duminică, martie 09, 2008

FAŢA NEVĂZUTĂ A RUSIEI. DEŢINUŢII SUNT BĂTUŢI CU BESTIALITATE ÎN PENITENCIARE

Presa străină a dezvăluit o parte din partea nevăzută a Rusiei. Înregistrări video, filmate în închisorile cu deţinuţii, bătuţi cu bestialitate, au transmis o undă de şoc, în Occident. Imaginile arată că, la zeci de ani de la teroarea comunistă, nimic nu s-a schimbat, în penitenciarele ruseşti.

DEŢINUŢI BĂTUŢI CU BESTIALITATE ÎNTR-UN PENITENCIAR DIN ECATERINBURG

Aceste imagini au fost filmate la închisoarea de la Ecaterinburg, după înăbuşirea unei revolte a deţinuţilor. Sunt scene extrem de violente, cu pedepsirea rebelilor. Deţinuţii au fost obligaţi să stea cu orele în genunchi şi cu mâinile la ceafă. Unii au fost selectaţi la întâmplare şi bătuţi cu bestialitate.

Înregistrarea a ajuns în mâinile membrilor unei organizaţii pentru apărarea drepturilor omului, care au difuzat-o în întreaga lume. În ultimii ani, după ce şi-au ispăşit pedeapsa, sute de condamnaţi ruşi au părăsit penitenciarele mutilaţi de gardieni. După Statele Unite, Rusia e ţara cu cei mai mulţi deţinuţi, peste 800.000. Dintre ei, 50.000 au tuberculoză, alţi 35.000 sunt bolnavi de SIDA, iar aproape 100.000 sunt dependenţi de droguri.

Observator

Niciun comentariu: