sâmbătă, ianuarie 19, 2008

Creşterea porcilor în oraşe ar putea fi interzisă, la propunerea Autorităţii Veterinare

Creşterea porcilor în sistem nonprofesional, doar pentru autoconsum, va fi permisă doar în mediul rural, fiind interzisă în oraşe sau municipii, potrivit unui proiect elaborat de Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), citat de NewsIn.

Potrivit proiectului elaborat de către ANSVSA pentru prevenirea şi combaterea pestei porcine, începând din acest an, proprietarii de animale pot creşte porcii fie în sistem nonprofesional, fie comercial-industrial.

"Sistemul non-profesional este reprezentat de exploataţii unde porcii sunt crescuţi în mod tradiţional. Creşterea porcilor în acest sistem este permisă în mediul rural, fiind interzisă pe păşuni, în păduri, oraşe şi municipii", se precizează în proiectul ANSVSA.

De asemenea, carnea obţinută de la porcii crescuţi în sistemul non-profesional este destinată numai pentru consum familial, comercializarea acesteia fiind interzisă pe orice piaţă. Totuşi, sistemul de control pentru această categorie de porci se va supune principiilor biosecurităţii, identificării, înregistrării, vaccinării şi testării.

"Sistemul comercial-industrial este reprezentat de exploataţii autorizate/înregistrate, aflate sub control sanitar-veterinar permanent, care corespund sistemului industrial de creştere a porcinelor, în care se aplică măsuri de biosecuritate. Porcii şi carnea de porc provenită de la aceste exploataţii se pot comercializa pe piaţa naţională, direct din abatoarele autorizate sau către exploataţii cu acelaşi statut epidemiologic şi de biosecuritate", potrivit ANSVSA.

În acest tip de exploataţii, trebuie să existe filtru sanitar-veterinar şi să se asigure igiena corporală a personalului cu acces în exploataţie. De asemenea, aprovizionarea cu furaje trebuie să se facă de la fabrica proprie autorizată sanitar veterinar sau prin transport cu un mijloc de transport special numai de la fabrici autorizate sanitar-veterinar. Potrivit proiectului, accesul mijloacelor de transport în exploataţie este interzis.

ANSVSA a început, în decembrie 2006, campania de vaccinare a porcilor împotriva pestei porcine, fiind declarată singura modalitate de eradicare a bolii. Potrivit ANSVSA, în România au fost înregistrate, în anul 2006, un număr de 716 focare de pestă porcină clasică, care au afectat 35 de judeţe.

from adevarul

Niciun comentariu: