar motivul principal ar fi acela că privatizările s-au încheiat în mare măsură. Pe de altă parte, comentează cotidianul citat, investiţiile străine sunt în continuare importante în statele est-europene pentru că ele echilibrează deficitul comercial.

Comparativ însă, România şi Bulgaria vor atrage de acum înainte din ce în ce mai multe investiţii, crede Robert Kremlicka, director al A.T. Kearney din Austria, de vreme ce 'întreprinderile austriece şi-au încheiat în mare măsură investiţiile în noile state membre ale UE', iar în cele două ţări menţionate 'sunt de aşteptat achiziţii şi mai mari', a mai spus Kremlicka.ROMPRES

Niciun comentariu: