joi, ianuarie 17, 2008

CERCETĂTORII AU READUS LA VIAŢĂ INIMILE UNOR ŞOARECI MORŢI

Descoperire revoluţionară în laboratoarele din Statele Unite. Cercetătorii de la Universitatea din Minnesota au reuşit să facă inimile de şoareci morţi să bată din nou, folosind celule stem. Oamenii de ştiinţă cred că pe viitor aceeaşi metodă va putea fi folosită şi pe oameni, în transplantul de inimă ori al altor organe. Cercetarea a fost condusă de doctorul Doris Taylor, din cadrul Centrului de Reparaţii Cardiovasculare.

DESCOPERIRE MEDICALĂ:

Studiul, care a apărut recent într-un ziar medical, oferă o modalitate prin care celulele stem se pot folosi în transplanturile umane. În timpul procesului din laborator, Taylor şi colegii săi au îndepărtat celulele existente pe inimile şobolanilor morţi, lăsând intactă structura de colagen. Apoi au injectat această structură cu celule din inima unor şobolani nou-născuţi şi cu o soluţie hrănitoare.

Patru zile mai târziu, inimile au început să se contracteze. Cercetătorii au luat inimile şi le-au umplut cu sânge. Opt zile mai târziu, acestea au început să pompeze fluidul. Dacă descoperirea va fi acceptată de autorităţi, ea ar putea fi foarte preţioasă pentru bolnavii de inimă. Aproape 50.000 de americani mor în fiecare an aşteptând un donator de inimă.
from antena3

Niciun comentariu: