Astazi, 23 februarie 2008, cu recunostinta, dragoste, respect, ne inchinam amintirii profesorului Giandomenico Serra, la 50 ani de la incheierea pelerinajului sau pamintesc. De fapt, el a fost mai mult decit un simplu profesor al Universitatii noastre: EL A FOST INTEMEIETORUL SI MAESTRUL Catedrei de italiana; si alaturi o amintim pe la buona e dolce SIGNORA MARIA.
Profesorul SERRA s-a nascut la 4 august 1885 la Locana Canavese, un sat din Alpi (prov. Torino), intr-o familie modesta; toata viata si-a pastrat vigoarea, simplitatea, tenacitatea taranului muntean (element pe care l-a gasit si in Transilvania). Scoala primara a inceput-o in sat, sub indrumarea mamei, apoi a trecut la gimnaziul din Torino; dar la 15 ani a trebuit sa intrerupa, pentru a munci ca zidar, caci a murit tatal sau si a trebuit sa-si intretina trei frati mai mici. Dar seara studia! La examene serale a fost remarcat de un profesor care l-a ajutat sa-si termine studiile, ba chiar i-a publicat, pe cheltuiala proprie, prima lucrare, Geneza cuvintului. Si-a terminat universitatea, a facut primul razboi mondial ca ofiter de artilerie, apoi si-a reluat activitatea didactica.
La intemeierea Universitatii romane, la Cluj, s-a stabilit principiul ca pentru predarea limbilor straine sa se apeleze la profesori care le au ca limbi materne. La recomandarea cunoscutilor filologi Matteo Bartoli si Karl Jaberg, rectorul Sextil Puscariu l-a invitat pe Giandomenico Serra, mult promitator. Incepe o noua perioada in viata sa: intemeiaza catedra de italiana, pe care a condus-o 19 ani (1920-1939). A inceput prin a face un plan didactic: un curs pregatitor de istorie si geografie a Italiei, un curs general de literatura, unul monografic, gramatica istorica si lectura Dantis. Insista mult pe analiza textelor. Doamna Maria tinea ore de conversatie uzuala (natural, gratuite). Vara ii trimiteau la cursuri in Italia pe studentii merituosi si lipsiti de mijloace, totul pe cheltuiala lor. Noi eram copiii lor... (foto 1).
Cercetarile sale personale tindeau spre dovedirea continuitatii romane rurale, prin onomastica si toponimie, in evul mediu. S-a incadrat in activitatea Muzeului Limbii Romane. Fericita coincidenta: si la noi filologia era ancilla historiae: cuvintul este document de viata. A fost declarat membru de onoare al Academiei Romane, ca si al altor academii si societati savante, si a fost distins cu inalte decoratii.
Desi prietenii din Italia il indemnau sa se intoarca acasa, el spunea ca a doua Patrie a sa este Romania. Totusi, inceputul celui de al doilea razboi mondial l-a determinat sa ceara o catedra in Italia, desi se stia ca nu este fascist. A fost numit la Cagliari (Sardinia) si apoi la Napoli. Cei care i-au condus la gara, in seara de 21 decembrie 1939, isi amintesc si acum lacrimile tuturor. Am continuat legatura prin corespondenta; foarte densa a fost cea a Profesorului cu filologii romani din exil.
La 23 februarie 1958 si-a aplecat capul pe o carte... Se odihneste in cimitirul din Locana Canavese, unde Universitatea noastra a depus o cununa de bronz, in 1966 (foto 2). Doamna Maria era acolo, fidela, si tot ea ne-a spus ce mult ne-au iubit. Universitatea Clujului le pastreaza recunoscatoare amintire.
Le asociem, in rugaciunea noastra, pe toti lectorii care i-au ajutat in apostolatul lor cultural: mai este intre noi ROSA DEL CONTE, la al carei centenar i-am transmis afectiunea noastra.
Viorica LASCU
from ziarul faclia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu