vineri, ianuarie 18, 2008

ADIO, PUNGI DE PLASTIC GRATUITE ÎN MAGAZINELE DIN ROMÂNIA

Obişnuitele pungi din plastic ar putea să dispară din magazine. Nu le veţi mai primi gratuit, iar dacă vreţi să le cumpăraţi, s-ar putea ca preţul să fie destul de piperat. Măsura este în fapt un proiect al Ministerului Mediului care, astfel, vrea să reducă poluarea în cazul reciclării pungilor din plastic. Prima ţară europeană care a scos punga de plastic gratuită a fost Irlanda. Din 2002, cine vrea pungă la cumpărături, plăteşte 15 eurocenţi. Până la introducerea acestei măsuri, fiecare irlandez folosea, în medie, 342 de pungi pe an. După interzicerea pungii gratuite, în doar o jumătate de an s-au strâns, cu banii din pungi, 3,5 milioane de euro, care au fost folosiţi pentru proiecte de mediu.

În final, măsura a determinat reducerea cu 90% a numărului de pungi de plastic în Irlanda. Şi China a interzis punga gratuită cu mai puţin de 0,025 milimetri grosime, considerând că oricum este mult prea fragilă pentru a putea fi refolosită.

Şi în Statele Unite au existat dezbateri aprise în legătură cu acest subiect. Astfel s-a ajuns la concluzia că marile magazine trebuie să vină cu mai multe alternative: ori aduc sacoşe biodegradabile pe care să scrie clar „biodegradabil” sau „reciclabil”, ori aduc pungi din hârtie care să conţină 40% material reciclat.

Statele Unite, Australia, Taiwan, Bangladesh şi Uganda au introdus deja taxe speciale, destul de usturătoare, pentru cei care aruncă aiurea pungi de plastic. Specialiştii în protecţia mediului au ajuns la concluzia că plasticul, aruncat în natură, începe să se descompună abia după 400 de ani.
from antena 3

Niciun comentariu: