marți, martie 11, 2008

CĂLĂTORIA CU TRENUL - UN SPORT EXTREM ÎN ROMÂNIA

Siguranţa călătorilor este pusă în pericol sau asigurată „la limită” pe tot mai multe sectoare feroviare. Aceste date sunt incluse într-o notă internă a companiei de cale ferată, iar reprezentanţii Ministerului Transporturilor spun că ar fi nevoie de investiţii de miliarde de euro pentru ca problemele să fie remediate.

Potrivit notei intrate în posesia jurnaliştilor de la „Evenimentul Zilei” şi care ar fi fost semnată de directorul CFR Infrastructură, Constantin Manea, în ianuarie anul acesta, pe întreaga reţea de căi ferate, adică aproape 14.000 de kilometri, există 1.054 de puncte periculoase.

Experţii tehnici ai CFR susţin însă că o parte dintre acestea sunt cauzate de alunecări de teren sau căderi de stânci, dar banii de la buget alocaţi pentru reparaţii nu permit înlăturarea pericolului din asemenea zone. Astfel, pe 30% dintre linii s-a ajuns să se circule cu viteze de sub 50 de kilometri pe oră.

Oficialii Ministerului Transporturilor recunosc existenţa pericolului, dar spun că, timp de 17 ani, nu s-a investit în infrastructură. Pentru a se recupera lacunele acumulate, ar fi nevoie de miliarde de euro.

Până acum, Autoritatea pentru Siguranţă Feroviară nu a publicat numărul accidentelor şi incidentelor produse în 2007. Oficiali ai Ministerului Transporturilor le-au declarat jurnaliştilor de la „Evenimentul Zilei” că statistica s-a înrăutăţit în 2007 faţă de anii precedenţi. Anul trecut s-au produs peste 19.500 de deranjamente la instalaţii.

Potrivit jurnaliştilor, peste 50% din calea ferată administrată de CFR Infrastructură se află într-o stare deplorabilă, iar oficialii companiei şi cei ai Ministerului Transporturilor au apelat până acum la o singură soluţie: restricţionarea vitezei de circulaţie.

Antena 3

Niciun comentariu: