sâmbătă, martie 01, 2008

1 MARTIE. DATINA ÎNTÂMPINĂRII PRIMĂVERII LA ROMÂNI

Astăzi este 1 martie, o zi în care sărbătorim venirea primăverii. Cu această ocazie bărbaţii oferă doamnelor mărţişoare, în semn de apreciere. Mărţişorul este o veche sărbătoare, specific românească, care anunţă venirea primaverii. Se consideră că şnurul impletit cu fir alb şi roşu este aducător de fericire şi noroc. Treptat la acesta, oamenii au adăugat de-a lungul timpului diverse alte simboluri ale norocului: de la trifoiul cu patru foi, până la cele mai diverse podoabe. În vechime mărţişoarele erau purtate până când copacii începeau să înflorească şi apoi atârnate de crengile lor.

Mărţişorul, la fel ca şi alte obiceiuri, se bazează pe credinţe şi practici diferite de la o zonă la alta. Unii oameni cred că în luna martie omul este foarte vulnerabil. Alţii cred că în această lună se pot face farmece şi vrăji, de unde şi această nevoie de protecţie suplimentară. Potrivit tradiţiei, mărţişorul se pune înainte de răsăritul soarelui, înainte de a coborî din pat. Se spune că trebuie să îţi legi mărţişorul înainte să atingi pământul, iar în felul acesta vei fi protejat.

Mărţişorul se ţine între trei şi nouă zile, în funcţie de zonă: în Dobrogea acesta se poartă până când vin păsările călătoare, în Transilvania, până când înfloresc primii arbuşti, iar în Muntenia, mărţişorul se pune pe un copac înflorit ca să te bucuri de flori, dar şi de rodul lor. Tot în Muntenia, tinerii cumpără caş dulce şi vin, din moneda de aur sau argint, pentru a avea pielea albă şi pentru a fi rumeni ca vinul, iar la final dau o petrecere. Însă, oricare ar fi tradiţia, femeile sunt întotdeauna autoarele principale ale acestor moduri de a transpune în realitate convingerea şi spiritul acestei datini a Mărţişorului.

Antena 3

Niciun comentariu: