miercuri, februarie 27, 2008

Cea mai mare piscină din lume

Bucureşti-Santiago de Chile -13.000 de kilometri, aproximativ ...
Are o lungime de un kilometru şi conţine un sfert de miliard de litri de apă. Cel mai mare bazin artificial, omologat ca atare de Cartea Recordurilor, se află în staţiunea chiliană San Alfonso.

Să faci baie într-o piscină a devenit un lucru banal, dar să te plimbi cu barca, cu yola sau cu canoe pe o piscină de un kilometru lungime este o experienţă unică. Apa din imensul bazin provine direct din ocean şi este­ purificată printr-un procedeu numit oxigenare pulsată, inventat de un chilian. Procedeul permite purificarea unor cantităţi uriaşe de apă, iar volumul de substanţe chimice utilizate pentru purificare este de 100 de ori mai mic. Cinci ani au fost necesari pentru construirea celei mai mari piscine din lume – omologată ca atare de Guinness Book în 2007 - şi două miliarde de dolari pentru a finanţa lucrările.

Situată pe malul Oceanului Pacific, staţiunea San Alfonso del Mar se află în regiunea Algarrobo, în Chile, la 130 km de Santiago. Complexul de apartamente de vacanţă este orientat către Ocean şi cuprinde 12 clădiri cu 800 de apartamente deja terminate şi alte 140 în curs de finalizare. În general, un apartament cu vedere la ocean se vinde cu aproximativ 1.500 de euro/metru pătrat. Construcţia piramidală a clădirilor permite ca toate apartamentele să beneficieze de o vedere panoramică spre ocean.

Iniţiatorul acestui proiect faraonic este un biochimist chilian, Fernando Fischmann, care în 1997 a decis ridicarea acestui proiect imobiliar în jurul a ceea ce avea să devină cea mai mare piscină din lume. Fischmann a inventat şi tehnologia necesară purificării apei şi a înfiinţat Crystal Lagoons Corporation, societatea care a construit întregul complex de la San Alfonso.

Deschis în 2006, complexul va fi în întregime finalizat abia în 2009. Toate apartamentele complexului sunt fie vândute, fie închiriate sau subînchiriate de societatea El Plomo, care îi aparţine tot lui Fernando Fischmann. Apartamentele beneficiază de cele mai noi soluţii constructive şi de elemente de avangardă care oferă un confort de neegalat.

Întregul complex este astfel administrat încât proprietarii să nu fie nevoiţi să se preocupe de nimic. Societatea care administrează complexul oferă şi servicii de de­co­raţiuni şi are un centru de închirieri pentru cei care doresc să-şi­­­ pună la dispoziţie proprietăţile, contra cost, fără să se ocupe de toate formalităţile, precum şi un serviciu postvânzare.

35 de metri adâncime în "Laguna de cristal"

Construcţia piscinei intrate în Cartea Recodurilor a ...
Evident că şi posibilităţile de petrecere a timpului liber sunt extrem de diverse, de la spinning, aqua fitness, talasoterapie, saună, jacuzzi, aqua-park, tenis, golf, zboruri cu parapanta, mall-uri, restaurante, baruri de noapte, cinematografe, discoteci, expoziţii de artă până la posibilitatea de a face plajă, în zilele ploioase, pe nisipul fin de pe malul unei piscine mai mici, adăpostită sub o piramidă de sticlă. Atracţia principală, "Laguna de cristal", care pe alocuri are o adâncime de 35 de metri, are o apă de o claritate impresionantă şi o culoare turcoaz, asemănătoare cu cea a lagunelor tropicale.

Datorită tehnologiilor avansate, apa, preluată din ocean, este permanent menţinută la o temperatură constantă de 26 de grade Celsius. Plajele de pe malurile uriaşei piscine reproduc plajele tropicale, cu nisip fin, umbrit de palmieri. La subsolul complexului se găseşte de asemenea cel mai mare oceanarium din Chile.
Încurajată de succesul acestui megaproiect, societatea lui Fernando Fischmann va mai construi încă nouă astfel de complexuri în Chile. Unul dintre acestea, ce va fi construit la Bahia Tricao, va avea două lagune artificiale, una cu o suprafaţă de şapte hectare, iar alta, de 12,5 hectare.


from adevarul.ro

Niciun comentariu: