joi, mai 01, 2008

1 MAI MUNCITORESC

1 MAI muncitoresc (FOTO)An de an, de 1 mai, românii sărbătoresc munca prin repaos. Din 1945 până în 1989, 1 Mai a fost sărbătorit oficial, cu mare fast, în cinstea clasei muncitoare: în fabrici şi uzine se organizau întreceri socialiste, se acordau medalii şi ordine ale muncii. Chiar şi copiii anilor 70-80 – decreţeii – îşi mai aduc aminte defilările, discursurile patriotice şi fastul ceremoniilor organizate de Ceauşescu înainte de 1989. Contrar aparenţelor menţinute în anii epocii de aur, Ziua Muncii nu era o sărbătoare inventată de comunişti: în statele capitaliste, 1 Mai se celebra cu acelaşi sârg şi, de fapt, scânteia primului 1 Mai s-a aprins chiar în Statele Unite ale Americii. La Chicago, în 1886, s-au ridicat glasurile revoluţiei industriale. Muncitorii au agitat pumnul pentru ziua de muncă de opt ore. Din grevă în grevă, primul protest s-a propagat şi a explodat într-o adevărată răscoală pe străzile din Chicago.

1 MAI MUNCITORESC



Reducerea normei orare zilnice de lucru a fost adusă pentru prima oară în discuţie de breasla tâmplarilor din Noua Zeelandă, în 1840. 16 ani mai târziu, la 21 aprilie 1856, constructorii din zona Melbourne, Australia, au oprit lucrul şi au mărşăluit pentru a obţine aceleaşi drepturi la ziua cu opt ore de muncă, opt de recreere, opt de somn. Acţiunea lor de protest a fost un succes, iar australienii au intrat în istorie ca primul grup organizat care a obţinut acest drept, fără a li se reduce salariile. Data de 1 mai apare pentru prima dată în 1884, la întrunirea Federaţiei Sindicatelor din Statele Unite şi Canadei (precursoarea Federaţiei Americane a Muncii). Uniunea Dulgherilor şi Tâmplarilor a iniţiat introducerea unei rezoluţii care stipula ca: „Opt ore să constituie ziua legală de muncă de la, şi după 1 mai 1886”, sugerându-se organizaţiilor muncitoreşti respectarea acesteia; revendicările pomeneau şi de o lege a repausului duminical.
Continuarea pe antena3

Niciun comentariu: