Probabil că aceasta este întrebarea întâlnită cel mai frecvent pe buzele românilor în acest început nefast de 2008. Răspunsurile sunt multiple şi diferite ca grad de complexitate, mai mult sau mai puţin fundamentate, în funcţie de capacitatea fiecărui analist sau simplu băgător în seamă.
Chiar dacă mersul leului în aceste zile nu a fost în trend cu cel al monedelor din zonă, trebuie să nu uităm faptul că suntem statul cu cea mai rapidă adâncire a deficitului comercial: importurile au crescut dublu faţă de exporturi în 2007, cu precădere din zona euro. Din acest lucru trebuie să realizăm şi de ce UE ne-a acceptat, trecând peste faptul că din punct de vedere economic suntem departe de convergenţa cu statele membre: era nevoie de o piaţă de desfacere fără taxe, mai ales dacă aceasta avea 21 milioane de consumatori!
Revenind în interior, putem spune că Guvernul face orice (gălăgie, afaceri etc.) mai puţin reformă şi politică economică, fapt ce a indus nelinişte în rândul investitorilor care se bulucesc să iasă din România cu valută cu tot. Bugetul pe 2008 e croit fantezist, de planuri pe termen lung e inutil să vorbeşti când ştii clar că vei face minim 3-4 rectificări în acest an! Rămasă singură în lupta pentru păstrarea echilibrelor economice, BNR nu poate decât restrânge parţial creditarea şi implicit presiunea pe un consum dinamizat în spirit de turmă (dacă are vecinul, de ce nu aş avea şi eu?).
Urcarea dobânzii de referinţă cu jumătate de punct procentual, la 8%, ceea ce conferă investitorilor potenţiali randamente uriaşe faţă de restul statelor din zonă, nu pare nici ea suficientă să stopeze hemoragia. Aceştia continuă să cumpere euro părând insensibili la agonia leului. Dacă ne uităm însă la preţul plătit de Trezorerie pentru a împrumuta lei de la băncile comerciale, se pare că mai adecvată situaţiei actuale ar fi o dobândă de intervenţie de 8,5 - 8,75%! Situaţie la care BNR are timp să se gândească până la viitoarea şedinţă a Consiliului de Administraţie, din luna februarie. Bancherii au sugerat deja un 8,5%, dar ei sunt părtinitori, o dobândă mai mare îngroşându-le profiturile.
În fine, un alt factor subiectiv ce conduce la prăbuşirea leului vine tot din trezoreriile băncilor comerciale. Creierele de acolo speculează faptul că toate calculele dau ca sigură o intervenţie a băncii centrale la atingerea pragului de 3,7. Aşadar, ei cumpără acum la preţuri uşor mai mici pentru că au un cumpărător mai mult decât cert la 3,7! Cinic dar profitabil, nu?
Şi încă o idee de final: multă lume spune că această depreciere a euro favorizează exporturile, fără a mai adăuga un amănunt. De acest favor aveau nevoie în principal doar exportatorii care nu aveau alt atu prin care să se impună pe piaţa externă, cum ar fi de exemplu calitate la un preţ redus prin diminuarea costurilor etc.
from curentul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu