Oamenii au inventat o vastă paletă de semne, chipurile aducătoare de noroc sau de ghinion. Potenţialele situaţii negative, generate de vederea unei pisici negre sau de folosirea cifrei 13 de exemplu sunt puse de psihologi pe seama temerilor interioare ale pământenilor.
Superstiţia este o credinţă primitivă în forţe supranaturale care, cel puţin în aparenţă, nu are legătură cu sentimentul religios. Ea este manifestarea unei spaime interioare, a unei frici faţă de entităţi invizibile, pe care oamenii le bănuie ca fiind puternice şi distrugătoare.
Chiar dacă între credinţa în Fiul lui Dumnezeu şi crezul în superstiţii există o opoziţie strictă, românii continuă să transmită de la o generaţie la cealaltă, poate mai mult decât alte naţii, o întreagă „cultură" a superstiţiei şi a ritualului de origine „păgână".
Pe tot parcursul anului, de la Crăciun spre Anul Nou şi de la Bobotează către Paşti, un straniu amestec de descântece, de elemente creştine, de prevestiri fantastice şi numere fatidice, de magie albă „pozitivă" şi magie neagră „vindicativă" au pretenţia să completeze nefericit sentimentul religios al poporului. Probabil dintr-un anume cult al personalităţii, superstiţia, la români, a pornit chiar de la propriul corp. Dacă te mănâncă nasul, te aşteaptă un eveniment nedorit, eventual o chelfăneală.
Dacă te mănâncă palma, iei bani, iar dacă ai mâncărimi în talpă, aceasta înseamnă că pleci la drum. Apoi, o „nelinişte" la urechea dreaptă sau la cea stângă înseamnă, după caz, că eşti vorbit de bine sau de rău, iar când se zbate pleoapa ochiului, primeşti veste.
Multe superstiţii au la bază situaţii perfect reale şi verosimile, numai că explicaţiile adevărate ale acestora au dispărut cu timpul. Şi superstiţioşii nu au mai căutat sâmburele de adevăr din aceste mici legende, preferând doar să creadă în ele.
Dăm doar câteva exemple, dar cu tot cu explicaţiile şi originile acestor superstiţii.Coşarul – atingerea meseriaşului plin de funingine este considerată aducătoare de noroc. Numai că, pentru a-l atinge, el era invitat în casă... Pentru o sumă de bani, coşarul curăţa sobele şi coşurile de zgura şi cenuşa acumulată peste an, astfel că familia care l-a primit era protejată de un incendiu sau intoxicări, care ar fi putut fi produse de o „reţea de încălzire" înfundată...
Potcoava – primii cai care au avut parte de acest porte-bonheur au fost cei ai grecilor antici. Sporirea performanţelor la aceste animale nobile, atât de necesare în războaie, a fost considerată un adevărat noroc de vechii locuitori ai Eladei.
Prin victoriile reuşite cu cai potcoviţi, grecii au ajuns la concluzia că bucăţile de metal îi păzesc şi de duhuri rele, şi de zeităţi potrivnice. Din cauza rarităţii lor, găsirea unei potcoave era (şi este...) considerată ca un semn de noroc. Agăţată la tocul uşii, protejează casa de forţe malefice, cu condiţia să fie aşezată cu curbura în jos, pentru a nu se „vărsa" norocul.
Sarea – încă din antichitate, acest condiment a fost considerat ca un simbol al prieteniei. Pusă pe masă în faţa oaspeţilor, era cel mai înalt semn de preţuire din partea gazdelor. O poveste – perfect verosimilă, de altfel – spune că, odată, un invitat a răsturnat din neatenţie cupa de sare pe masă. Situaţia a fost considerată ca una ofensatoare pentru stăpânul casei, care a scos sabia şi l-a ucis pe „făptaş". Se pare că de atunci a rămas superstiţia că vărsatul sării aduce ghinion...
Şi în tradiţia românească există multe asemenea prejudecăţi, dar mult mai „blânde" decât în alte ţări, cum ar fi cele legate de toate sărbătorile creştine (Crăciun, Paşti, Anul Nou etc.), dar şi despre elemente importante pentru viaţa de zi cu zi a omului: plante, leacuri, lucrările câmpului, meserii şi multe altele. Mulţi susţin că perpetuarea şi asimilarea superstiţiei ca element creştin promovează bigotismul şi o fervoare mistică ce nu au nicio legătură cu adevărata credinţă.
Cum se poate însă lepăda poporul de aceste superstiţii-vrăjitorii, aceasta nu o va putea spune nimeni prea curând! Nu numai că Ţara Mioriţei nu va scăpa de ele, dar, dimpotrivă, aceste superstiţii se vor înmulţi. Un raţionalist ar exclama: „Să vă feriţi bine! De superstiţii...". Şi apoi ar bate-n lemn. Pentru că superstiţia e o „boală", şi încă una mondială.
Ghinionul ataşat numărului 13 este o tradiţie atribuită culturii populare americane. În concordanţă cu mentalitatea lor colectivă, nesubordonată clişeelor, americanii obişnuiesc, uneori, să evite afişarea cifrei 13 chiar şi în... planurile edilitare, la numerotarea etajelor sau a străzilor. Americanii şi europenii nu sunt singuri în truda lor pentru ocolirea lui 13. La unii musulmani nu se acceptă ca 13 oameni să se aşeze la aceeaşi masă, existând temerea că toţi aceştia ar muri în următorul an.
Neastâmpăraţii cercetători nord-americani au mai stabilit că Eva i-ar fi oferit lui Adam faimosul măr al păcatului într-o zi de vineri... 13, pecetluind pentru totdeauna eşecul omului de a rămâne în trândăvie, în Paradis. Legendele ţesute în jurul zilei de vineri susţin că, în perioada protocreştină, când noua filosofie a religiei era în epoca de început, zilele de vineri erau dedicate lui Venus, zeiţa dragostei şi a frumuseţii. Odată cu acceptarea creştinismului şi părăsirea păgânismului, Biserica a început să fie condusă de către bărbaţi.
Se presupune ca aceştia nu au acceptat ca ziua de vineri să fie guvernată de o zeitate feminină, motiv pentru care au apărut zvonurile conform cărora vineri este o zi ghinionistă. În aceeaşi zi, de vineri 13, ar fi început faimosul Potop căruia i-a supravieţuit doar Noe şi ce a salvat pe arcă. Astfel, alăturarea unei zile pretins ghinioniste (vineri) la hulitul număr 13 a construit o combinaţie dătătoare de fiori: în zilele de vineri 13, care se succed de 48 de ori la fiecare 28 de ani, mulţi oameni ar prefera să nu iasă deloc din casă, dar nici atunci nu ar fi siguri că tavanul camerei nu se va prăbuşi. Totuşi, sunt şi popoare la care numărul 13 este aproape venerat: egiptenii şi chinezii, de exemplu, îl consideră purtător de noroc.
from adevarul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu